BBCRomanian.com

Luni, 10 aprilie, CAGRE la Luxemburg. Acronimul vine de la "Consiliul pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe", ceea ce nu spune nimic unui om normal, ca şi majorităţii editorilor noştri de la Londra (care sunt cât de poate de normali).

Multi colegi britanici îl pronunţă scurt şi insultator, "jerk." De fapt, e întâlnirea lunară a miniştrilor de externe UE, care au în mod istoric şi rolul de a coordona chestiuni de politica generală, cum ar fi pregătirea reuniunilor la vârf sau bugetul.

De ce la Luxemburg?, se întreabă mai departe omul normal. E tot o moştenire a istoriei.

Consiliile de miniştri au loc în general la Bruxelles, dar trei luni pe an (aprilie, iunie şi octombrie) se reunesc la Luxemburg, unde îşi avea sediul în anii '50 Comunitatea Europeană a Oţelului şi Cărbunelui, străbunica Uniunii.

De câţiva ani, sediul luxemburghez al Consiliului, un oribil bloc-turn situat pe un deal lângă un nod de soşele, este în şantier.

Până e gata, lucrăm la un centru de conferinţe învecinat, a cărui intrare seamănă cu un imens perete capitonat, prevăzut parcă pentru bolnavii psihici.

În octombrie trecut, ministrul de externe britanic Jack Straw glumea că a ieşit să se dea cu capul de acest perete în timpul maratonului de discuţii cu colega sa din Austria privind lansarea negocierilor de aderare cu Turcia.

Acum, ministrul britanic e serios când îl întreb dacă miniştrii vor aproba suspendarea fondurilor UE pentru Hamas, aflată pe lista organizaţiilor teroriste, dar aleasă democratic de palestinieni pentru a-i conduce.

"Nu vrem să pedepsim poporul palestinian pentru decizia sa liberă de a alege un guvern dominat de Hamas," spune Jack Straw.

"Poporul palestinian a optat pentru acest guvern şi va trebui să suporte consecinţele", spune domnul Bot (Uniunea e în mod tradiţional cel mai mare donator al palestinienilor, cu o jumătate de miliard de euro pe an).

"Dacă mă întrebaţi pe mine, ar trebui să menţinem o linie de comunicare cu Hamas", este de părere domnul Rupel, "la urma urmei, e un guvern ales în mod democratic, nu ca în Belarus!"

Ca să-i împace pe toţi, comunicatul final nu spune o vorbă de suspendarea asistenţei directe către guvernul palestinian. Ca şi cum decizia n-ar fi fost deja luată şi n-ar fi publicată de vineri.

În schimb, comunicatul vorbeşte despre continuarea asistenţei pentru "nevoile de bază" ale palestinienilor, pe care fiecare le defineşte cum vrea.

"E un comunicat care lasă multe uşi deschise," zâmbeşte un diplomat, "trebuie sa le lăsăm timp celor de la Hamas să se schimbe".

Uşa Uniunii Europene s-a închis însă pentru Alexander Lukaşenko. Nou-realesul preşedinte al Republicii Belarus se află în capul unei liste de 31 de persoane non-grata, urmat de un alai de miniştri, şefi KGB, procurori, directorul radio-televiziunii naţionale, preşedinti de comisii electorale...

Puţini şefi de stat europeni au parte de un asemenea tratament, rezervat mai curând dictatorilor africani sau asiatici.

O victorie aşadar pentru ţările est-europene, alergice la stilul autocratic al fostului director de kolhoz.

Polonezii şi balticii au venit chiar cu idei mai neobişnuite, cum ar fi blocarea exporturilor de limuzine către Belarus.

În sala de presă apare ministrul de externe al Cehiei, Cyril Svoboda. Nu e mulţumit, lista i se pare prea scurtă.

"Ar trebui să fie sute de nume", spune domnul Svoboda, care discută regulat pe mobil cu liderul opoziţiei din Belarus, Alexander Milinkievici.

Ministerul condus de Cyril Svoboda e probabil singurul din Europa care are un departament numit "transformare," vizând să contribuie la tranziţia democratică în ţări precum Belarus, Cuba şi Myanmar (mai cunoscută sub numele de Birmania).

Un diplomat ceh îmi povestea că i-a învăţat pe disidenţii cubanezi să folosească internetul şi le-a adus manuale despre cum s-au făcut concret reformele după Revoluţia de Catifea din Cehoslovacia în 1989.

Diplomaţii ruşi urmăresc politica europeană faţă de fostul spaţiu sovietic cu mare atenţie.

