|
Ar trebui suspendat din funcţie preşedintele? | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
PSD a declarat că îniţiază procedura de suspendare din funcţie a Preşedintelui Traian Băsescu şi a cerut demisia Premierului Tăriceanu, pentru scandalul afacerii "Bileţelul". PRM a declarat că sprijină moţiunea, Partidul Conservator a promis că o va studia cu atenţie. Procedura de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, reglementată de art. 95 al Constituţiei din 2003 este menită să sancţioneze încălcarea gravă de către şeful statului a legii fundamentale. În caz de aprobare de către majoritatea parlamentarilor, urmează în termen de 30 de zile un referendum privind demiterea Preşedintelui României. Procedura de suspendare a fost iniţiativă o singură dată, în 1994, împotriva lui Ion Iliescu, acuzat că a încălcat grav Constituţia prin opiniile exprimate cu privire la nepunerea în executare a unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile de recunoaştere a dreptului de proprietate. Moţiunea de suspendare a fost respinsă prin votul majorităţii de atunci, PDSR - PUNR - PRM - PSM - PDAR. Care sunt posibilele "grave încălcări ale Constituţiei" la care se referă opoziţia? Ar trebui Parlamentul să-l suspende din funcţie pe Traian Băsescu? Dacă Parlamentul îl va suspenda din funcţie, cum veţi vota în referendumul privind demiterea Preşedintelui României? L-am ascultat pe Victor Ponta vorbind la Interviul Zilei şi am avut impresia că, de fapt, vorbeşte Marean Vanghelie după ce a terminat ... şcoala. Eu consider că este o nebunie curată încercarea de suspendare a preşedintelui Băsescu. Cine vrea neaparat haos în politica României? Acestă opoziţie a fost la putere atâţia ani şi nu a făcut absolut nimic, decât a furat. Acum să stea în banca ei să-l lase în pace pe preşedinte să-şi facă treaba. Nu ne mai trebuie comunişti la putere, asta ne mai trebuie nouă acum? Suntem destul de săraci, mai bine cu acei bani cheltuiţi de pomană, să se facă ceva mai bun. Mai întâi ar trebui "suspendaţi" cei trei din imaginea alăturată şi abia după această operaţie trecem la Băsescu. Dar, în realitate, nimeni nu va fi suspendat. Nu pentru că nu merită ci pentru că nu există suficiente "probe". Sunt probleme mult mai grave, dar care trec în alt plan mai puţin încadrat în plan constitutional şi juridic. Mult mai grav este cum de a acceptat preşedintele o informaţie de la ministrul de externe care ţine mai întâi de Guvern nu de preşedinţie? Cu rânjetul sau caracteristic ar fi trebuit să-i spună lui Ungureanu să raporteze incidentul mai întâi şefului direct. De când Ministerul de Externe este subordonat preşedintelui, care, pe deasupra, mai şi uită. Acestea sunt fapte mult mai grave. Băsescu are o nelinişte atâta timp cât nu conduce numai el ţara. Este o acţiune necugetată a unora care vor răspunde penal de ceace au facut şi ce fac pentru a distruge tot ce a mai ramas bun. Foarte greu de crezut că mai sunt şi susţinuţi de câţiva conaţionali. Mare ruşine! Cred că toţi dinozaurienii comunişti din PSD, fost PCR, ar trebui să înţeleagă odată pentru totdeauna că ţara asta nu le aparţine şi că vremea comunismului e de mult apusă. Dacă tot se întreabă ce a facut domnul Băsescu pentru ţară, eu i-aş intreba ce au făcut dumnealor pentru ţară -- poate doar au ruinat-o. PSD-ul ar trebui să realizeze că vremea lui a apus şi că va împărtăşi soarta PNŢ-ului orice ar face. Mi se pare cusută cu aţă albă. Acum că România a intrat în UE, tovarăşii de la PSD şi de la alte partide (pentru că trebuie să recunoaşteţi că şi alte partide au tovarăşii lor), ca de obicei, vor să preia ei puterea şi încep aceeaşi campanie de demascare şi înfierare caracteristică perioadei comuniste (a la Mao, Stalin, Ceauşescu). Cu aşa ceva s-au învăţat timp de zeci de ani: "să te ridici tu ca să mă aşez eu". Nu contează în capul lor că destabilizează ţara, că generează o imagine negativă afară. Lor să le iasă pasenţa cu orice preţ. Ma uit la ei şi mă cutremur la gândul ca vor mai ajunge vreodată la conducerea ţării! Sincer, îmi pare tare rău pentru ceea ce i se pregăteşte preşedintelui Traian Băsescu. Sunt o tânără de 23 de ani care a votat pentru prima dată cu mare încredere în acest preşedinte, şi sunt foarte revoltată pe toată "pleiada comunistă" din Guvern şi Parlament. De ce atunci când Iliescu a condus atâta timp ţara noastră nu s-a pus problema de suspendare din funcţie? Eu sper ca domnul Traian Băsescu să nu se lase "intimidat" de "securiştii ţării noastre"(de care eu cred că nu mai scăpăm niciodată), şi îi urez mult succes în proiectele lui şi mulţi ani la guvernarea ţării noastre. Este un om care ştie ce vrea. Constituţia României este prost făcută - cu bună ştiinţă - şi personajele caragelieşti sugrumă ţara. Regret că sunt contemporan cu aceste triste figuri! Traian Băsescu este un mare şi corect lider al României. Suntem mândri de el. În asociere cu PRM, PSD şi PC, parlamentarii PNL confirmă în ultimele ore că fac parte din grupurile şi organizaţiile orientate să conducă România prin alienarea şi exploatarea economică a populaţiei. Ar trebui suspendat! Numai comportament de şef de stat nu are! Nici nu ştie să sa poarte în lume, nici nu ştie să vorbească, n-are prestanţa de lider ca Tăriceanu. Dar, în nici un caz suspendat de PSD, care a găsit şi el motiv de a-şi face propagandă în lipsa de altceva! Nişte nesimţiţi şi aştia! Din contră, Traian Băsescu li s-ar potrivi preşedinte lor! Actuala criză, care bulversează viaţa publică a României, se datorează evoluţiei nefericite pe care clasa politica a avut-o între Revoluţie şi aderarea la Uniunea Europeană. Cauza pe care o identificam drept decisivă în evoluţia politicului din ţara noastră, este modul alegerii membrilor Parlamentului – principala institutie a statului – dar, a cărei componenţă efectivă are doar o foarte vagă legătură cu intenţiile electoratului. Soluţia pe care grupul de iniţiative sus amintit o preconizează pentru depaşirea eternului punct mort la care îl condamnă clasa politică (oricine ar obţine puterea este aproape acelaşi lucru) este punerea la îndemână alegătorului a redutabilei arme pe care o constituie scrutinul uninominal. În acest mod, un mare număr de români, care acum se dezinteresează de viaţa politică, în care, pentru a se implica nu există decât calea de a vota persone cu care nu au nici o legătura de idei, ar reintra din nou în exercitarea atribuţiilor fireşti, de cetăţeni liberi. Deşi nu o spune direct, domnul Geoană dă acum înapoi. A crezut că ideea suspendării îi va aduce popularitate, pe când, în fapt, ea se dovedeşte un fiasco. A câta greşeală politică a domnului Geoană? Avem nevoie de lideri adevăraţi ai opoziţiei, nu de personaje precum domnul Geoană, Vadim Tudor şi Voiculescu, care nu posedă verticalitatea morală necesară de a face opoziţie. Adevarată. Am o părere proastă şi despre preşedinte şi despre opoziţie. Opoziţia cred că nu mai ştie ce să facă aşa că îşi găsesc şi ei ocupaţie. Nu pot să iasă în evidenţă cu nimic bun, aşa că trebuie să se creadă şi ei importanţi. Ruşine să le fie la toată gunoaiele în frunte cu Vadim. Să fiu sincer dacă preşedintele e suspendat din cauza PSD şi CO. Eu personal voi boicota consulatul României din Toronto. Da! Sunt de acord cu suspendarea acestui preşedinte. Ar reprezenta o lecţie pentru alţii care, în loc să-şi ia prerogativele în serios nu duc decât un război al intereselor partidelor pe care le conduc în lupta pentru firmiturile ciolanului care a fost, în pare parte, ros de PSD. În ţara noastră nu prea există doctrine şi idealuri ale partidelor politice. Nu există decât o luptă surdă pentru ce mai există de vândut şi de cheltuit. Şi toate astea sunt duse în ochii unor oameni care sunt din ce în ce mai împovăraţi de taxe, care trebui plătite unui stat care, la rându-i, este condus de politicieni corupţi care au firme şi cercuri de interese care se ocupă cu tocarea banilor publici. Imaginea unei instituţii este dată de omul care este la conducerea ei, iar dacă omul acesta nu este un om corect, trebuie înlocuit fără concesii. Traian Băsescu e