Oana Lungescu corespondenta BBC la Bruxelles

Se pare ca decizia a fost luată de preşedintele comisiei, conservatorul german Elmar Brok, un fost ziarist în general dornic să se exprime la microfon. Ce are de ascuns domnul Brok, nu e clar.

Dar colegii săi sunt surprinşi, ca şi oficialii Comisiei Europene, iar ideea pare de la început sortită eşecului - cel puţin trei participanţi se oferă spontan să-mi dea toate detaliile după şedinţă.

Puţine lucruri rămân secrete multă vreme la Uniunea Europeană. Cu trei instituţii şi 25 de guverne care au adesea interese diferite, fiecare are ceva de spus.

Din sala de presă de la Strasbourg, pornesc aşadar în expediţie să găsesc faimoasele uşi închise. Pe drum, alţi ziarişti - români, austrieci, francezi, englezi, olandezi...

Nimeni nu ştie exact unde trebuie să ajungem în labirintul clădirii, dar după un sfert de oră - trecând o pasarelă, luând un lift la stânga, mai multe coridoare la dreapta - ajungem totuşi.

Observatorii din România şi Bulgaria sunt primii care intră în sală. Promit şi ei să spună tot. Elmar Brok persistă în a refuza orice întrebare înainte de sedinţă, iar raportorul pentru România, Pierre Moscovici, vine foarte târziu şi iese pe altă uşă, evitând presa. E ca o farsă de Feydeau.

Înăuntru, socialistul francez pledează pentru aderarea României în 2007 (ca şi raportorul pentru Bulgaria) dar e poate mai preocupat de protestul sindicatelor franceze de a doua zi împotriva noii legislaţii a muncii.

Dar alţi socialişti, ca şi ecologiştii, liberalii - care susţin în general aderarea în 2007 - se opresc îndelung în faţa microfoanelor, înainte, după şi în timpul sedinţei.

Nota de trecere

E penibil, îmi şopteşte un participant, au ales sala cea mai mică şi cea mai greu de găsit din parlament, unii stau înghesuiţi, alţii în picioare, nu sunt suficiente căşti pentru a asculta interpretarea, şi oamenii de ordine circulă din când în când să verifice că nu e nici un intrus.

Unii euro-deputaţi au întrebări detaliate despre pesticidele din Bulgaria sau minoritatea ucraineană din România. Dar în general tonul pare pozitiv.

După trei sferturi de oră, euro-observatorul liberal Adrian Cioroianu iese cu primele impresii: "E mai bine decât speram!" El are notiţe, noi avem însă de multă vreme chiar textul intervenţiei lui Olli Rehn. "2007 e încă fezabil..."

Purtătoarea de cuvânt a comisarului a alergat să ni-l distribuie cât mai repede, la timp pentru o primă transmisie pe viu, din faţa uşilor închise.

Tonul e aşa de pozitiv pentru România încât amânarea aderării pare practic exclusă. Bulgaria e însă la limita notei de trecere. Euro-deputaţii află noutăţi.

"Nu credeam că amendamentele constituţionale din Bulgaria sunt aşa de proaste," spune un euro-deputat, îndreptându-se spre ieşire. "Cred totuşi că se va rezolva în cele din urmă," zâmbeşte altul.

Până la urmă, înregistrez aşa de multe reacţii la sfârşitul reuniunii încât transmit de abia după miezul nopţii. Nu mai e nimeni în sala de presă, iar poarta pentru ziarişti e de mult închisă.

Refac traseul - coridoare, pasarelă, lift, coridoare. Arca de sticlă a Parlamentului European e complet pustie.

Pe covoarele negre din cantine, florile de câmp supradimensionate pot fi admirate în fiecare detaliu. Din sutele de euro-deputaţi, observatori, asistenţi, stagiari, interpreţi, n-a mai rămas nimeni. Castelul prinţesei din pădurea adormită.

Scenarii

Ziariştii n-au însă mult timp de somn, căci marţi devreme, avem o nouă întâlnire, în grup restrâns, cu Olli Rehn. Într-o sală strâmtă, dar cu vedere splendidă peste Strasbourg, discutăm pe larg despre pesta porcină.

Interdicţia exporturilor de carne de porc (deja interzise oricum) e singurul exemplu pe care-l poate da comisarul când îl intreb despre restricţiile pe care le va impune Comisia mai mult ca sigur României şi Bulgariei în schimbul aderării în 2007.

Faimoasele clauze de salvgardare au un impact simbolic, dar poate numai atât. Comisia mai are însă timp să se gândească, eventual la un sistem de monitorizare după 2007.

Ar fi prima dată, dar din punct de vedere legal e greu de făcut o diferenţiere între statele membre. De ce România şi nu Polonia sau chiar Franţa, văzute tot mai mult ca ţări-problemă în UE?

Acum o lună, la o întâlnirea miniştrilor de externe la Salzburg, îi explicam unui coleg britanic care e scenariul cel mai probabil.

El n-auzise de nici o clauză în afara celei de amânare, era convins că România merge mai prost decât Bulgaria, că ambele vor fi amânate până în 2008 etc... "Înţeleg acum," îmi spune, "ai avut dreptate cu clauzele alea."

Prieteni vechi

Trecând prin barul presei, îl zăresc pe Jacek, veteran între corespondenţii polonezi, care conduce acum biroul Parlamentului European de la Varşovia. Cum e?