"Sunt de acord ca Uniunea să vorbească într-un singur glas în politica externă," spune unul, "dar când e o voce polono-baltică, n-ajungem nicăieri."

Trebuie să fie foarte straniu pentru Moscova ca atunci când negociază despre energie cu europenii, să aibă de-a face cu un comisar din Letonia.

Odată cu noile state membre, au intrat însă în Uniune şi milioane de vorbitori de limba rusă.

Diplomatul crede chiar că rusa a devenit acum cea de-a doua limbă vorbită la Comisia Europeană, ceea ce nu pare foarte plauzibil. Mai plauzibil e un episod care, spune el, s-ar fi petrecut la summitul NATO de la Praga din 2002, când preşedintii a doua ţări membre conversau în rusă. Ce ţări? Polonia şi Romania.

Şi mai interesant e că Rusia cere tot mai insistent drept de co-decizie alături de Uniunea Europeană atunci când participă la misiuni de menţinere a păcii. Se gândeşte cumva la Transnistria?

Vernisaj la sediul Comisiei Europene, unde sunt expuse timp de o lună pânzele lui Emil Ciocoiu. Comisarul Olli Rehn, tocmai revenit de la Bucureşti, vorbeste de România ca de o ţară "în pragul aderării," fără a preciza cât de lat e pragul.

Ministrul integrării europene, Anca Boagiu, aflată la Bruxelles pentru ultimele precizări înainte de raport, speră că expoziţia îi va revela pe români ca "persoane, artişti şi cetăţeni", nu numai ca date în documente oficiale.

Emil Ciocoiu, care trăieşte în Germania, îi adresează comisarului câteva cuvinte în finlandeză, mulţumindu-i pentru găzduire. Tablourile sunt în general de mari dimensiuni, foarte potrivite pentru spaţiile instituţionale, mai greu de închipuit într-o sufragerie.

Stilul - pointillist abstract. Titlul expoziţiei - Omagiu Viitorului. Cel mai impresionant e un triptic reprezintând o galaxie, parcă în plină expansiune...

Cu puţină imaginaţie, înfăţişează momentul aderării României. La stânga - ca o stea între stele, la dreapta - drept într-o gaură neagră. Toate opţiunile sunt deschise.

Luna trecută, Comisia a găzduit o expoziţie de fotografii, înfăţişând faruri de pe coasta Croaţiei. Pentru ambele ţări, o operaţiune de lobby artistic reuşită.

Când era comisar pentru extindere, Guenter Verheugen organiza şi el expoziţii de artă din ţările candidate, dar numai în propriul birou, pentru că la vechiul sediu al Comisiei nu era loc de aşa ceva.

În drumul spre ieşire, trec pe lângă un şir de portrete ale foştilor preşedinţi ai Comisiei Europene, încheiat cu Romano Prodi. Rezultatul alegerilor din Italia confirmă parcă zicala că fiecare popor are liderii pe care-i merită.

Numit de ziare "Problema Prodi," fostul şef al executivului european şi-a încheiat mandatul ţinând conferinţe de presă exclusiv în italiană, pentru ca era greu de înţeles în engleză sau franceză.

Chiar pe limba lui, lui Romano Prodi îi venea greu să evite gafele. A început promiţând "o armată europeană," spre iritarea britanicilor şi a încheiat calificând pactul economic de stabilitate drept "stupid."

Avea perfectă dreptate, dar momentul nu era de loc pe placul germanilor şi francezilor, cei care acum încalcă prevederile acestui pact pe care tot ei l-au impus.

Credibilitatea politicienilor italieni a fost subminată şi mai dramatic de Silvio Berlusconi.

Ca preşedinte în exerciţiu al Uniunii Europene, acesta a insultat un euro-parlamentar german, numindu-l gardian de lagăr de concentrare, s-a oferit să devină avocatul Rusiei privind drepturile omului, şi a scos din buzunar un petec de hârtie gol când trebuia să finalizeze Constituţia Europeană.

Acum câteva luni, l-am reîntâlnit pe Romano Prodi în faţa Parlamentului European, mult mai calm şi mai vesel decât atunci când era preşedintele Comisiei Europene.

Venea să le vorbească italienilor din Belgia despre platforma lui în alegeri, şi se pare că n-a fost în zadar.

Italienii din străinătatea au oferit alianţei de centru stânga a lui Romano Prodi majoritatea în Senat, fără de care nu ar putea guverna.

Puteţi să trimiteţi comentarii sau să-i adresaţi întrebări Oanei Lungescu, legate de rubrica ei săptămânală "În culisele Europei" la adresa [email protected].