cel mai frumos lucru ce i s-a întâmplat României din 1990 încoace. E grotesc ce se întâmplă. Să fim serioşi! Cei care îl acuză în aşa mod, fără nici o dovadă pertinentă, nu pot fi decât spongiaţi de comunism, securism până la măduva oaselor. Sper să iasă cu referndum, să tranşăm odată problema: mergem pe mâna lui Băsescu, cu riscul necunoscutului, sau mergem pe vechile cai, care oferă confortul că totul e testat dinainte, dar care vor proclama victoria finală a experimentului comunist. Eu cred că asta e bătăia reală în ceea ce ne priveşte. Cred că Băsescu are şanse mari să rămână. Dacă se confirmă, sper să iasă alegerile anticipate. De ce îl consider mai util pe Băsescu? E în stare să rezolve o criză, e în stare să atingă ţintele propuse, e în stare să ia decizii şi să le respecte. În rest, e îngrijoratoare lipsa partidelor din România. Nu Băsescu e pericolul, în opinia mea, ci lipsa partidelor. Ar trebui măcar să ne gândim la suspendare, deoarece prin atitudinea sa, Băsescu jigneşte ultima fărâmă de inteligenţă şi bunul-simţ al românilor. Refuz să cred că în România nu pot exista oameni verticali, cu o gândire independentă, care să se poată desprinde de mesajul populist al unui lider politic. În cazul de faţă, chiar preşedintele României. Dincolo, de cuvinte nu există decât o lipsă de desconsiderare crasă. Cred că este o prostie din partea celor trei crai din opoziţie să suspende preşedintele. Ei nu se pot resemna cu popularitatea şefului statului şi cu pierderea usturătoare a alegerilor din 2004. Mai ales PSD, care, pentru a-şi atinge scopurile este gata şi la o schimbare de lege, numai să vadă în fruntea statului un preşedinte mai liniştit care va fi garantul constitutional şi de intercomunicare între partidele politice. Pe lângă cei trei capi de mafii (cei din foto) mai sunt trei principali: preşedintele, premierul şi proaspătul preşedinte al PLS / PSL. Ce fac ? Luptă pentru proprietăţile furate. Dacă vreţi să compromiteţi imaginea ţarii de tot, numai pentru a mai aduce vreo epavă comunistă la preşedenţie, faceţi mai departe tot aşa. Procedeul este eficient, cel puţin în ceea ce priveşte imaginea ţării. În privinţa preşedinţiei s-ar putea să nu reuşiţi, pentru că vă mai trebuie acordul electoratului în cadrul unui referendum. V-ar rămîne totuşi soluţia modificarii legii referendumului sau şi mai simplu a abrogării lui. Nu-i aşa? Numai că o astfel de modificare ar demonstra lumii întregi că opinia poporului vă este indiferentă. Şi asta nu mai e democraţie. Iniţiatorii acestei suspendări reprezintă vechea clasă politică compromisă şi scandalizată, cărora nu le place Băsescu doar din simplul motiv ca este un om neordinar şi o şansă pentru România. Nerăbdarea cu care dorea să ajungă în avion şi în ţară ca să-şi reia acţiunea de uzurpare a treburilor statului spune ceva deosebit de trist. Domnul Băsescu trăieşte cu iluzia falsă a comunicării cu poporul. Iar relaţiile cu Guvernul, bazate pe o neîmpăcată şi constant de ciudată ură, îl transformă într-un eficient factor de frânare a proceselor sociale din România. Senzaţia multora este că preşedintele nu poate fi remodelat nici ca mentalitate civică şi nici politică. O încercare însă trebuie s-o facem constituţional: suspendarea. Ţara aşteaptă un preşedinte cu stil. O încercare de a compromite şi mai mult ţara din care ei au furat, fură şi vor fura. Vor s-o falimenteze cum au făcut de altfel cu toate întreprinderile ca să se îmbogăţească mult şi mai uşor. RUŞINE! Iliescu,Văcăroiu, Geoană, Felix, RUŞINE! Nu sunt fan al domnului preşedinte Băsescu, nu sunt încântată totdeauna de acţiunile domniei sale, dar ceea ce intenţionează opoziţia, şi se pare nu numai, e o acţiune disperată de a se face auziţi, băgaţi în seamă, şi îmi provoacă dezgust. Nu sunt oameni serioşi, crează impresia că au ceva de ascuns, iar prezenţa domnului Băsescu în această funcţie le periclitează "existenţa". Păcat că nu-şi dau seama cât ne-am săturat de ei şi cât sunt de ridicoli. Preşedintele Băsescu este cel mai bun preşedinte pe care l-a avut ţara de când are ea preşedinţi. Cine vrea să fie cu adevărat patriot, cine vrea să ducă o viaţă cinstită, cu adevărat liberă, să îl sprijine pe domnul preşedinte Băsescu cât poate. Acest demers extrem este declanşat de partide în evidenta scădere de popularitate (PSD, PNL, România Mare). Părerea mea este că această încercare de umflare în pene le va afecta şi mai mult credibilitatea. Să nu uităm că Băsescu nu a comis un act grav, gen mineriadă. El încearcă să schimbe în folosul cetăţeanului relaţia politic-mediul de afaceri-respectarea legii. Voi vota împotriva demiterii lui Traian Băsescu! L-am ales în 2004, şi tot de votul nostru va fi nevoie să-l demită! Voi merge la ambasadă şi voi vota ÎMPOTRIVA ticăloşilor şi PENTRU Băsescu, singurul care a făcut o diferenţă în nenorocita asta de ţară în ultimii 50 de ani. Sper că şi alţi români din Marea Britanie şi nu numai să facă la fel, solidaritatea publică din ţară şi nu numai sa-şi spună cuvântul după zeci de ani de muţenie forţată sau indusă. Băsescu PREŞEDINTE! PSD s-a dovedit a fi "mafia" din România, ei au furat ce era mai bun în ţara asta. Acum cred că vor fi votaţi din nou? Cu Traian Băsescu înainte, el este preşedintele tuturor românilor. Comparativ cu ceilalţi hoţi de până acum (mai puţin Constantinescu), totuşi Băsescu a fost destul de corect şi cred că merita o şansă. Nu a făcut decât să demaşte corupţia care încă mai domneşte în Guvern, şi dacă nu a făcut-o la timp a făcut-o probabil cu bune intenţii, şi anume aderarea la comunitate (chiar dacă această aderare nu este tocmai bună şi în interesul poporului). Deci după părerea mea, la zid trebuie pus cel care a scris bileţelul (adică primul ministru) şi nu cel care a demascat această încercare de corupţie. Dacă acesta ar fi răspunsul la multele neajunsuri ale societăţii civile româneşti ar trebui nici să nu mai stam pe gânduri. Dar din nefericire este doar o pierdere de timp şi resurse materiale. Tind să cred că referendumul ne va demonstra că preşedintele are în continuare o popularitate mult prea mare pentru ceea ce aşteaptă contestatarii săi. Politica cu iz dâmboviţean nu se dezminte nici în aceste momente, în care în mod normal ar trebui să ne canalizăm eforturile pentru a încerca să mai reducem din decalajul care ne desparte de marile civilizaţii occidentale. Unde eşti tu, Nene Iancule? Ce se întamplă azi în România reeditează, la alta scară, atmosfera halucinantă din Parlamentul ţării atunci când Traian Băsescu a condamnat regimul comunist. A fost picatura care a umplut paharul! Şi iată-ne asistând la încercarea de suspendare a acestui înalt personaj politic, incomod şi tenace. Pasul a fost gândit mai demult, revenirea "onorifică" a lui Ion Iliescu în fruntea PSD fiind un indiciu în acest sens. Cred în demersurile Preşedintelui Traian Băsescu şi mă întreb: oare Premierul Tăriceanu nu intuieşte miza adevărată a jocului? Nu sunt de acord cu suspendarea preşedintelui. E un demers în mare parte organizat de Voiculescu pentru a lovi în imaginea preşedintelui ca răzbunare dupa chestiunea cu "Felix". Cine îl urmăreşte mai bine pe acest Felix pe posturile lui TV poate observa uşor acest lucru. Asta nu înseamnă că preşedintele e uşă de biserică, şi aş recomanda să fie mai atent, pentru că o să fie sancţionat la următoarele alegeri. Nu m-am aşteptat ca domnul Băsescu să facă aşa ceva. Sunt complet dezamăgită. Cred că nu trebuie suspendat din funcţie. Dacă ar mai face şi dreptate şi ordinea promisă în ţară, ar fi şi mai bine. Exact ca pe vremea lui Caragiale: Trahanache zice "las' că o punem bine (scrisoarea) şi când mai avem nevoie, iar pac...la Războiul". Aşa ca acuma, iar pac... la buzunarul românilor cu un referendum şi alte cheltuieli - încă nu avem destule - ca oligarhia să se simtă bine şi să se învârtă ruleta ei cu foc strălucitor de artificii! Nu trebuie suspendat preşedintele! Problema e născută tot datorită diabolicului de Iliescu, un comunist care a girat creşterea şi promovarea lui Năstase, a girat hoţia de la alegerile parlamentare din 2004, când au furat (vezi raportul Pro Democraţia) şi de acolo acesta formulă parlamentară instabilă. Iar acum se ceartă pentru bani, unii nu mai pot să fure ca înainte, dar tot fură. Băsescu ştie şi a pus justiţia pe ei, iar ei deţin şi o parte din presă şi au oameni şi în parlament. La gunoi cu ei, şi Băsescu la educaţie! Este evident faptul că acest conflict este datorat unei ciocniri de interese materiale. Ceea ce se dezbate la TV, scrie în ziare şi auzim la radiouri este o fugă în jurul cozii. Nu este nici 10% din adevărata natură a conflictului. Băsescu are foarte multe informaţii despre natura afacerilor liberale care ţin de influenţa lui Tăriceanu, care de cele mai multe ori este subiectivă, ba chiar şi ilegală. Cică Băsescu, prin asmuţirea procuraturii şi a justiţiei în general, plus atitudinea politică, a oprit jaful clasic care se făcea de această clasă privilegiată, care se numeşte parlamentari şi membri ai guvernelor, care făceau afaceri numai în interes propriu. Nu are nici o treabă suspendarea iniţiată cu democraţia, cu Constituţia, cu nevoile societăţii, cu binele nostru. Oamenii aştia vor să controleze jocul economic şi de acolo restul. Iar Băsescu susţine o corectitudine mai largă. Nici el şi nici PD-iştii nu sunt uşi de biserică, dar acum omul a încercat să menţină o corectitudine, dar nu şi-a dat seama cât de escroci sunt politicienii din România. Nu cred că poporul român va face o eroare aşa de mare. În sfârşit avem un preşedinte incoruptibil, poate prea curajos, dar este foarte bine. O schimbare de genul acesta va scădea credibilitatea României! Atenţie că vă jucaţi cu focul! Voi vota împotrivă. Legea referendumului privind demiterea Preşedintelui României ar trebui să conţină o prevedere prin care, în cazul când Preşedintele este confirmat (validat), Parlamentul României să fie dizolvat automat, acesta nu mai reprezentând voinţa electoratului. Nu, nu ar trebui suspendat preşedintele! Trebuie întrebat poporul, că poporul l-a ales! Dacă eu îl vreau pe Băsescu, cine e PSD şi alţii să-mi întoarcă decizia? Urăsc comunismul şi am plecat din România tocmai din cauza PSD-lui. Cum se pot lua asemenea decizii fără să fim consultaţi? Iliescu să spună cum l-a omorât pe Ceauşescu şi cum chemat minerii la Bucureşti, şi să fie condamant! Se ştie bine cine a cârmuit din umbră Revoluţia, cine a măcinat ţara mai rău decât al doilea război mondial şi cine este tovarăşul Iliescu, conducătorul şi strategul din umbră al PSD-ului, partidul ce a decimat România mai rău decât un uragan. Actualul preşedinte al acestui partid, tovarăşul Geoană, a uitat aşa repede când i s-a spus de către Iliescu că nu sunt prea multe probleme cu dânsul, numai că e puţin cam prost. La acea perioadă n-am crezut cele spuse, dar acum într-adevar îmi dau seama că cele afirmate se adeveresc, numai că actualmente se potrivesc şi pentru persoana care a afirmat aceste cuvinte. Nu pot a afirma de dl.Băsescu că e uşă de biserică, dar luat comparativ cu Voiculescu care-l ţine în braţe pe Tăriceanu, care la rândul său îl ţine în braţe pe Patriciu. Am o părere urătă pentru că aşa este această opoziţie urâtă. Sunt de acord să poată fi demis cu majoritate de 50 plus un vot, dar în cazul când câştigă preşedintele, parlamentul să fie automat dizolvat. Ca de obicei, PSD alături de PC, se dovedesc a avea nu numai prea mult timp liber pe care îl irosesc pe lucruri mult prea puţin importante pentru ţară, însă foarte importante pentru buzunarul lor. Din păcate, România acum are nevoie de oameni care să se concentreze pe creşterea nivelului de trai al cetăţeanului de rând, pe creşterea eficienţei sistemului medical, etc., etc., etc. Dacă aceste minţi "luminate" ar investi măcar 10% din efortul depus în încercarea de a-l răsturna pe preşedintele Băsescu în activităţi care să ducă la îmbunătăţirea vieţii românului de rând. Cred că dup[ 17 ani de la "Revoluţie" am avea un cu totul alt nivel de civilizaţie. Ar trebui măcar să ne gândim la suspendare, deoarece prin atitudinea sa, Băsescu jigneşte ultima fărâmă de inteligenţă şi bunul-simţ al românilor. Refuz să cred că în România nu pot exista oameni verticali, cu o gândire independentă, care să se poată desprinde de mesajul populist al unui lider politic - în cazul de faţă chiar preşedintele României. Dincolo de cuvinte nu există decât o lipsă de desconsiderare crasă. Cred că este o prostie din partea celor trei crai din opoziţie să suspende preşedintele. Ei nu se pot resemna cu popularitatea şefului statului şi pierderea usturătoare a alegerilor din 2004. Mai ales PSD, care pentru a-şi atinge scopurile este gata şi pentru o schimbare de lege, numai să vadă în fruntea statului un preşedinte mai liniştit, care va fi garantul constituţional şi de intercomunicare între partidele politice. Dacă vreţi să compromiteţi imaginea ţării de tot, numai pentru a mai aduce vreo epavă comunistă la preşedinţie, faceţi mai departe tot aşa. Procedeul este eficient, cel puţin în ceea ce priveşte imaginea ţării. În privinţa preşedinţiei s-ar putea să nu reuşiţi, pentru că vă mai trebuie acordul electoratului în cadrul unui referendum. V-ar rămîne totuşi soluţia modificării legii referendumului sau, şi mai simplu, a abrogării lui. Nu-i aşa? Numai că o astfel de modificare ar demonstra lumii întregi că opinia poporului vă este indiferentă. Şi asta nu mai e democraţie. NU ar trebui suspendat din funcţie preşedintele. Conform constituţiei nu există motive întemeiate. Politicienii din opoziţie ( PSD + PRM în frunte cu ex. preşedintele Iliescu), cărora li se datorează în proporţie de 90% distrugerea economiei naţionale şi implicit a nivelului de trai al românilor prin privatizările frauduloase pe care le-au făcut şi neluarea unor măsuri oportune la timpul potrivit, caută prin orice mijloace să ajungă în poziţia de pe care electoratul avizat i-a alungat. Ei au uitat că prin iniţierea mineriadelor repetate şi introducerea şi generalizarea corupţiei la nivel de stat au făcut o adevărată încălcare a constituţiei, pentru care au rămas nepedepsiţi. Tot ei se comportă ca vechii boieri români, care se plângeau şi trădau câte un domnitor român la poarta otomană atunci când acesta lua măsuri mai radicale care veneau în sprijinul populaţiei şi al ţării. De aceea, cu toate că preşedintele a mai făcut şi mici greşeli ( dar cine nu face căci om este şi el! ), consider ca toată populaţia ţării sa fie alături de preşedinte, să-l apere pentru că apărându-l pe el apărăm interesele tuturor românilor. De asemenea, consider că trebuie ca electoratul, prin pârghia votului, să oprească ajungerea la putere a vechilor comunişti şi mincinoşi, demagogi şi corupţi. Da, cred că au luat-o pe calea cea bună, pentru că noi i-am ales ca să ne reprezinte interesele, nu să îşo scrie "biletele de dragoste". Sunt de acord cu iniţiativa PSD de a- da jos pe Băsescu şi Tăriceanu, acesta ne aduce numai necazuri. Jos mafia şi hoţia. Ne-au promis ceva, dar nu se ţin de cuvânt, să le fie ruşine. Băsescu îşi face publicitate. Aducerea celor trei jurnalişti din Irak în ţară a fost doar o mascaradă, ca să îl vadă lumea de ce e “în stare". Am 16 ani dar cunosc politica. Este un exerciţiu democratic care reflectă faptul că mecanismul, chiar dacă mai şubred la început al democraţiei şi separaţiei puterilor în stat, a început să funcţioneze; mingea este în terenul opoziţiei, care trebuie să susţină prin argumente că suspendarea preşedintelui are la bază princiipile constituţionale şi este exonerată de orice umbră de politicism. Dacă se realizează suspendarea, aceasta va fi de scurtă durata, pentru că la un eventual referendum cei care îi vor da credit din nou preşedintelui vor fi în proporţie covârşitoare. Părerea mea este că dacă argumentele juriştilor PSD sunt valabile, referendumul trebuie să aibă loc. Asa cum s-a văzut în ultimii doi ani, dl. preşedinte s-a amestecat intens în fel de fel de probleme care erau de competenţa guvernului sau a partidelor. Astea sunt lucruri pe care le-a simţit oricine. Rămâne de văzut dacă există dovezi valabile din punct de vedere juridic, pentru că una este ce vede şi simte alegătorul şi