|
Democraţii pe cale de a controla şi senatul Statelor Unite | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Se relatează că democraţii şi-au asigurat şi controlul Senatului în alegerile pentru Congresul Statelor Unite, câştigând şi ultima aprig disputată cursă în statul Virginia. Rezultatul nu este însă, deocamdată, oficial. Cu nouăzeci şi cinci la sută din voturi numărate în acest stat, candidatul democrat, Jim Webb, l-ar depăşi pe republicanul George Allen cu peste şase mii de voturi. Astfel, democraţii ar avea, practic, controlul ambelor camere ale Congresului Statelor Unite, pentru prima dată din 1994. Între timp, preşedintele Bush l-a desemnat pe fostul director al CIA, Robert Gates, ca nou ministru al apărării, în locul lui Donald Rumsfeld. Domnul Rumsfeld a demisionat miercuri şi este prima victimă a slabelor rezultate în alegeri ale republicanilor. Preşedintele Bush a asigurat că Robert Gates - în funcţie sub alţi şase preşedinţi ai Americii - va promova o nouă direcţie a politicii americane în Irak. Camera Reprezentanţilor Partidul Democrat, de opoziţie a preluat controlul Camerei Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite, în urma scrutinului de marţi. Potrivit ultimelor estimări, Partidul Democrat deţine 228 din cele 435 de mandate ale Camerei Reprezentanţilor, faţă de 196 ale Partidului Republican, 11 mandate fiind încă nedecise. Majoritatea absolută în Cameră este de 218, iar în vechiul Congres, Republicanii aveau 232 de mandate, faţă de 202 ale Democraţilor şi un independent. Politica americană în Irak Parlamentara Democrată Nancy Pelosi a devenit prima femeie-preşedintă a Camerei Reprezentanţilor din istoria Americii, câştigând alegerile din acest an cu peste 80 la sută din voturi. Ea a declarat că SUA au nevoie de o schimbare a politicii în Irak. "Nici că se putea un mesaj mai limpede din partea poporului american în privinţa nevoii de a adopta o nouă direcţie în chestiunea războiului din Irak." "Actuala politică nu a adus mai multă siguranţă a vieţii în ţara noastră, nu a onorat respectul nostru faţă de armată şi nu a adus mai multă stabilitate în regiune." "Nu putem continua pe această cale catastrofală. Aşa că-i spunem preşedintelui Bush: domnule preşedinte, avem nevoie de de o nouă direcţie a politicii în Irak", a declarat Nancy Pelosi. Nancy Pelosi este însa unul dintre politicienii de marcă ai Partidului Democrat. E, poate, mai putin cunoscută pe plan internaţional decât senatoarea democrată Hilary Clinton. Reprezentantă a unuia dintre cele mai liberale oraşe americane, San Francisco, Nancy Pelosi a fost aleasă prima dată în Congres în urmă cu aproape 20 de ani. Şi în actuala campanie, dar şi în anii precedenţi, a dus o politică deschis partizană, înclinând mult mai spre stânga decât mulţi alţi membri ai propriului său partid. S-a numarat între cei 126 de deputaţi democraţi care, în 2002, au votat împotriva rezoluţiei care autoriza declanşarea războiului din Irak.
Deşi ulterior a votat în favoarea finanţării războiului, a rămas un critic acerb al felului în care administraţia Bush a condus războiul din Irak. "Nu există un subiect asupra căruia americanii să se fi pronunţat mai clar decât cel al campaniei din Irak. Politica lui Bush nu a sporit siguranţa Statelor Unite, nu a onorat angajamentele faţă de soldaţii noştri şi nu a întărit stabilitatea în Orientul Mijlociu. Nu putem continua pe acest drum catastrofal", a spus ea. De asemenea, Nancy Pelosi e un critic vehement al încălcărilor drepturilor omului de către Beijing. S-a numarat de altfel printre cei care, în 1989, au luat poziţie împotriva represaliilor din piaţa Tianamen. Dacă va fi numită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, va fi al treilea om în stat după preşedinte şi vicepreşedinte. În California, Republicanul Arnold Schwarzenegger a fost reales în postul de guvernator. În ce priveşte referendumurile locale, unul dintre rezultatele notabile e că alegătorii din Dakota de Sud au anulat o interdicţie aproape totală a avorturilor, care fusese adoptată în acest stat în cursul acestui an. | LEGĂTURI Cursa crucială din Virginia, oficial încă deschisă09 Noiembrie, 2006 | Ştiri Donald Rumsfeld părăseşte funcţia de ministru al apărării08 Noiembrie, 2006 | Ştiri Victorie a Partidului Democrat în Statele Unite08 Noiembrie, 2006 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||