Anca Toader Realizatoarea serialului

	Sibiu - Capitala Culturală Europeană 2007

O călătorie prin oraşe şi sate româneşti care-şi sacrifică pe zi ce trece identitatea pe altarul speculaţiilor imobiliare şi al noilor aspiraţii ale locuitorilor.

Ascultaţi episodul al patrulea al serialului BBC: Distrugerea Bucureştiului

Ascultaţi episodul al treilea al serialului BBC: Iniţiative locale

Ascultaţi al doilea episod al serialului BBC: 'Transilvania saşilor'

Ascultaţi primul episod al serialului BBC: Bruges – Sighişoara – Sibiu.

Oraşul Bruges, din partea flamandă a Belgiei, se află din anul 2000 pe lista patrimoniului mondial UNESCO şi este vizitat anual de până la patru milioane de turişti.

Acum 40 de ani însă oraşul era într-o situaţie critică: se depopula rapid şi suferea din cauza mirosului pestilenţial al canalizării.

Succesul de astăzi se datorează unei echipe vizionare de arhitecţi urbanişti şi unui primar cu mult “curaj politic”.

Lista Patrimoniului Universal UNESCO - România Delta Dunării - 1991 Mânăstirile din Moldova – 1993 Mânăstirea Horezu – 1993 Sate cu Biserici Medievale Fortificate din Transilvania – 1993, 1999 Ruinele cetăţilor dacice de la Orăştie – 1999 Centrul istoric al oraşului Sighişoara – 1999 Bisericile din lemn din Maramureş - 1999

Werner Desimpelaere, coordonatorul proiectului de reabilitare, este astăzi expert UNESCO pentru România şi crede că din experienţa Bruges-ul ar putea învăţa lecţii importante oraşe ca Sighişoara, sau Sibiu.

Oraşe care sunt, sau vor să devină parte a patrimoniului mondial UNESCO, dar nu reuşesc să găsească echilibrul corect între păstrarea patrimoniului istoric local şi dezvoltarea modernă.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt trecute şapte categorii de monumente din România. Toate au fost înscrise după 1990.

Cetatea Medievală a Sighişoarei este singurul centru istoric românesc aflat pe listă, fiind considerată cea mai bine păstrată cetate medievală locuită din Transilvania.

În ciuda protecţiei pe care ar trebui să i-o ofere acest statut, patrimoniul de arhitectură al oraşului suferă din cauza intereselor financiare şi a speculaţiilor imobiliare, precum şi din cauza unei administraţii locale dezinteresate de soarta patrimoniului cultural pe care-l administrează.

Sibiul – pe de altă parte - aspiră acum să devină al doilea centru istoric din România înregistrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

În 2005 şi-a înaintat dosarul, dar şi l-a retras doi ani mai târziu în urma unui raport critic al ICOMOS care ar fi prefigurat probabila respingere a solicitării.

În ultimii opt ani centrul istoric al Sibiului a fost supus unui program de reabilitare realizat în parteneriat cu Germania.

Pentru anul 2007, când Sibiul a fost Capitala Culturală a Europei, au fost refăcute faţadele clădirilor din principalele pieţe: Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Piaţa Huet.

În spatele lor însă imobilele continuă să aibă nevoie de reparaţii majore. La fel şi străzile şi pieţele secundare.

Indiferent de problemele punctuale pe care le are în acest moment Sibiul, susţin experţii, “apartenenţa la patrimoniul mondial UNESCO va ajuta mult să oprească presiunile financiare” care conduc la distrugerea spiritului unui spaţiu atât de vulnerabil cum este centrul istoric al unui oraş vechi de secole.

Ascultaţi primul episod al serialului “SOS Patrimoniul României” sâmbătă, 29 martie la ora 14.00 şi în reluare la ora 18.30.

