|
Cazul Dinu Patriciu ia amploare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Curtea de Apel Bucureşti urmează să răspundă joi la recursul înaintat de procurori ca urmare a eliberării omului de afaceri Dinu Patriciu. După ce a fost reţinut timp de 24 de ore printr-un mandat al Parchetului, Tribunalul Bucureşti a decis că şeful Consiliului de Administraţie al Rompetrol poate fi cercetat în stare de libertate în dosarul privatizării Petromidia. Procurorii de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au declarat recurs împotriva deciziei de vineri a Tribunalului Bucureşti, care a dus la eliberarea lui Dinu Patriciu. Anchetatorii în cazul Petromidia verifică modul în care a fost încheiat contractul de privatizare prin care Fondul Proprietăţii de Stat a vândut aproape 70% din acţiunile Petromidia societăţii Rompetrol. Procurorii analizează şi modul în care a fost majorat capitalul social al societăţii Petromidia şi împrejurările în care a fost schimbat acţionariatul. Între timp, cazul a luat amploare, atât prin acuzaţiile formulate de Dinu patriciu la adresa fostului consilier prezidenţial Ioan Talpeş, cât şi prin reacţiile provocate de presupunerile că reţinerea sa ar fi fost abuzivă. Organizaţia APADOR CH a cerut chiar demisia părocurorilor implicaţi în aceste cazuri, însă organizaţia afirmă că problema ar fi una generală a justiţiei româneşti. Rompetrol ameninţă Ca reacţie la acelaşi presupus abuz al procurorilor, compania condusă de Dinu Patriciu, Rompetrol, a anunţat că va solicita daune la o curte de arbitraj a Băncii Mondiale pentru prejudiciile aduse de instituţii ale statului.
Rompetrol este proprietara Petromidia. Compania Rompetrol afirmă că imaginea i-a fost prejudiciată de scandalul în jurul privatizării Petromidia şi a arestării lui Dinu Patriciu. Compania a angajat deja o casă de avocatură pentru a pregăti apărarea grupului în faţa instanţei internaţionale. Dinu Patriciu a estimat pierderile aduse grupului la câteva sute de milioane de dolari, provenind din prejudiciul de imagine, scăderea capitalizării bursiere a rafinăriei Petromidia, cheltuielile legate de apărarea reprezentanţilor grupului, precum şi oportunităţile pierdute de companie în urma scandalului. În acest context, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că executivul nu are legătură cu această solicitare şi că, potrivit separaţiei puterilor în stat, justiţia va fi considerată responsabilă în cazul în care statul român va fi găsit vinovat de o conduită incorectă în instrumentarea cazului. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||