alta este calea legală. Oricum, actualele evenimente vor tăia mult din elanul de "jucător" al d-lui preşedinte, şi-l vor învăţa că e mult mai sigură şi normală poziţia de arbitru în viaţa politică a ţării. Oare nu cumva sunt prea optimist? Este vorba de o coaliţie a mafioţilor acestei ţări, a structurilor comunisto-securisto-kgb-iste, care pregătesc o lovitură de stat, pentru a stăpâni în continuare această ţară, pe care au supt-o, au siluit-o şi au batjocorit-o atâţia ani. Sper ca bunul Dumnezeu să nu mai îngăduie acest lucru, pentru că s-a suferit prea mult şi a curs atâta sânge. Bineînţeles ca nu voi vota pentru suspendarea Presedintelui, iar de va fi nevoie voi iesi in strada ca multi altii. Acum nu mai pot veni cu tancurile sa ne impuste si nici sa ne prosteasca cu televizorul cum au facut in 1989 Cine cere suspendarea preşedintelui? Niste măscărici, nişte circari, foşti comunişti, care au fost deranjaţi de condamnarea comunismului şi de scoaterea dosarelor securităţii! Parlamentul ar trebui să nu-l suspende din funcţie pe Preşedintele românilor Traian Băsescu. Voi vota împotriva demiterii Preşedintelui. În momentul acesta, dacă ar fi să găsesc lucruri neconstituţionale făcute de preşedinte pe de o parte şi parlament pe de altă parte, la parlament aş putea înşira multe lucruri şi sunt sigur că sunt mult mai grave decât ce aş putea găsi la preşedinte. Poate că Băsescu nu a jucat ca la carte după reguli, dar toate devierile sale sunt mai mult de nuanţă, de interpretare a legilor. Sper din toată inima să se ajugă la referendum şi mai sper ca după aceea câştigătorul să "reteze" capul pierzătorului. Motive de suspendare a Preşedintelui Băsescu: Nu cred că sunt motive pentru suspendatrea preşedintelui Băsescu, PSD caută nod în papură pentru că a condamnat regimul comunist şi a lovit unde-i doare. Cu acest demers PSD va scădea în sondaje. Cu Băsescu înainte încă 2 ani. Acţiunile PSD în vederea destituirii Preşedintelui nu sunt decât o absurditate. Aceste acţiuni reprezintă „mineriada-3”. Sunt convins că ele vor eşua. Şi în acest caz efectele vor fi dezastruoase pentru autorii „mineriadei-3” ce au declanşat procedura de demitere. Este regretabil şi faptul că PSD nu a tras concluziile respective. Este o lipsă de maturitate politică. Desigur preşedintele a greşit nescoţând la iveală acel bileţel atunci când el era actual. Poate spera însă atunci că Tăriceanu va înţelege că preşedintele chiar îşi dorea instaurarea unei democraţii adevărate, nu a uneia "originale". Scandalul declanşat de această dezvăluire nu motivează în nici un chip procedura de suspendare. Cei ce-i vor capul lui Basescu sunt megacorupţii României moderne. Ei să nu uite însă că după Basescu stă Europa şi bucuria lor (în cazul răsturnării preşedintelui) va fi de scurtă durată sau oricum nu cea scontată. Domnul Băsescu trebuie să ramână preşedintele României să-şi ducă mandatul până la capăt. Se vede clar acum de ce spunea domnul Emil Constantinescu de fosta Securitate. Acţiunea declanşată de opoziţie este absurdă şi nu va avea nici o şansă, chiar daca se va ajunge la referendum. Daca voi putea să votez, desigur că voi vota împotriva demiterii preşedintelui. O simbioză ocultă! Este destul sfidător nu numai faţă de persoana domnului Traian Băsescu dar şi faţă de statutul simbolic pe care îl reprezinta preşedinţia Româniiei, felul în care o personalitatea obscură Mircea Geoană într-un cerc de bajocoritori (Ion Iliescu / Vadim Tudor şi alte pete din istoria României) provoacă ceaţa psihologică, fără a da dovadă de transparenţă şi sinceritate, de parcă naţiunea română ar fi o turmă de oi, iar domnul Geoană şi un "Păstor al Adevarului". Despre moţiunea de cenzură împotriva guvernului ce se mai aude, domnilor parlamentari PSD? Orice ar face, Băsescu are MARE dreptate când spune că Parlamentul trebuie curaţat de oameni ca Voiculescu, Vadim, Iliescu, Hrebenciuc şi muuuulţi altii. Observ că PSD, vrea să continue politică de subminare a preşedintelui ales, că de asta sunt buni. După ce au adus ţara în sapă de lemn, văd că nu s-au săturat de furat. Sper ca procedura să eşueze, şi să îl lase pe Băsescu să expună toţi corupţii, toţi tâlharii şi mincinoşii din politica românească. În ultimul timp, opoziţia din România se simte în pericol, deoarece Preşedintele Băsescu este tot mai popular şi are parte de încredere din partea majorităţii cetăţenilor României. Fiind originar din Basarabia, pot să exprim starea de spirit a concetăţenilor mei: în prezent Băsescu este singurul garant al susţinerii statului român a românilor din afara graniţelor, este singurul preşedinte al României de după '89 care este şi preşedinte a tuturor românilor, ceea ce Iliescu nu s-a deranjat să o facă. Opoziţia are un comportament tipic de neputincios frustrat: "face ca şi cum ar face". În contextul dat, opoziţia se comportă ca un "racket": pentru că riscul public e prea mare, se face că-i dă una preşedintelui, sperând că acesta din urmă intră în bâlbâială şi le ofera singur ce posedă. Cred că nu şi-au găsit nici omul, nici poporul. Mai mult, ca să mă exprim în aceiaşi termeni, cred că şi-au găsit naşul. Băsescu VA RĂMÂNE preşedinte! Câteva milioane de români adunaţi într-o anumită piaţă din Bucureşti, strigând acest slogan ar mai domoli apucăturile melancolicilor. Se zice că razbunarea este arma...care nu aduce nimic bun pentru cei ce încearcă să o folosească. Urmările acestei iniţiative ar putea avea consecinţe interesante, dar şi dureroase. Domnilor PSD-işti până când veţi fi un chin pentru noi? Dispăreţi odată pentru totdeauna de pe scena politică! Nu este nimeni uşă de biserică, dar că neruşinaţii, încercaţi să patăţi interesele românilor. Nu realizaţi că circul pe care-l executaţi nu dă bine-n Occident? Uitaţi-vă în urmă sa vedeţi câte nereguli aţi făcut din '89! Este un exerciţiu democratic, care are menirea să-l mai tempereze pe căpitan. Oare cine sunt cei care susţin suspendarea preşedintelui? Cei care au avut mai multe ocazii de a face ca România sa meargă şi au dat greş lamentabil. Actualul preşedinte este singurul care până acum vrea să facă ceva şi faptele vorbesc. Nu voi susţine suspendarea preşedintelui. Sunt dezamăgit profund de comportamentul preşedintelui şi guvernanţilor. Sunt pentru suspendarea lui. Este o aberaţie acuzaţia de subminarea economiei naţionale. Băsescu a deranjat pe mulţi, dar nu a subminat economia naţională. PSD-ul şi PRM-ul vor să ajungă din nou la ceea ce li s-a luat: ciolanul. Este o mare aberaţie bazată, în opinia mea, pe jocuri politice murdare; dar, dacă acest demers îşi va atinge scopul vom împinge mafiile până-n vârful muntelui. Singura variantă ca acest lucru să nu se întâmple este că acest preşedinte să fie susţinut şi nu atacat. Ceea ce se întâmplă sub numele de "război între palate" este încă un argument despre ineficienţa sistemului reprezentativ din România. Asta pentru ca electoratul este consultat o dată la patru ani iar în situaţiile de dispută politică acută printr-o procedura anevoioasă şi costisitoare (referendum). O îmbunătăţire reală ar produce instituirea unui sistem participativ care presupune consultarea punctuală pe teme de interes imediat pentru opinia publică, ori de câte ori este nevoie. S-ar constitui un parteneriat eficient între cei aleşi şi electorat, ar spori transparenţa şi legitimitatea deciziilor, ar responsabiliza cetăţenii, etc. Nu cred că sunt motive întemeiate pentru suspendarea preşedintelui. Sper că Preşedintele nu o să aplece urechea la tot acest zgomot - chiar dacă se ajunge la referendum, va fi susţinut de electorat. Din păcate văd că în România conflictele majore ale clasei politice încă se desfăşoară după model rusesc: un preşedinte popular sprijinit de "securiştii buni" împotriva oligarhilor şi securiştilor cu veleităţi economice. O acţiune absurdă, ridicată la rangul de politică. Pierderea unor resurse şi a unui timp preţios, tocmai acum la început de drum. Crearea unui handicap intenţionat în scopul de a recâştiga alegătorii pe drept pierduţi printr-o manevră politicianistă. Halal aşa politicieni! Bravo PSD! Bravo PRM şi