BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 10 Noiembrie, 2006 - Published 06:29 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Democraţii vor controla ambele Camere
Jim Webb
Jim Webb este un fost puşcaş marin, iar fiul lui face parte din trupele americane din Irak
La Washington, Partidul Democrat a sărbătorit confirmarea sa ca partid majoritar în ambele camere ale Congresului - Camera Reprezentanţilor şi Senat, pentru prima oară din 1994 încoace.

Victoria din Senat a fost obţinută prin adjudecarea scrutinului din statul Virginia, unde candidatul Republican, George Allen, şi-a recunoscut înfrângerea în faţa rivalului său Democrat, Jim Webb, la o diferenţă de doar 7 mii de voturi di n 2,4 milioane.

Structura noului Congres
Senat
Democraţi 49
Republicani 49
Indepenedenţi 2
Majoritate absolută 51
Camera Reprezentanţilor
Democraţi 226
Republicani 195
Nedecise 10
Majoritate absolută 218

În discursul rostit cu prilejul confirmării victoriei sale, Jim Webb i-a adresat o cerere preşedintelui Bush: "Aş vrea să îi cer preşedintelui nostru să denunţe public tacticile de campanie care ne-au dezbinat în loc să ne unească".

Jim Webb a mai spus că preşedinte are prea multă putere şi că e momentul ca această putere să fie înapoiată Congresului.

Acum Democraţii au 49 de senatori din totalul de 100, acelaşi număr ca şi Republicanii, dar cei doi senatori independenţi, Joe Lieberman, din Connecticut şi Bernie Sanders, din Vemont, au anunţat că vor face parte din grupul parlamentar Democrat-

Preşedintele George Bush, care a avut convorbiri cu Democrata Nancy Pelosi, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Camerei Reprezentanţilor, a declarat pe de altă parte că speră ca politicienii să depăşească divergenţele partizane şi să coopereze pentru a ajuta America să îşi atingă obiectivele în Irak.

Preşedintele Bush a spus că e deschis la orice idei şi sugestii, dar nu va renunţa la principiile sale.

LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>