Oana Lungescu Corespondenta BBC la Bruxelles

	Preşedinta Letoniei, Vaira Vike-Freiberga

Îmi amintesc ceremonia de primire a celor zece noi ţări membre, care a început cu rugăciuni pentru pace şi prosperitate, celebrate în rit creştin, iudaic şi musulman, urmată de tradiţonala muzică de harpă irlandeză şi un poem de bine-venit rostit de Seamus Heaney. "Zâmbiţi, e o zi istorică," le-a strigat un fotograf liderilor europeni reuniţi pentru poza de familie.

Între premieri şi preşedinţi (fostul şef de stat al României de acum 2 ani, Ion Iliescu, era acolo), o singură femeie -- Vaira Vike-Freiberga, supranumită Doamna de Fier a Letoniei. O femeie roşcată cu un destin singular.

Exilată la şapte ani în urma ocupaţiei sovietice, a devenit profesor de psihologie la Universitatea din Montreal, şi după decenii petrecute în Canada, s-a pensionat şi a revenit în Letonia să conducă un centru cultural.

A devenit preşedinta unei ţări independente (acum membră NATO şi UE) aproape din întâmplare, când parlamentarii căutau un candidat de compromis. Revenise acasă doar cu două valize şi letonii glumeau în 1999 că va trebui să faca o vizită oficială în Canada ca să-şi repatrieze garderoba (foarte elegantă de altfel).

Exodul leton

	Capitala Letoniei, Riga

Multi letoni exilaţi după razboi au revenit în anii '90, la fel ca doamna Vike-Freiberga, după cum s-a petrecut peste tot în ţările baltice. În acelaşi timp însă, foarte mulţi au plecat în căutare de lucru în Uniunea Europeană care-şi deschidea porţile.

Pentru mulţi est-europeni, aderarea a însemnat în primul rând libertatea de a munci în altă ţară, chiar dacă foarte limitată la început. De fapt, chiar înainte de 1 mai 2004, m-a frapat numărul maşinilor cu număr de Letonia de pe străzile Irlandei. "Sunt culegătorii de ciuperci," mi s-a explicat. După 1 mai, au plecat şi mai mulţi. Peste 100.000 de letoni s-au dus la lucru în Irlanda şi Marea Britanie, un număr semnificativ pentru o ţară cu numai 2.3 milioane de locuitori.

Culegătorii de ciuperci

	Laima a scris o carte de mare succes despre viaţa ei de culegătoare de ciuperci

Nu de mult, m-am dus în Letonia ca să văd efectele acestui exod. La graniţa cu Rusia, în mijlocul unei păduri de mesteceni, am bătut la uşa Laimei Muktupavela. Laima a devenit celebră ca urmare a publicării unui roman bazat pe experienţa ei de culegătoare ilegală de ciuperci în Irlanda (înainte de aderarea Letoniei).

Cartea a devenit o lectura obligatorie pentru concetăţenii ei doritori de lucru în străinatate. Reflectă o realitate dură într-un stil original. Fiecare capitol începe cu o reţetă diferita de ciuperci -- singurul fel de mâncare al culegătorilor timp de luni întregi.

În timp ce pregătea o delicioasă tocană de ciuperci, culese cu mâna ei din spatele casei, Laima îmi povestea că s-a întors după numai trei luni în Irlanda la rugămintea fiicei ei, pe atunci adolescentă. În ciuda dificultăţilor, păstrează o amintire foarte buna irlandezilor primitori, iar cu banii câştigaţi şi-a modernizat complet casa părintească, care ar putea acum figura într-o revistă de decoraţiuni interioare, la stilul rustic. Fiica ei a plecat însă la Londra, la studii, şi nu ştie dacă se va întoarce. "E o gluma a sorţii," spune Laima.

Ciupercarii şi căpşunarii

	Magda, care are 79 de ani, nu s-a întâlnit niciodată în viaţa ei cu străini

La câţiva zeci de kilometri, o altă casă izolată, lânga o cale ferată căzută în paragină de mai mulţi ani. E casa familiei Berzina, unde nu mai locuiesc acum decât bunica Magda şi nepoata ei Gunita. Părinţii şi fratele Gunitei au plecat la lucru la Mansfield, în Anglia.

