BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare:
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Deconspirarea rectorilor care au făcut poliţie politică
Dosare CNSAS
Studenţii consideră că învăţământul românesc trebuie să se "cureţe" de rectorii care au colaborat cu fosta securitate
Uniunea Studenţilor din România a depus luni la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicitarea ca dosarele tuturor rectorilor din universităţile româneşti să fie analizate, pentru ca apoi să fie publicate în Monitorul Oficial numele celor care au făcut poliţie politică.

Preşedintele Uniunii, George Păduraru, a precizat la BBC motivul pentru care studenţii formulează o astfel de solicitare.

”Considerăm necesar ca acum, în prag de integrare europeană, învăţământul românesc să se cureţe şi de suspiciunea ca rectorii, conducătorii universităţilor, să fi făcut poliţie politică”.

“Dacă se dovedeşte că unii dintre ei au făcut poliţie politică, trebuie intervenit şi făcut curăţenie în sistemul educaţional”, a menţionat la BBC George Păduraru.

Rector ieşean aprobă iniţiativa

Solicitarea studenţilor este sprijinită de rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Dumitru Oprea.

Întrebat de BBC dacă a colaborat cu fosta securitate, Dumitru Oprea a spus: “Eram atât de nesemnificativ, am impresia, încât nu am prezentat interes, aşa că, cu mâna pe inimă, sunt total de acord ca aceste verificări să aibă loc”.

Rectorul ieşean a precizat la BBC că, de altfel, rectorii sunt obligaţi de legislaţia actuală să semneze o declaraţie pe proprie răspundere în care să spună dacă au făcut sau nu poliţie politică.

“Eu am fost ales în 2000 şi atunci, la notariat, am depus o astfel de declaraţie”, a declarat Dumitru Oprea.

“Acum, în 2004 din nou am depus o declaraţie şi din februarie sau martie anul ăsta toate funcţiile de conducere, din câte ştiu, până la şeful de catedră, au făcut acelaşi lucru”, a mai adăugat rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>