PC! Din greşeală în greşeală până la victoria finală. În acest mod cred că în puţini ani veţi vedea parlamentul doar în poze. Preşedintele Băsescu reprezintă în momentul actual singurul susţinător credibil , la nivel de instituţie a statului, al progresului democratic şi efortului de sincronizare a României cu Europa. Din păcate, clasa politică a României aşa cum este ea reflectată de parlament este închistată în complicităţile propriului trecut şi în efortul de a-şi menţine privilegiile obţinute prin forţarea legii şi a legalităţii. Susţin efortul de înnoire a României promovat de Preşedinte şi cred că istoria viitorului imediat va suspenda de pe scena politică pleiada de politicieni corupţi şi ipocriţi care i se opun. Foarte interesantă alianţa PNL cu partidele PSD, PC şi PRM împotriva lui T. Băsescu şi M. Macovei. Confirmă ca existenţa oligarhiilor nefaste nu este un doar o invenţie a preşedintelui. Şi este interesant, de asemenea, ce înţelege Uniunea Europeană din toate acestea. Este răzbunarea rămăşiţelor comuniste (Iliescu, Vadim & Co) împotriva celui care a avut curajul sa înfiereze regimul comunist. Ei încearcă să atragă o serie de oportunişti sau de naivi, iritaţi de comportamentul deseori neconformist al preşedintelui jucător. Este ultima încercare a comuniştilor din grupul lui Iliescu de a înşela poporul român. Sper din toată inima ca ea să eşueze. Suspendarea preşedintelui din funcţie nu va avea loc, deoarece nu sunt foarte clare motivele. Sincer m-am cam săturat de aceste discuţii între preşedinte şi premier. Oamenii au avut alte aşteptări după integrare şi vedem că se pierde timp cu discuţii inutile. Păcat că nu se ţine cont de părerea comisarului european, Leonard Orban de a se ajunge la un armistiţiu, deoarece ambele părţi în conflict pierd din imagine. La întrebarea dacă trebuie suspendat preşedintele, răspunsul e categoric NU. Dimpotrivă, cei care ar trebui schimbaţi sunt parlamentarii, cum de altfel s-ar fi întâmplat, dacă Tăriceanu nu ar fi pus mai presus de interesele ţării, interesele sale personale de protejare a lui Dinu Patriciu. Eu sper să se ajungă în cele din urma la dizolvarea parlamentului şi la alegeri anticipate. Din păcate însă, şansele sunt minime, întrucât actualii parlamentari, care sunt de cea mai proastă calitate, nu vor vota suspendarea preşedintelui, de teamă să nu-şi piardă fotoliile. Chiar dacă este o procedură total democratică, încercarea de a suspenda preşedintele va face ca România să piarda un timp preţios în ceea ce priveşte integrarea propiu-zisă în UE şi va slăbi foarte mult influenţa ţării noastre în cadrul Uniunii. Chiar dacă nu sunt un susţinător înfocat al dlui Băsescu, faptul că a informat opinia publică cu privire la ingerinţele repetate ale dlui Tăriceanu în actul Justiţiei mi se pare un lucru bun, mai ales că funcţia sa este menită să garanteze echilibrul puterilor în stat. Cât despre iniţiativa PSD, cred că aceasta reprezintă o dovadă a lipsei de strategie politică a acestui partid, care încă se teme de un proces electoral anticipat (cel mai bun test democratic) şi care o să piardă şi mai mult sprijin politic în cazul unei eventuale susţineri a preşedintelui de către electorat într-un posibil referendum. "Nici nu ştim câţi suntem"- Mircea Geoană. Se bat securiştii între ei. Românii ar trebui să-i suspende pe toţi şi să aleagă tineri din noua generaţie formată, dar nu din cei ce provin din familii cu rădăcini în fosta SECURITATE sau NOMENCLATURĂ. Este penibil ca, pentru a pune mâna înapoi pe putere, ex-comuniştii se pretează la astfel de chestii ieftine... Nu trebuie să fii analist politic ca să-ţi dai seama că de fapt conflictul între cele două palate nu este altceva decât o convulsie, să sperăm ultima, a comunismului în România. La urma urmei, trei sunt nemulţumirile nemărturisite ale protagoniştilor PSD, PRM şi PC: demascarea comunismului ca regim criminal, dezvăluirile din dosarele Securităţii şi lupta împotriva corupţiei, toate încurajate sau iniţiate de preşedintele Băsescu. De aceea, dacă se va ajunge la referendum, VOI VOTA ÎMPOTRIVA DEMITERII PREŞEDINTELUI BĂSESCU. Citesc mesajele celor care au scris înaintea mea şi constat că Preşedintele Băsescu se bucura de o foarte mare simpatie! Cred că românii şi-au dat deja votul în referendum! Modul în care se comportă opoziţia mi se pare jalnic! Erarea a pornit de la demisie. Băsescu a greşit. Nu avea dreptul să ceară demisia guvernului pentru a forţa majoritatea. Pe deplin responsabil, prim ministrul a condus în condiţii parlamentare dificile şi atunci preşedintele a înlocuit, în modul cel mai penibil, opoziţia. Deci, nu acceptă decat formulele de tipul "tătuc". Desigur nu va fi înlocuit pentru acelaşi motiv pentru care Iliescu a stat atâţia ani la guvernare: incultura electoratului. Dar partidele îşi fac datoria parlamentară, erodează suportul lui politic. În definitiv, un referendum cu o participare mai mică de 15% este un duş suficient de rece. Liberalii nu vor vota "pentru " pentru ca s-ar întâmpla din nou ca dreapta să lase puterea după ce a pus economia pe picioare. Aceasta vrea şi Băsescu. Ar rămâne beneficiarul politic al creşterii economice. Tot acest joc este foarte normal în democraţie. Păcat că a demarat cu un "bileţel". Suspendarea preşedintelui ales prin voinţa poporului este o mare mârşăvie, care ne arată cât de parşivă este clasa politică. Dacă cineva ar trebui să fie suspendat, Ion Iliescu ar ocupa primul loc urmat la mică distanţă de tribunul comunist Vadim. Manevra asta cu suspendarea preşedintelui iniţiată de gruparile securisto-comuniste: PSD (bolşevic) şi PRM (ceauşist) face parte din categoria "mult zgomot pentru nimic". Deja PC (Felix) dă semne clare că nu o va susţine, nici nu au catadixit să o semenze. După părerea mea sigurul rezultat (de altfel foarte bun pentru ţara noastră) o să fie o scădere a PSD şi PRM în preferinţele electoratului. Preşedintele Băsescu are încă o susţinere electorală puternică şi oamenii simpli nu prea agreează terfelirea favoriţilor. Un preşedinte este ales şi cu voia lui Dumnezeu şi nu degeaba. Poate că în ochii multora dl. Băsescu lasă de dorit, însă el are curajul să dezvăluie impostura acelora care persistă în greşeală care nu ţin cont de avertismentele date de un preşedinte. Toată această tevatură ne dezvăluie încă o dată impostura unor partide şi ale unor oameni. Dacă nu era Băsescu preşedinte poate că era linişte şi pace, ar fi curs "râuri, ramuri" şi eram cu toţii fericiţi!? Iar suntem pe cale să ajungem în situaţia să alegem între două lucruri rele. Băsescu se dovedeşte că nu ştie şi, ceea ce este mai grav, nu vrea sa înveţe ce înseamnă a fi preşedinte. Cine are de partea lui serviciile secrete se cheamă preşedinte în mintea lui. Mentalitate tipic comunistă şi departe de cea europeană în care chipurile ne-am incorporat. Nu este numai cazul lui. Cei care ne-ar fi putut repreenta au dispărut acum zece ani. Dar pe la Liberali s-ar mai putea găsi câte ceva şi acesta este motivul pentru care sunt atacaţi prin toate mijloacele. Iar suspendarea este o dorinţă mai mult pe care opoziţia îşi joacă rolul, de pe aceasta poziţie. Suspendarea Preşedintelui, este dorinţa deşartă, împotriva propriului popor a celor fără răspundere şi care doresc puterea până la moarte, indiferent cum. Aţi mai fost respinşi o dată de ţară! Doriţi o respingere TOTALĂ? Preşedintele nu trebuie suspendat. Însă trebuie spus că scandalul a fost declanşat de cei doi actori principali ai scenei politice - Tăriceanu şi Băsescu. Declanşarea scandalului public a fost o dovadă de neprofesionalism din partea amândorura - ambii ar trebui să ştie că meseria pe care o practică este una foarte grea şi trebuie să o practice împreună. Între regulile ei şi "revoluţiile" pe care vrea să le declanşeze fostul partid-stat PSD împreună cu cele doua anexe sunt diferenţe foarte mari. Nimeni nu este curat în politică sau în viaţa particulară. Trebuie să recunoaştem însă că dl Băsescu este destul de apreciat atât de cetăţeni, cât şi de partenerii externi. Afacerea 'Bileţelul' este confuză şi credeţi-mă nu aş putea să o