Au fost primii care-au părăsit satul, dar acum, la şcoala Gunitei, aproape fiecare copil are pe cineva în străinătate. Gunita speră ca părinţii ei se vor întoarce cu bani pentru o casă mai mare. Îmi arata poze din Mansfield -- părinţii ei, foarte tineri, bând bere la un tipic pub englezesc. A lucrat şi ea câteva zile acolo, împachetând lame de ras, dar îşi închipuie altfel viitorul.

Vrea sa studieze "public relations" la Riga şi să rămână în Letonia. Magda, la 79 de ani împliniţi, e ca argintul viu. E prima dată când întâlneşte străini şi se miră ca, din echipa BBC, eu sunt din România, producătorul din Anglia, iar cameramanul din Belgia. "A venit Europa la noi," zâmbeşte ea.

Kristaps, ziaristul leton care ne însoţeşte, mă întreabă ce părere am. Îi povestesc despre căpşunari, despre vilele cu marmură neagră sau vopsite în portocaliu pe care le-am vazut din Horezu până la Ieud, şi despre românii morţi şi răniţi în atentatele de la Madrid din 11 martie 2004. Nu ştia că exodul nu e doar un fenomen leton.

Întoarcerea acasă

	Prim Ministul Letoniei, Aigars Kalvitis

Economia letonă creşte însă rapid, fiind printre cele mai dinamice din Europa. Premierul Aigars Kalvitis îmi spune că oamenii încep acum să se întoarcă, pe măsură ce salariile cresc. În construcţii, unde se simte deja lipsa mâinii de lucru, salariile sporesc cu circa 20 % pe an, mai ales că (spre deosebire de Polonia, unde muncesc multi ucrainieni şi belarusi) letonii se tem să importe mâna de lucru mai ieftină din fosta Uniune Sovietica, din motive istorice uşor de înţeles.

Premierul nu-mi poate da o cifră exactă, dar se estimează că în fiecare an, letonii care muncesc în străinătate trimit acasă 300 de milioane de dolari, alimentând creşterea economică. De la 1 mai 2006, ei pot munci acum legal în aproape jumătate dintre ţările Uniunii Europene. Şi evident, se pot întoarce când vor.

Dacă acum cinci ani, un bilet de la Riga la Londra costa câteva sute de euro -- salariul mediu pe câteva luni -- acum, există zboruri ieftine către mai toate oraşele mari din Marea Britanie şi Irlanda. Cautând pe internet, am găsit o călătorie dus-întors Riga-Liverpool cu numai 35 pence, adică 1 leu nou şi 80 de bani...

Bună Oana, Vreau să-ţi mulţumesc pentru articolul despre Letonia. Soţia mea este din Riga şi îndrăznesc să spun ca în România se cunoaşte prea puţin despre Letonia. Deci, o informare mai largă ne-ar prinde bine să înţelegem de ce unele ţătari sunt în Europa, nu doar pe hartă.
Paul

Dragă Oana,
Citesc întotdeauna cu mare plăcere articolele tale. Îmi aduc aminte şi eu de acea zi însorită de 1 Mai 2004 din Dublin, deşi vremea nu m-a prea răsfăţat în Irlanda aproape deloc în cei 4 ani şi jumătate cât am lucrat şi locuit pe meleagurile lui Saint Patrick. Oana, sunt atâtea de povestit, mai ales cu românii din Occident. Poveşti interesante, uneori de iubire, alteori drame adevărate. Chiar mi-aş dori să-mi scriu şi eu amintirile din Irlanda, cu tot ce am văzut în jurul meu şi am simţit ca imigrant dar şi felul în care m-am simţit ca turist atunci când am vizitat alte capitale europene: Paris, Londra, Roma, Edinburgh, Amsterdam, Bruxelles. Norocul a făcut să am prieteni peste tot în Europa şi America, atât români cât şi străini, prieteni pe care nu am ezitat să-i vizitez, mai ales că Ryanair, Easyjet sau Skyeurope sau chiar Aerlingus mă transportau într-o altă capitală europeană din Dublin la preţul unei călătorii cu taxiul. Apropo, Oana, taxiul din Phoenix Park (Dublin) până pe O'Connell Street, centrul Dublinului costă la fel de mult ca o călătorie Dublin-Paris cu Ryanair (0,01 euro, după taxe vreo 35 euro).