Aşteptăm punctele dumneavoastră de vedere privind conservarea şi restaurarea oraşelor istorice ale României. Scrieţi-ne la [email protected]

(...) Ceea ce este tragic e că dacă înainte aveam o opoziţie clară de termeni (pe principiul modernităţii) între comunişti (cei răi) şi restul României (victimele), acum avem o canibalizare reciprocă, la toate nivelele societăţii, care se întâmplă într-o confuzie totală te valori, situaţii, etc. (pe principii postmoderne...) şi face imposibilă o identificare clară a vinovaţilor - care suntem noi toţi. Este clar că astfel de situaţii nu pot fi rezolvate decât printr-o modificare la nivel naţional - deci prin educaţie şi prin lideri de opinie. Oricine dintre români poate ajunge (astăzi sau în 20 de ani) în situaţia de a decide despre tăierea unor copaci bătrâni, acceptarea unor megastructuri într-un cartier istoric, sau demolarea unor case de valoare (fie ea şi numai de imagine şi atmosferă, nu neapărat istorică).
Lista aberaţiilor care se întâmplă în România e nesfârşită (şi mă restrâng doar la relaţia românului cu "fondul construit"!), şi, fără să urmăresc asta în mod special, am constatat la fiecare vizită în Bucureşti, alte şi alte catastrofe. Nu numai oraşele vechi şi clădirile istorice sunt atacate de aceste termite inconştiente ale noii creşteri urbane (pentru că de "dezvoltare" nu poate fi vorba), ci şi clădiri valoroase de secol XX. Astfel, clădirea "CSP" din Bucureşti (comitetul de stat pentru planificare din anii comunişti), acum Ministerul Economiei, de pe Calea Victoriei, vizavi de Muzeul Colectiilor (arh. Duiliu Marcu), a fost distrusă practic complet prin renovare - cel puţin aripa din spate. Va urma probabil aripa din faţă. Ea este (era) una din cladirile cele mai frumoase ale modernismului bucureştean, care, după cum se ştie acum din studiile făcute după '90 de specialişti (Anamaria Zahariade, N.Lascu, etc.) a fost un fenomen unic prin detaliile lui specifice, cu valoare pentru întreaga Europă. Cum renovarea catastrofala a clădirii CSP a fost realizată de unul din cele mai mari birouri de proiectare din Bucureşti (Proiect Bucureşti, moştenire comunistă) se pune întrebarea daca însăşi breasla arhitecţilor mai este capabilă de discernământul necesar, şi câţti dintre arhitecţii care practică în România conştientizează aceste probleme - dacă facem excepţie de la nume celebre ca cel al d-lui Sturdza. Problemele sunt extrem de ample, şi mă întreb totdeauna cu ce ar trebui început. O macdonaldizare a societăţii continuă sa aiba loc, în sensul că abandonăm tot ce a însemnat tradiţie şi acumulare istorică (să spunem, sarmaua noastra, la origine turcească, dar acum oricum "individualizată") în favoarea oricărui lucru nou (a big-mac-ului...). Nu părem departe de indigenii care făceau schimb de aur contra mărgele de sticlă, cu Columb. Această atitudine a fost amplificată de o înţelegere trunchiată a fenomenului cultural şi politic întâmplat la revoluţie: am vrut atunci cu toţii să renegăm ce a fost comunist, şi să reînnodăm istoria ruptă în 1945. Societatea însă a preulat facil această idee: numai prima parte a frazei a rămas valabilă - am renegat, insa nu doar trecutul recent, ci pur si simplu totul, si am uitat sa preluăm tradiţia întreruptă la 1945. Ca să nu mai vorbim de faptul că am ignorat posibilitatea de a reevalua tradiţia anilor 1945-1990, şi de a filtra din ea ceea ce, cultural şi punctual, a fost bun. Pe acest fond, românul de rând a învăţat că totul este permis în România, şi a pierdut orice respect pentru tradiţie şi trecut - adică acel element care face din Marea Britanie acel loc al unui conservatorism inteligent (şi fermecător in felul lui).(...)
Horia Marinescu, mag. arch., Viena

