|
Procurorul general acuză ‘politizarea’ cazului Patriciu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Procurorul general Ilie Botoş acuză politizarea cazului Patriciu, în care omul de afaceri Dinu Patriciu, preşedinte al Rompetrol şi membru al Partidului Naţional Liberal este cercetat cu privire la privatizarea rafinăriei Petromidia. Reacţia procurorului general vine în urma acuzaţiilor de abuz cu privire la reţinerea prelungită a omului de afaceri. Ilie Botoş susţine că a verificat personal modul în care s-a acţionat în cazul lui Dinu Patriciu şi spune că toate condiţiile reţinerii acestuia sunt legale. El spune că multe infracţiuni de natură economică cu mize mult mai mici rămân necomentate dar, în cazul în care apar grupuri financiare puternice atunci apar şi contestaţiile. Procurorul general mai spune clar, însă fără a le numi, că anumite grupuri politizează cazul Patriciu lovind astfel în Parchetul General. În aşteptarea unei decizii Acuzaţiile de acum ale procurorului Botoş privind imixtiunea politicului în actul de justiţie nu reprezintă chiar o premieră. În cazul dosarului Cocaina-Ţiriac, un alt caz delicat, domnul Botoş declara chiar că fostul preşedinte Iliescu l-a sunat ca să se intereseze de soarta dosarului. Acum un sprijin indirect în favoarea domnului Botoş a venit dinspre Cotroceni. Purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei, Adriana Săftoiu declara - în contextul unei analize asupra şanselor României de integrare în Uniunea Europeană după votul francez asupra Constituţiei Europene - că în momentul în care organele statului vor încerca să se atingă de corupţie şi împotriva lor se vor ridica partide, comunitatea de afaceri şi media, atunci integrarea europeană va rămâne doar un deziderat. Deocamdată în cazul Patriciu rămâne de văzut dacă Parchetul îşi va retrage sau nu cererea de recurs cu privire la decizia Tribunalului de a-l elibera pe omul de afaceri. Acesta a fost pus în libertate după o audiere maraton, procedură care a declanşat, de altfel, protestele legate de modul în care s-a desfăşurat ancheta. Anchetatorii în cazul Petromidia verifică modul în care a fost încheiat contractul de privatizare prin care Fondul Proprietăţii de Stat a vândut aproape 70% din acţiunile Petromidia societăţii Rompetrol. Procurorii analizează şi modul în care a fost majorat capitalul social al societăţii Petromidia şi împrejurările în care a fost schimbat acţionariatul. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||