Liliana Nicolae corespondenţă din Irak

Ieri a fost ziua lui China. Nu, nu greşesc. Nu ziua Chinei, ci ziua lui China.

China este un soldat din Batalionul 811. Aşa îl cheamă pe el. L-am descoperit când stăteam la coadă la masă şi citeam amuzată placuţele pe care erau scrise numele soldaţilor...Oltean, Mureşan, Opincaru, Popescu (bineînţeles!) şi (dintr-o dată!) – China.

China e din Dej. Pentru a doua oară în Irak. Face parte din batalionul care a venit prima oară în Irak în 2003. Pentru el şi pentru camarazii lui, în armată e ca în armată: ordinul se execută, nu se discută. Că se vorbeşte în ţară despre o posibilă retragere a lor din Irak – pare sa nu-i afecteze prea tare! “Cum se stabileşte acolo sus, noi aşa facem!”

Unii sunt însă de părere că mai e nevoie de militarii români în Irak. Şi amintesc aşa numitele operaţiuni CIMIC, adică operaţiuni civilo-militare de ajutorare a populaţiei şi de pregătire a poliţiei şi armatei irakiene.

Ofiţerul CIMIC Ciprian Năstase mai are o zi şi pleacă acasă. A învăţat limba arabă ca să se înţeleagă mai bine cu liderii irakienilor – şeici şi consilieri locali. Trece în revistă misiunile îndeplinite (iată că după două zile în tabăra militara din Talil, Irak, am împrumutat limbajul milităresc. Deci: misiune îndeplinită! Ca să nu mai spun că atunci când mă strigă cineva răspund, bineînţeles: “Da, să trăiţi!”).

Aşadar, bilantul misiunilor îndeplinite: reţele de apă, reţele electrice, un drum reparat, bănci şi rechizite în şcoli. Suficiente motive, spun soldaţii, pentru ca irakienii să-i privească cu simpatie pe români.

Acum nu mai pot să scriu. Tocmai am aflat că ofiţerul Ştefan Bălan, comandantul Batalionului 280 Infanterie, a murit. Aseară a plecat spre România. A ajuns cu bine. Şi-a revăzut familia după 6 luni. Au plecat împreună spre casă, spre Focşani, cu maşina. Undeva, pe drum, un accident. Culmea, peste câteva zile, 1 august, era ziua lui.

	Ofiţerul Ştefan Bălan

L-am cunoscut pe ofiţerul Bălan. Aseară, înainte de plecare, a făcut un ultim drum, la un monument religios din apropierea taberei – zigurat. Ne povestea că e “acoperişul lumii” şi că acolo se strângeau liderii religioşi să stea de vorbă cu zeii. “Zigurat-ul era simbolul Irakului. Acum, simbolul Irakului sunt maşinile capcană.”

Iată că, pentru el, “capcana” a fost o maşină. Dar acasă. După 6 luni în Irak, unde n-a păţit nimic. Batalionul condus de el a făcut – fără nici o exagerare! – de zece ori ocolul Pământului în 6 luni. Adică peste 400.000 de kilometri în cele circa 1.500 de misiuni de patrulare, de recunoaştere sau de care au mai fost, pe care le-a condus.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!