Îi dau dreptate D-lui Alexandru Jecu, când numeşte poporul român tânăr, în ciuda miilor de ani invocate. Tânăr, în cazul acesta, referindu'se în special la profunzimea judecăţii şi neînsemnând neapărat un lucru prea bun. Într'o societate de genul ,,scapă cine poate'', (ca sa parafrazez un alt cititor al BBC) , ordinea priorităţilor pare să fi ieşit de mult din şabloanele logicii, şi pe fondul nevrozei generalizate, nimeni nu mai clipeşte un ochi la mărunţişuri precum un pensionar cerşind lângă supermarket, sau la trotoarele pietonale folosite acum integral de miile de maşini parcate. Patrimoniul, în vaga lui definiţie, este mai degrabă perceput drept o neplăcută reminescienţă a unor istorii încă recente, drept nişte ruine ponosite care nu fac două parale, şi nu se ridică la nivelul exigenţelor curente. Mai ales dacă a rămas deocamdată neacoperit sau nemodificat de prosperitate, la "standardele" aşteptate: conversie în clădire de birouri hi-spec, ori hotel de multe stele cu cazino şi limuzină albă de complezenţă. Sântem într'adevăr un popor tânăr, dacă reflectăm puţin la superficialitatea şi cruzimea deciziilor pe care le luăm, atunci când votăm pe baza popularităţii populiste şi nu pe baza caracterului şi a competenţei. Este universal ştiut că, poate doar cu excepţia capitalei, majoritatea primăriilor şi administraţiilor locale din ţară, angajează şi dau responsabilităţi pe baza organigramelor în vigoare de multe decenii "măreţe". Acele decenii când cadrele "de nădejde" făceau un simplu semn din mână şi culcau la pământ hectare întregi de clădiri "burghezeşti". Mai precis, în departamentele de Urbanism, lucrează şi au drept final de decizie orice altceva numai Urbanişti, Istorici şi Arhitecţi nu. Acceptăm placid că "aste e treaba, nu ai ce'i face", va trebui să treacă acei 50 de ani să ii ajungem şi noi "din urmă" pe vestici, timp în care balcanica noastră gubernie otomană se va metamorfoza cum va da cel de sus. Adică vernacular şi empiric. Dar, în suava noastră naivitate, avem totala convingere că, oricum, per total lucrurile merg excepţional de bine, aşa de la sine. Însa ce nu observăm la "prosperii" vestici, este că ei şi'au construit prosperitatea chiar pe baza fondului specific naţional, cu atenţie păstrat, recondiţionat şi fructificat. Preţios sau nu, la toţi ceilalţi patrimoniul pare a fi domeniu sacru. Nici un autocar de turişti elveţieni nu va vizita vreodată România ca să vadă geamurile termopan cu ramă albă de PVC de la "vilele" dintre mormanele de gunoaie din Aviatorilor, sau megalo centrele comerciale de la periferiele Bucureştiului. Ei ar dori să admire Lipscaniul armonios revitalizat în cazul Bucureştiului, sau o piaţă Ovidiu şi o zonă peninsulară reintegrată într'o Constanţă, cu aerul său colonial care să concureze, prin caracter, orice municipiu Portughez. Nu vor sa afle câte showroomuri Masseratti sau Daimler Benz există în România, ci ar prefera mai degrabă să îi vadă la lucru pe meşterii tradiţionali din multitudinea de caste de manufacturieri. Hmm...Guvern. Strategie. Consultanţi (competenţi şi cointeresaţi). Sau doar mărunţişuri?
Eugen Ticu, Architect O.A.R.,Dublin

Românii, popor tânăr, pe cât se pare, fără apetit pentru idee şi, pe cale de consecinţă, fără simţul eternităţii. Dovadă, nu de azi, de ieri, comportamentul elitei politice, care tratează înjghebarea statală numai ca pretext pentru înavuţiri rapide care să-i asigure traiul pe meleaguri mai aşezate. În Transilvania, explicaţei trebuie să i se adauge lipsa de aderenţă a românului la cultura celor care au construit marile oraşe de acolo, dar şi o oarecare nesiguranţă a identităţii naţionale, temătoare de comparaţia cu realizările celorlalte etnii. Dar cum toate lucrurile au un început...
Alexandru Jecu