Liliana Nicolae corespondenţă din Irak

Le ascultăm poveştile uluiţi şi curioşi. Pentru noi – este primul drum în Irak. Aşa că tot ce ne spun este nou şi fascinant.

Aflăm, de exemplu, cum se salutau soldaţii irakeni pe vremea lui Saddam, şi cum unii se mai salută şi acum. E ca un ritual: se sărută de trei ori pe obraz, iar apoi îşi lovesc umerii între ei, ca o uşoară atingere.

Un ofiţer înalt şi ars de soare ne povesteşte despre casele de pământ ale irakienilor de rând: fără ferestre şi acoperite cu stuf.

Din faţa lor nu lipsesc, însă, o antenă parabolică şi o maşină Toyota. Aflăm apoi destre ospitalitatea unor irakeni, dar şi despre încrâncenarea altora.

Poveştile ne fac să uităm de teama pe care fiecare dintre noi – cei trei jurnalişti - o avem la gândul că mergem, totuşi, pentru prima oară, într-un loc unde e război.

Ne amintim: peste 40.000 de irakeni şi aproape 70 de ziarişti morţi în Irak de la declanşarea conflictului.

Dar, cum spuneam, poveştile soldaţilor, glumele lor, fac ca totul să pară mai uşor. Chiar şi drumul. Patru ore de zbor, cu o escală la Ankara.

În Irak

Ne apropiem de An Nassirya, la sud de Bagdad. Oraşul e chiar pe malul Eufratului.
Tragem storurile şi reducem, atât cât e posibil, luminile de control.

“Mai puţine riscuri ca avionul să devină o ţintă” – ni se explica.

Cred ca e primul moment în care în avion se face linişte. Toţi – soldaţi şi ziarişti – aşteptăm în tăcere aterizarea. În aer se simte o uşoară tensiune.

Aterizăm cu bine. Tabăra MITTICA, în localitatea Talil, se vede în zare. Corturi slab luminate, de parcă ar fi in ceata. La fel, maşini ale armatei – instalate la intrarea în tabară.

Prima senzaţie, la primul pas în Irak: de sufocare. E 4 dimineaţa. Şi sunt 37 de grade Celsius.

Unii vin, alţii pleacă

Un grup de soldaţi români – aliniaţi în formaţie, pe un platou.

Sunt ultimele lor minute în tabără. Avionul care ne-a adus pe noi – îi aşteaptă pe ei. Se duc acasă.

Prindem din zbor câteva declaraţii: “Cel mai greu? Dorul de casă!”

	Ceremonialul predării-primirii mandatului în cadrul misiunii „Antica Babilonia” între Batalionul 280 Infanterie, din Focşani, şi Batalionul 811 Infanterie „Dragonii Transilvani”, de la Dej

“Au fost şi momente grele, dar nu vi le povestesc, căci dacă aud cei de acasă, nu ne mai lasă să plecăm.”

Ultimele vorbe sunt ale unui tânăr, Manole Coman, venit aici cu soţia, asistent medical.

S-au căsătorit anul trecut, în noimebrie, iar în ianuarie au plecat. În misiune.

“În 6 luni de miere!” – au glumit prietenii.

“Hai acasa, băi!”- spune un soldat care-l ia de după umeri, prieteneşte, pe un altul.

Se preda ştafeta. De fapt, e un “schimb de autoritate”, cum se spune în limbaj militar. Adică, unii vin, alţii pleacă.

Cazarea

Noi ne îndreptăm spre baraca unde vom dormi (are aer conditionat, slavă Domnului!).

Avem de dormit doar două ore.

Două ore în care, de sub geamul barăcii noastre, parcă au tot decolat şi aterizat avioane.

Vă transmit salutări fierbinţi.