explic prietenilor mei americani sau vest europeni. În spatele acestei acţiuni se află un fost nomenclaturist, comunist convins, cel puţin complice la genocidul colectivizării, cel puţin complice la crimele din decembrie 1989, la crimele Mineriadelor şi altele care înca nu s-au făcut publice. Ce credibilitate pot avea astfel de acuzatori? Pentru că nu mai sunt subiecte care să menţină în viaţă acest circ continuu trecem la suspendarea Preşedintelui. Păreri pro şi contra. Asta până luni, marţi (săptămâna viitoare) când Preşedintele va arunca o altă bombă, iar subiectul ăsta va ramâne în umbră ca mai toate subiectele anoste de până acum. Oricum şi acest subiect poate duce la sporirea popularităţatii în rândul electoratului. Nu cred că ar face bine să suspende preşedintele din funcţia sa. Se apropie data de 1 februarie, dată la care se reia sesiunea parlamentară şi liderii opoziţiei, care şi-au declarat sprijinul pentru declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, nu au răspuns încă unor întrebări simple, dar fundamentale: care sunt articolele Constituţiei încălcate grav de Traian Băsescu, când şi în ce mod s-au produs aceste încălcări. Orice alte comentarii, cu privire la ipocrizia sau demagogia lor sau cu privire la popularitatea şi caracterul lui Băsescu sunt absolut de prisos. Nu prea au motive, dar această alianţă vrea să se impună cu orice preţ. Şi pentru că nu are un nume eu zic să o botezăm "Alianţa neocomunistă". Odată ce Traian Băsescu a condamnat comunismul în România, în timp ce PRM făcea scandal sub privirile aprobatoare ale PSD, rebuia găsit un motiv. Şi au găsit "Ţidula prăpădită" (o scrisorică pierdută), care dupa mine nu are o valoare prea mare, dar pentru această alianţă neocomunistă este nodul în papură. Soluţia este să se legifereze Cod Etic. Până va fi suspendat actualul preşedinte, vor fi deja alegeri prezidenţiale; existând Cod Etic, candidaţii viitori la preşedinţie vor fi cel puţin teoretic personalităţi oneste. Am o propunere pentru responsabilizarea Parlamentului şi prin extensie a clasei politice din România: de ce nu ne strangem semnături în vederea convocării unui referendum naţional cu urmatoarea temă: "Sunteţi de acord ca în eventualitatea în care Parlamentul României declanşează procedura de suspendare a Preşedintelui României şi aceasta este respinsă în cadrul Referendumului naţional, Parlamentul României să fie automat dizolvat?" Poate cu o asemenea Lege, parlamentarii ar fi mai serioşi când ocupa timpul plătit din banii noştri pentru a propune un act atât de serios. Dragă opoziţie, daţi dovadă de caracter şi acceptaţi cu demnitate faptul că alţii au fost mai pregătiţi decât voi în faţa electoratului. Dacă nu aţi mai pierde timpul cu tot felul de acrobaţii politice şi v-aţi pregăti mai bine pentru următoarea rundă, cine ştie, poate v-am vota pe voi. Până atunci vă rugăm: nu ne mai faceţi să ne fie ruşine că suntem români, căci la urma urmei voi vreţi să reprezentaţi o ţară şi nu orgoliile proprii. Eu sunt pentru suspendarea de către Parlament, urmată de restaurarea mandatului preşedintelui Băsescu, prin referendum. În felul acesta, nemernicia parlamentarilor români se va vedea pe de-a-ntregul. Şi voi avea grijă ca, pînă la alegerile viitoare, fiecare cetăţean să cunoască numele nemernicilor. Chiar dacă dl.Băsescu face greşeli, ele nu afectează drumul României spre democraţie şi libertate. Ceva mai multă moderaţie în şarjele sale contra premierului nu i-ar strica. Suspendarea din funcţie a preşedintelui mi se pare o aberaţie totală. In fond opoziţia (şi nu numai) este în deplină măsură să ceară anchetarea (şi destituirea primului ministru - în cazul în care acuzaţiile sunt dovedite). Dar preşedintelui?!? Nu văd motivul... Cine se angajează să-l supende pe Preşedintele României în acest moment va fi teribil de sancţionat de societatea civilă din ţară. Orice partid care se va implica în acest proces va deveni un al doilea PNŢCD. Mult iubitul şi stimatul Ion Iliescu a mobilizat pe cei trei crai de curte veche Geoană, Voiculescu, CV Tudor, să scufunde nava prezidenţială în "triunghiul balcanic" PSD, PC, PRM. Autorii şi răspândacii din studiourile TV, ar trebui să citeasca Constituţia României înainte de a face publică mareaţa lor gândire politică. Bileţele pierdute şi regăsite, apariţii TV, fac parte din CIRCUL nostru CEL DE TOATE ZILELE oferit generos poporului de către "emanaţii 1989 - Ciocoii Noi" de azi. În realitate Băsescu este vânat pentru aşa zisa declaraţie de condamnare a comunismului şi a unor stalinişti. Vedem un meci între cei care mimează desprinderea de practicile totalitare şi care vor să facă afaceri şi cei care vor să conserve vechile practici şi structuri de partid şi securitate. Aceştia nu reprezintă interesele alegătorilor, şi s-ar putea ca la un referendum participarea să fie sub pragul legal. Băsescu este cel mai bun preşedinte al românilor în ultimii 50 de ani. Iliescu este un comunist înrăit care moare de dragul puterii. Curajul lui Băsescu de a scurma în cuibul cu vipere, a fripturiştilor de la PSD, PRM şi a ciocoilor securişti ai lui Voiculescu, a făcut să înnebunească viermii. Să fim serioşi. Este doar o problemă de imagine şi nimic mai mult. Pînă şi opoziţia este conştientă că nu are nicio şansă de reuşită. Să nu uităm că de mai bine de 14 ani se exersează "nici o sesiune fără moţiune". Ei şi? Asta ţine tot de democraţie. Chiar dacă la noi această democraţie devine demagogie. Cred că Dumnezeu a îngăduit să fie în această perioadă Băsescu la conducerea acestei ţări. Trebuie să ia decizii dintre cele mai bune pentru toţi oamenii români din România şi pentru cei plecaţi în alte ţări. Trebuie să fim corecţi şi uniţi în ceea ce facem. Mă rog lui Dumnezeu să-l ţină în funcţie până la expirarea mandatului. Dacă a făcut şi face lucruri bune merită să îi mai acordăm încrederea. Vom vedea la momentul respectiv. Este nevoie de un om hotărât în ţara aceasta şi cred că mai sunt şi alţii care îşi fac treaba cu responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. Sunt impotriva referendumului şi a demiterii preşedintelui. Dacă sunt dovezi concrete să fie cercetat, dar să nu mergem pe presupuneri. Acuzaţiile care se aduc Preşedintelui Băsescu trădează identitatea şi motivele reale ale iniţiatorilor, şi se încadrează în schemele pe care le cunoaşte istoria. Securişti pregătiţi special pentru diversiuni au gândit că acuzaţiile de tendinţă dictatorială au stat la baza comploturilor cunoscute în istorie, care au dus la înlăturarea conducătorilor incomozi. Adică şi-a păstrat reflexele însuşite în comunism şi vor să-l compromită pe preşedinte folosind astfel de etichete. Este trist că nu ne lasă în pace să putem vota formaţiunea care ne inspiră cea mai mare încredere, fiind nevoiţi să alegem din nou răul cel mai mic. Motivele reale ale acestei diversiuni comuniste sunt de fapt spaima comuniştilor şi securiştilor că ar putea să piardă pensiile grase pe care le primesc pentru crimele de odinioară. Da, sunt de acord cu propunerea de suspendare a preşedintelui! În toată tevatura iscată de bilete şi persoane, riscăm să pierdem din vedere un lucru: că suspendarea şefului statului este o treabă gravă, bazată pe argumente serioase. Or gafele, chiar adevărate, imputate acum persoanelor, nu justifică întreruperea la mijloc a mandatului unui preşedinte. Pot cel mult să nască antipatii pentru omul care le-a comis, om care se va prezenta în faţa electoratului la viitoarele alegeri. S-a spus că procedura este un exerciţiu democratic şi constituţional. Nu procedura, uşurinţa cu care ea este declanşată mă îngrijorează. Este o risipă vecina cu demagogia. La timpul pierdut în perioada preaderării se adaugă acum cel investit în stingerea focurilor de paie iscate din cancanuri şi toane. După cum tot risipă sunt energia şi patosul investite în acest demers, disponibilităţi pe care nu le mai bănuiam la politicieni după prestaţia lamentabila de anul trecut. Continui să sper că o parte din ele pot fi investite în legislaţia anticorupţie, strategii post-aderare şi programe politice - fără de care eu