"Trebuie să dăm socoteală de trei ori pentru fiecare euro, nu putem folosi aceeaşi firmă pentru recepţii de trei ori la rând, mulţi din euro-deputaţii noştri le spun alegătorilor că ce se întâmplă aici n-are mare importanţă, dar încerc să aduc tot mai mulţi ziarişti aici şi e foarte interesant!"

Într-un lift, dau de Marianne, altă fostă colegă din Estonia, acum aleasă în Parlamentul European. Îmi arată biroul pe care-l împarte cu un asistent. Foarte mic, cum sunt toate birourile euro-deputaţilor, şi cu un duş pe care nu l-a folosit niciodată. Probabil aşa arată camerele de hotel în Japonia, unde spaţiul e la mare preţ.

Marianne se luptă ca un proiect numit "Cetăţeni pentru Europa" să includă la rândul lui proiecte despre victimele stalinismului, nu numai ale nazismului, ca în trecut.

Colegii ei din sudul Europei vor să-i includă şi pe dictatorii lor - Franco, Salazar, Mussolini... Cât îi ia să ajungă de la Talinn la Strasbourg? "Opt ore, cu avionul până la Frankfurt, apoi ne aşteaptă un autobuz care ne aduce aici. E tare obositor, dar pasionant."

Mă întreb câţi dintre colegii mei români şi bulgari vor urma exemplul lui Jacek şi Marianne. Nu mai e aşa de mult până atunci.

Puteţi să trimiteţi comentarii sau să-i adresaţi întrebări Oanei Lungescu, legate de rubrica ei săptămânală "În culisele Europei" la adresa [email protected].

"Interdicţia exporturilor de carne de porc (deja interzise oricum) e singurul exemplu pe care-l poate da comisarul când îl intreb despre restricţiile pe care le va impune Comisia mai mult ca sigur României şi Bulgariei în schimbul aderării în 2007." - plecand de la acest gen de interdicţie, aş vrea sa vă întreb dacă aveţi vreo idee despre soarta absolvenţilor învăţământului universitar dupa 2007 prin prisma atmosferei pe care cu atâta acuitate o monitorizaţi pentru noi. Noile generaţii de intelectuali-specialişti (şi nu mâna de lucru necalificată) ar putea constitui un motiv de îngrijorare pentru tehnocraţia europeană? Şi asta în condiţiile în care aşa zisa "reformă curriculară" care ar fi urmat să alinieze învăţământul superior românesc la cerinţele europene este deocamdată o teorie fără nici un orizont concret, iar primele tentative s-au soldat cu rezultate nesemnificative ? Învăţământul superior românesc are prin tradiţie un caracter "politehnic" ceea ce-l face competitiv în orice specialitate cu produsele similare europene (vezi exodul anual al absolvenţilor în continuă creştere). Oare ce ne mai aşteaptă sub egida "politicii restrictive" ?
Vă mulţumesc şi vă doresc succes în continuare. Şi sper că optimismul dumneavoastră va ţine de-a-pururi.
Prof.Dr.Mircea Cazacu, Cluj

Răspunsul Oanei Lungescu:

Stimate Domnule Profesor,

Noile generaţii de specialişti români îşi găsesc locul încet-încet în rândurile euro-craţilor, la fel ca cei din toate ţările est-europene. Pe coridoarele instituţiilor europene, se vorbeste deja româneste, iar pe pagina Oficiului care recrutează personal pentru aceste instituţii, apar anunţuri de concursuri exclusiv pentru români şi bulgari, după cum puteţi constata şi Dumneavoastră.

http://europa.eu.int/epso/index_en.htm

În general, oficialii vest-europeni sunt impresionaţi de nivelul noilor lor colegi din est. Pe de altă parte, concurenţa pentru posturi e cruntă. La ultimul concurs organizat acum câteva săptămâni pentru cetăţenii celor 25 de state membre, s-au prezentat 41.000 de candidaţi pentru 1.060 de posturi, deci erau cam 40 pe un loc. Multe reprezentanţe au fost paralizate în perioada respectivă, pentru că mai toţi diplomaţii se pregăteau de concurs! Şi cunoscând câţiva candidaţi, vă pot spune că inclusiv diplomaţi cu experienţă sau oficialităţi care lucrează deja la Comisia Europeană au studiat pe rupte. Altfel, Uniunea Europeană nu are prea multe de spus despre învăţământ, care e atribuţia statelor membre. Dacă vă uitaţi pe ultimul raport de ţară pentru România, capitolul educaţie ocupa doar o jumătate de pagina din 101 pagini, şi priveşte mai ales capacitatea României de a participa la programe de burse europene precum Erasmus. E unul din marile succese ale Uniunii Europene, şi sper că şi studenţii români vor beneficia pe deplin de el. La anumite categorii profesionale se pune însă problema armonizării curricumului, pentru ca ele să fie recunoscute în toată Uniunea Europeană. E vorba, de exemplu, de dentişti sau moaşe, şi există încă riscul amânării acestei recunoaşteri pentru câţiva ani dacă România nu realizează efectiv această armonizare. Nu pretind să fiu specialistă în domeniul educaţiei, dar vă promit să revin la restricţiile asupra libertăţii de mişcare.