BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 31 Mai, 2006 - Published 20:55 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Degustare de vinuri moldoveneşti la Parlamentul European

Degustare de vinuri la Parlamentul European
Eurodeputata Marianne Mikko şi Ambasadorul Republicii Moldova la UE, Eugen Carpov
Parlamentul european a găzduit o degustare de vinuri. Nimic neobişnuit, dacă n-ar fi fost vorba de un gest de sprijin pentru vinurile din Republica Moldova, interzise acum pe piaţa rusească alături de vinurile din Georgia.

Degustarea a fost organizată de misiunea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană şi găzduită de Marianne Mikko, euro-deputată socialistă din Estonia care conduce comitetul de cooperare bilateral.

"Un gest în favoarea Moldovei cere curaj, pentru că reprezintă o sfidare la adresa Rusiei", a declarat Marianne Mikko. Ridicând aici paharul, trimitem Moscovei un semnal pe care nu-l va trece cu vederea, a adăugat euro-deputata estonă. De altfel, Marianne Mikko mi-a spus că a trimis invitaţii şi diplomaţilor ruşi în post la Bruxelles.

Embargoul rusesc: tot răul e spre bine

"Nu i-am văzut venind, dar sunt foarte sigură, nimeni dintre noi nu va muri mâine, deci le vom trimite un semnal că vinul moldovenesc nu e toxic, aşa cum susţin", spune ironic eurodeputata din fosta republică sovietică.

Vinurile de la Mileştii Mici au avut mare succes la europarlamentari

"Dar terapia de şoc rusească poate avea şi un efect pozitiv", apreciază domna Mikko, "pentru că moldovenii îşi vor da seama, aşa cum au făcut-o şi estonii în anii '90, că nu se pot orienta doar spre piata estică şi vor începe să se gândească la strategii de marketing pentru a avea acces la piaţa occidentală. E posibil, dar trebuie multe eforturi", spune euro-deputata.

Zeci de invitataţi se înghesuie sa încerce vinuri selecţionate de Cricova sau de Mileştii Mici. Pentru ambasadorul Republicii Moldova, Eugen Carpov, e un prim pas.

"Evident, noi aşteptăm extinderea pieţei exporturilor. În alte regiuni poate netradiţionale pentru noi", spune diplomatul moldovean.

Degustare de vin în semn de protest

Socialistul olandez Jan Marinus Wiersma, membru al comitetului interparlamentar cu Republica Moldova, îi recomandă un coniac vechi de şapte ani colegului său din Polonia, Creştin Democratul Jacek Saryusz Wolski, mare cunoscător de vinuri.

Socialistul olandez Wiersma protestează faţă de embargoul rusesc, bând vin din Moldova

"E prima dată când beau vin în semn de protest", spune domnul Wiersma, "protest faţă de embargoul rusesc şi solidaritate cu moldovenii şi georgienii, care fac un vin aşa de bun".

Nimeni nu i-a putut da domnului Saryusz-Wolski adresa unui magazin din Bruxelles unde ar putea cumpăra vinuri moldoveneşti, dar vice-preşedintele comisiei de relaţii externe se gândeşte acum să facă o degustare la faţa locului.

Este unul dintre numeroşii euro-deputaţi polonezi şi baltici care au venit la degustare pentru că doresc o linie europeană mai fermă faţă de Rusia. La fel, preşedintele comisiei de relaţii externe, Creştin Democratul german Elmar Brok.

Viitoarea preşedinţie germană a UE

"Comerţul nu trebuie să facă parte dintr-un program politic de intervenţie, este inacceptabil", spune domnul Brok, care a criticat vehement Moscova pentru politica sa faţă de Ucraina şi Belarus.

Degustare de vinuri moldoveneşti la Parlamentul European

Între timp, Ministrul Apărării, Serghei Ivanov, insista că Rusia nu-şi va retrage trupele din Transnistria, iar autorităţile separatiste pregătesc un referendum privind independenţa. Ce crede Marianne Mikko?

"Din perspectivă europeană, evident nu acceptăm paşi de acest fel. Pentru noi, Transnistria e parte din Moldova şi aşa-numitele măsuri democratice care se introduc acolo n-au nici o valoare juridică", spune Marianne Mikko.

Ea spera ca anul viitor, când Germania se va afla la preşedinţia Uniunii Europene, să intervină mai energic pe lânga Preşedintele Putin pentru o soluţionare a conflictului.

Între timp, îi recomandă Chişinăului să-şi facă tot mai mulţi prieteni pe plan internaţional, aşa cum a făcut Georgia, şi să urmeze cât mai atent exemplul României, ca şansă de apropiere cu Uniunea Europeană.


Aşteptăm comentariile Dumneavoastră pe adresa [email protected]


Vinurile moldoveneşti fac parte din patrimoniul naţional al ţării, Republica Moldova fiind cunoscută în exterior prin vinurile sale, conflictul transnistrean şi exportul său de forţă de muncă ieftină, iar ruşii n-au făcut decât să deschidă alte pieţe de desfacere producătorilor autohtoni, practic obligându-i să privească şi spre est, ceea ce este mult mai bine, ucigând vechiul stereotip că doar ruşii ne cumpără vinurile şi ne dau gaz, astfel s-a adeverit vechea vorbă că orice rău este spre bine. Iar acţiunea eurodeputatei Marianne Mikko este salutară din perspectiva solidarităţii.
Angela Lungu, Chişinău

Mileştii MiciÎn imagini
Combinatul Mileştii Mici, Republica Moldova.
LEGĂTURI
În România, de Paşti
29 Aprilie, 2006 | Ştiri
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>