De ce ţi-am scris? Îmi aduc aminte exact de acea zi de 1 Mai 2004. Era o sâmbătă şi lucram "over time" pentru St.Vincents University Hospital, Elm Park şi am primit un telefon de la un prieten irlandez, ca după muncă să ne întâlnim în Merrion Square unde existau standuri ale celor 10 noi state proaspăt acceptate în UE şi mai existau şi standuri ale României, Bulgariei şi Turciei. Am ajuns cam târziu în Merrion Square, cam în jurul orei 4 după-masa, doar pentru a vedea cum arăta standul României. Încercam să mă mândresc şi eu cu ţărişoara mea prietenului irlandez. Însă, la standul romanesc, unde sarmalele şi ţuica se terminasera, o doamnă şi un domn, care mi-au spus că sunt ataşaţi la Ambasada României la Dublin, stăteau de vorbă ignorând potenţialii turişti irlandezi. I-am rugat cu accentul meu de ardelean să-mi ofere ceva pliante cu România, turistice dacă se poate pentru prietenul meu Diarmuid. Aveau doar ceva pliante economice şi parcă era şi un CD ataşat, mai mult despre Bucureşti. I-am întrebat foarte politicios de ce nu oferă cărţi, pliante despre România turistică. Răspunsul destul de obraznic a venit imediat: "Păi, cum poate ajunge fizic un irlandez în România? Căci nu există zboruri directe pe Bucuresti?" Asta ma întrebau pe mine(eu un simplu muncitor român cu work permit în Irlanda) ataşatul Ambasadei României la Dublin. I-am tradus prietenului irlandez. Apoi i-am răspuns stimatului domn: "Foarte simplu, un irlandez poate ajunge în România şi prin Budapesta, aşa cum fac aproximativ 95% din ardelenii care lucrează în Irlanda. Preţul unui bilet e în jur de 100-150 euro dus-întors Budapesta-Dublin, iar din Budapesta există zeci de microbuze spre Cluj, de exemplu, la preţul de 60-65 lei noi un drum". Apoi, am adăugat, "România nu e numai Bucureştiul, pe care nici măcar nu există zboruri directe".

Oana Lungescu, îţi mulţumesc că ai avut răbdarea de a citi acest mesaj şi poate într-o zi vei scrie şi de "drama" românilor care s-au întors deja ACASĂ, cărora poate că le este bine în România, dar....se mai pot ei acomoda cu această mentalitate balcanică, după timpul îndelungat petrecut în Occident? Mie, unul, îmi este foarte foarte greu, deşi am o mică afacere în Cluj după ani rătăciţi prin Europa de Vest.
Cu mulţumiri,
Horatiu

Articolele Oanei Lungescu sunt excelente: scrise impecabil, logic şi în acelaşi timp foarte atractiv.
Vă mulţumesc,
Constantin

Draga Oana,
Îţi mulţumesc mult pentru rubrica pe care ai început-o pe pagina BBC România! O găsesc informativă şi plină de spirit. Am ascultat şi câteva din reportajele tale pentru From Our Own Correspondent şi de asemenea mi-au placut. (Si acum imi mai amintesc povestea reuniunii cu fostii tai colegi din Bucureşti.) Îmi place mult stilul acestui program şi al rubricii "Din culisele Europei." Rubrica ta e foarte relevantă pentru mine pentru că mă interesează situaţia politică şi socială din România şi uneori mi-e greu să înţeleg ce se petrece cu adevărat numai din ştirile de primă pagină.
Răzvan

Salut Oana! Te felicit pentru reportajul pe care l-ai facut despre Letonia. M-ar interesa părerea ta despre Europa şi Religie. Am văzut în ultimii ani din partea politicienilor o tratare foarte superficială a acestui subiect. Totuşi, religia joacă un rol important pe "bătrânul continent". Uneori chiar izbucnesc conflicte din cauza ideilor religioase. Iar o altă întrebare: Ce aduce nou României integrarea în Uniunea Europeană? Mulţumesc pentru amabilitate.
Paul Benedic