nu voi mai vota. Deocamdată opoziţia actuală nu are suficientă moralitate pentru a justifica o astfel de iniţiativă. Ei sunt cei mai corupţi şi mai dubioşi oameni din România. Hoţul strigă “hoţul”! Cine să-i ia locul lui Băsescu? Vadim, Voiculescu, Geoană, Văcăroiu (interimar???). Este ridicol. Nu sunt de acord cu extrapolările lui Băsescu, dar nici nu sunt de acord cu schimbarea lui. Este bine să fie mai echilibrat şi mai puţin influenţabil. Este o lovitură la adresa democraţiei, o lovitură de stat. Clanurile mafiote kag-biste şi securiste încearcă să preia puterea şi să reinstaureze "sclavia" asupra poporului român. Băsescu s-a grăbit cu declaraţiile. Ele sunt prea deşarte. Se simte că echipa domniei sale este prea slabă. Nu sunt mai convingătoare nici declaraţiile lui Tăriceanu. Referitor la suspendare cred că nu este cazul pentru România. Acţiunile opoziţiei sunt reacţionare. Liderii partidelor respective nu se gândesc la popor, ci numai la fotoliile de la Cotroceni. Dacă Băsescu şi Tăricianu sunt într-adevăr creştini, se vor ierta unul pe altul şi vor merge înainte, în caz contrar Iuda va reveni din nou, numai în altă formulă. Nu sunt de acord cu suspendarea Preşedintelui, este singurul care după '89 a luat iniţiativa împotriva comunismului. Felix, Iliescu şi Vadim vor să distrugă democraţia care s-a instaurat după '89. Nu trebuie lăsaţi să tragă România înapoi după un efort atât de mare de a intra în UE. "Cine seamănă vânt, culege furtună" - şi marinarul ştie, sau ar fi trebuit să ştie, ce înseamnă furtuna... Oricum, se propteşte bine în picioare şi o trece, dar...în situaţii de criză vezi omul cât valorează şi atunci s-ar putea sa nu ramână pe punte decât un om, ca şi noi ceilalţi, doar că ceva mai plouat... Aceste divergenţe pică "excelent" pe extern. Constatat că interesele personale reprezintă NR. 1, în ţara aceasta, cetăţeanul deşi există , se consideră că este INEXISTENT. Ar fi fost prea frumos ca după aderare să se realizeze ceva progrese. De ce să se întâmple aşa? Pentru o stabilitate fragilă, eu nu voi vota pentru suspendarea din funcţie a dlui. Traian Băsescu. Traian Băsescu este incomod pentru nostalgicii "regimului Ion Iliescu". Sper ca Geoană, Voiculescu şi Vadim să-şi "rupă" gâtul în acest demers dement, ei ar trebui suspendaţi şi demişi, nu Băsescu. Ne-am săturat de atâta ipocrizie, rea credinţă şi incompetenţă. Mai sper ca UE să privească cu multă obiectivitate situaţia, să nu ne dezamăgescă şi să ceară socoteală clicii mafiote despre batjocorirea zilnică a poporului român. Probabil dacă aş fi în ţară aş închide televizorul când i-aş vedea pe actualii opozanţi spumegând şi cu ochii injectaţi ieşiţi din orbite. Ăsta e un prim semn că sunt loviţi direct în propriile interese, iar neluarea unei măsuri, fie ea o declaraţie goală de conţinut, fie încercarea de suspendare a preşedintelui, ar însemna pentru ei un precedent periculos. Băsescu nu e preşedinte perfect, dar e un pas înainte faţa de aşa zişii şcoliţi la înaltele facultăţi internaţionale de diplomaţie - oligarhii de tip moscovite. Este cea mai bună metodă a PSD-ului de a se ascunde în spatele faptului că nu au nici un fel de planuri de viitor pentru România. Ei chiar nu au înţeles că Băsescu atât timp cât este în viaţa politică PSD-ul nu mai are nici o şansă la guvernare. Toate faptele de corupţie care au ieşit la vedere după 2004 despre PSD au fost ascunse în spatele unui preşedinte absent - Ion Iliescu. Se vrobeşte despre faptul că Băsescu a încălcat Constituţia, păi daca este aşa atunci faptul că PSD-ul a declarat că nu va ţine cont de decizia Curţii Constituţionale cum se cheamă? Preşedintele Băsescu ar trebui sa fie suspendat, pentru toate încălcările Constituţiei, nu numai pentru cazul cu "biletul". Ar trebui să fie suspendat fie şi numai pentru modul excentric în care înţelege să se comporte, probabil din raţiuni electorale. Nu ştiu să fi făcut ceva din ceea ce a promis, toată atitudinea lui este în contradicţie cu spiritul democratic şi cu atribuţiile ce-i revin în calitate de Preşedinte. Este o zicală:"schimbarea domnilor, bucuria proştilor".Şi pricina haosului, aş mai adăuga... Nu trebuie suspendat! Nu consider că Preşedintele a încălcat Constituţia. Este o amplificare şi denaturare la maximum a "bileţelului" de mass media pentru a se vinde presa sau asculta emisiunile TV.Sa le fie rusine Partidelor de opozitie PSD&Conservator fara "busla"-la lupta pentru CIOLAN. Un referendum pentru suspendarea preşedintelui echivalează cu cererea unui vot de încredere. Dacă Parlamentul eşuează în aceste demers (lucru care echivalează în opinia mea cu o moţiune de cenzură asupra legislativului), singura opţiune morală este autodizolvarea. Din păcate, Constituţia nu reglementează acest aspect, iar în urmatorii doi ani am putea asista la un război surd între instituţiile statului. Nu. De ce să fie suspendat? Pentru că l-a supărat pe Patriciu? Pentru că a refuzat să acopere afacerile dubioase ale unor fruntaşi liberali sau conservatori? Oricum, circul parlamentar legat de suspendare este inutil, duşmanii preşedintelui neavând nicio şansă la referendum. Organizarea referendumului reprezintă o cheltuială inutilă într-o ţară săracă cum este România. La referendum voi vota împotriva suspendării preşedintelui. Ex-preşedintele Ion Iliescu, nomenclaturist important al PCR, foarte fidel ruşilor, cel care a deturnat România de pe drumul ei spre democraţie după ce l-a omorât pe Ceauşescu în 1989, cel care - dupa modelul rus - a încurajat organizarea mafiei securist-comuniste româneşti, cel care a lăsat în seama "baronilor" locali devalizarea întreprinderilor industriale şi fraudarea multor averi naţionale româneşti, profită acum de o ceartă dintre Băsescu şi Tăriceanu - pusă la cale mai mut ca sigur tot de eminenţele cenuşii care-l înconjoară - pentru a destabiliza politic România, care de bine, de rău, s-a aşezat în sfârşit pe un făgaş normal. Da, Băsescu este un demagog şi ar trebui sp fie suspendat. România ţară a absurdului? Chiar cred oligarhii români că dacă manipulează mass-media pot prosti un întreg popor? Nu vor reuşi. Poporul va ieşi chiar în stradă să-l apere pe cel care se luptă cu sistemul ticăloşit. Premierul a fost dovedit cu minciuna, de ce nu-şi dă demisia? Crede oare că dacă mass-media cumpărata mută centrul atenţiei de la faptele lui dovedite la presupuse încălcări ale constitutiei va reuşi sp rămână în funcţie? Atenţie! Circul mediatic s-ar putea să aibă efecte inverse. Să n-ajungă să fie în Bucureşti mai rău decât a fost în Budapesta. Suspendat de cine? Aceeaşi gaşcă care se joacă de-a revoluţia şi de-a democraţia din 1989? Cel puţin de data asta se joacă pe banii UE. Schimbarea pălăriilor nu a schimbat şi năravurile...tot comuniste. Nu voi vota pentru demiterea preşedintelui Băsescu pentru că am convingerea că este bine intenţionat faţă de poporul său. Fiecare om greşeşte, şi românii sunt atât de deştepţi ca să vadă adevărul şi în această situaţie în care penibilul este forţat de foştii guvernanţi care nu vor să priceapă că vremea lor a trecut DEFINITIV !!! Ion Iliescu, pe post de vajnic gardian al valorilor democratice şi de purtător de cuvânt al corectitudinii morale? Nu ştiu, dar pe mine imaginea asta nu mă convinge. Este foarte greu să trăieşti într-o ţară unde preşedintele nu respectă constituţia. De doi ani încoace locatarul de la Cotroceni nu face altceva decât să bage intrigi şi să acuze pe toată lumea de orice. Voi vota împotriva PD şi împotriva PLD, dacă se formează până la urmă, şi voi vota împotriva preşedintelui actual. Voi face acest lucru indiferent de ce vor face deacum încolo cei pe care i-am numit. Suspendat pentru ce? Să fim serioşi! Aş vota împotrivă, cu certitudine. PSD-ul reacţionează ca un „câine pripăşit prin garduri”, speriat şi nesigur de sine, muşcând tot ce îi trece prin faţă. Dacă asta e tot ce pot pune pe masa bătăliei politice, o să rămână încă multă vreme în opoziţie. Presa (şi utilizatorii ei care-i repetă mantrele pseudo-etice) dă la rându-i dovadă de imaturitate şi superficialitate. „Episodul bileţelul” este un caz