BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 04 Ianuarie, 2007 - Published 18:43 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Democraţii au preluat controlul Congresului
Nancy Pelosi
Nancy Pelosi a devenit prima femeie preşedinte a Camerei Reprezentanţilor
Partidul Democrat a preluat controlul Congresului Statelor Unite, pentru prima dată după 12 ani când s-a aflat în minoritate în ambele camere.

"Astăzi schimbăm direcţia pentru ţara noastră", a declarat Nancy Pelosi, care a fost aleasă în fruntea Camerei Rprezentanţilor, prima femeie "Speaker" din istoria de 218 ani a acestei instituţii.

De asemenea, primul membru musulman al Camerei Reprezentanţilor a depus jurământul pe Coran şi nu pe Biblie.

Structura politică a Congresului Statelor Unite
Camera Reprezentanţilor
Democraţi 233
Republicani 202
Senatul
Democraţi 49
Independenţi pro-Democraţi 2
Republicani 49

În Camera Reprezentanţilor sunt 233 de Democraţi şi 202 Republicani, iar în Senat sunt 49 de Democraţi, 49 de Republicani şi 2 independenţi, care însă îi vor sprijini de Democraţi.

Noua majoritate parlamentară va face presiuni asupra Preşedintelui Republican George Bush să înceapă retragerea militară din Irak.

Partidul Democrat are priorităţi legislative extrem de diferite de cele ale partidului Republican.

Nancy Pelosi a promis eliminarea corupţie din Cameră, majorarea salariului minim pe economie, încurajarea cercetării asupra celulelor stem şi retragerea subvenţiilor pentru marile companii petroliere.

Preşedintele Bush a făcut un apel la unitate înaintea deschiderii Congresului, dar comentatorii se îndoiesc că Democraţii sunt foarte dispuşi la concesii după 12 ani în minoritate.

Unii au comparat Congresul din 2007 cu cel din 1995, când Republicanii, conduşi pe atunci de Speakerul Newt Gingrich au trecut la aplicarea unui program radical -"Contractul cu America" - şi au adoptat o atitudine de confruntare cu Preşedintele de atunci, Democratul Bill Clinton.

LEGĂTURI
Democraţii vor controla ambele Camere
10 Noiembrie, 2006 | Ştiri
Cine este Nancy Pelosi?
09 Noiembrie, 2006 | Ştiri
Alegeri pentru Congres în Statele Unite
02 Noiembrie, 2006 | Ştiri
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>