clasic de jocuri politice (comune oricărei ţări democratice) în care Preşedintele Băsescu dă din nou dovadă de abilitate, forţând Premierul Tăriceanu la o atitudine defensivă. Păcat că PD-ul şi PNL-ul nu au politicieni cu verva şi intuiţia lui Băsescu pentru a fructifica la maxim avantajele democraţiei parlamentare... Oare va depăşi vreodată presa românească nivelul „bârfoliticii” şi „scandalocraţiei” devenind ceea ce ar trebui să fie: cerberul politicii democratice şi un real formator al opiniei publice într-un climat democratic real? Tot circul ăsta nu face decât să distragă atenţia de la problemele reale ale ţării şi să mai încetinească puţin mersul spre normalitate. Ar trebui să lase toţi ambiţiile şi competiţiile astea pentru alegerile viitoare, iar acum să pună serios osul la treabă. Cât despre PSD.... să tacă chitic şi să se mulţumească că încă mai sunt pe piaţă! Îmi aduc aminte de o zicală românească: "Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti". Băsescu s-a înconjurat de persoane dubioase şi femei "frumoase", care au profitat de poziţiile lor în calitate de consilieri prezidenţiali (sotia fostului rege al tutunului, Anghelescu, Elena Udrea şi Cocoş,etc.), iar Tăriceanu cu Patriciu şi alţi afacerişti au speculat momentele privatizării şi au devenit stăpâni pe o mare parte a avuţiei naţionale. Aşadar sunt la fel de vinovaţi şi ne-au înşelat aşteptările şi trebuie să plece în lumea lor, Băsescu să-şi reia licenţa de căpitan de cursă lungă şi să mai vină doar din 6 în 6 luni prin porturile româneşti şi să mai bea un şprţt cu Becali la Golden Bliz, Tăriceanu să urce pe motocicletă şi să se ducă la raliul Dakar folosind benzină de la staţiile lui Patriciu. Preşedintele Băsescu nu trebuie suspendat pentru faptul că ne-a arătat ceea ce ştiam, că premierul Tăriceanu este prieten cu Patriciu şi-l susţine pe orice cai, doar s-a îmbogăţit cu acţiunile cumpărate la sfatul lui Patriciu. Probabil a vrut să-l răsplătească sau crede că îl va îmbogăţi în continuare. Săracul popor, cu aşa un prim ministru! Pare-se, cu cât preşedintele Băsescu este mai "neconstituţional", cu atât sunt mai nervoşi politicienii români. De ce oare? Le afectează "constituţionalitatea", "nu-i lasă să lucreze pentru binele ţării", tulbură "liniştea" lăsată moştenire de guvernările anterioare? Imprevizibilul şi impulsivul Băsescu, cum eufemistic îl numesc adversarii, este oare "nebunul" de la curte ajuns din întâmplare rege? Ne va spune el adevărata poveste a acestor ultimi 17 ani? Eu voi vota ca să rămână în scenă! PSD şi asociaţii ştiu că nu au nici o şansă pentru demiterea preşedintelui Băsescu. De ce o fac? Ca să-şi dea importanţă? Ar trebui ca în cazul în care se ajunge la referendum, prin care sigur se va hotărî că preşedintele va rămâne în funcţie, să suporte din fondurile lor costul referendumului, nu să-l suportăm noi, poporul! Epavele comuniste şi securiste încearcă cu orice preţ destabilizarea politică a ţării prin suspendarea Preşedintelui. Acest lucru se întâmplă de când preşedintele a avut curajul să condamne comunismul şi să atace verbal şi instituţional cercurile mafiote de interese ale PSD şi PC, care timp de 17 ani au jefuit economia naţională. Biletele sunt un pretext. Pur şi simplu m-am săturat de gogomanul de Geoană şi de prostiile pe care le spune cu fiecare ocazie. Nu vor reuşi să-l suspende pe preşedinte, pentru că este singurul preşedinte adevărat pe care îl are România după 1989. Dacă va fi nevoie, vom mai face o revoluţie şi-l vom apăra pe preşedinte de scursurile securisto-comuniste care încearcă cu disperare să arunce ţara în haos. O zi bună a dreptăţii şi adevărului. Unde este încălcarea Costituţiei de către Preşedinte? Preşedintele a atenţionat ţara la provocarea făcută de către Premier şi doar atât. Dl Ion Iliescu ar dori să fie din nou în centrul evenimentelor şi să provoace poporul, dar cred că nu va izbuti, astăzi poporul nu mai este ca în 1989. Dl Preşedinte Traian Băsescu are şi el stângăciile lui că este şi el un om, dar nu poate fi înnvinuit în aşa măsură ca să fie suspendat. Băsescu ar trebui să ia masuri energice: Guvernul are miniştri îndoielnici, iar dacă parlamentul nu face nimic să schimbe situaţia, atunci parlamentul trebuie dizolvat şi este în puterea şefului statului asta. Trebuie făcut ceva ca să înceteze cearta aceasta publică şi penibilă între preşedinte şi premier. Suspendarea din funcţie a preşedintelui nostru iubit ar avea rost numai dacă în această ţară s-ar găsi un bărbat demn de această funcţie; din păcate încă nu a apărut pe scena politică acest bărbat. Domnul preşedinte Băsescu ar trebui să-şi ceară scuze atât domnului prim ministru cât şi poporului român, pentru gafa făcută, căci nu reiese din bileţel vreo aluzie la grupuri de interese. Domnul preşedinte Băsescu, are o fobie faţă de domnul prim ministru şi nu ştie cum să scape de el. Dar este o poveste cu groapa, nu o săpa pentru altul căci... Dacă opoziţia nu are dreptul să-l tragă la răspundere pe preşedinte, chipurile pentru modul cum a guvernat, atunci cine să facă acest lucru? Aici discutăm despre puterea actuală nu despre cea anterioară. M-am săturat de comportamentul desuet al preşedintelui. Procedura de suspendare este extrem de greoaie şi nu ştiu dacă s-ar ajunge la rezulatatul dorit. Cu un preşedinte ca Traian Băsescu, România seamănă mai mult cu o mahala a UE decât cu o ţară care doreşte o integrare rapidă şi benefică. Legea cu privire la referendum trebuie schimbată de urgenţă aşa încât nici Traian Băsescu şi nici preşedinţii care vor urma să nu se adăpostească sub umbrela acesteia. PSD uită repede că a guvernat ţara 12 ani (în total), iar în ultimul mandat cu Iliescu în frunte am putut vedea unde poate ajunge corupţia. Geoană ar trebui să se gândească la cum ar putea face curăţenie în propriul partid. Tăriceanu ar fi trebuit să-şi dea de mult timp demisia, după câte gafe a făcut, dar nu el decide ci "Grupul", într-un final tot va pierde, dar vom pierde şi noi toţi! Nu voi vota împotriva lui Basescu! Este foarte trist ce se întâmplă în politica românească, da, Traian Băsescu a greşit, fiecare om greşeşte, dar nu este cazul să fie suspendat, eu cred că este singurul care poate ţine piept mafiei PSD, care încearcă în fiecare minut să preia iarăşi controlul. PSD a existat şi există în ipocrizie. Ion Iliescu este cu totul nepotrivit de aşa comentarii după ce mulţi au murit la revoluţie şi altii au fost răniţi din cauza lui. El a stricare rău imaginea ţării peste hotare. PSD să nu uite că la guvernare a propagat o politica insulară în Europa şi dacă era după PCR-PSD nici în 2050 nu intram în UE. Pe vremea stenogramelor PSD un astfel de bilet ar fi fost o dulce copilărie. Astăzi tocmai ei sunt "indignaţi" şi reclamă încălcarea Constituţiei. Nu a reuşit nimeni să numească articolul încălcat. E o importantă schimbare de standard. Se cheamă mecanism democratic şi funcţionează! Preşedintele Băsescu NU ar trebui suspendat atâta timp cât 60% din populaţia cu drept de vot încă îl preferă! Deci, iniţiativa PSD este una fără sens... 1. Nu sunt motive de ordin legal pentru suspendarea preşedintelui. Demersul nu face decât să demareze "o nouă monstruoasă coaliţie". 2. Voi vota cu preşedintele, dar sper să nu fie nevoie să fie cheltuiţi alţi bani publici pentru demersuri politicianiste. Ion Iliescu este cel mai important infractor nepedepsit de justiţia din România. Cuvântul lui este irelevant, inclusiv pentru a fi considerat în mass media. Nu se mai poate, de doi ani numai propagandă electorala din partea preşedintelui. Trebuie iniţiată procedura de suspendare. Cine seamănă vânt culege furtună. Aceasta reprezintă mineriada 2007 a lui Ion Iliescu, a comuniştilor şi securiştilor din ţară. Nu, nu ar trebui suspendat. Este un atac vicios la preşedinte din partea celor mai mari "ticăloşi" pe care pe care perioada post 1989 i-a produs în România: Iliescu, Voiculescu, Patriciu, Vântu, Roşca, Vadim Tudor etc. Românii sunt manipulaţi de marile trusturi de presa în mina acestor "Oligarhi". E timpul ca românii să se trezească şi să-i reducă la tăcere pe aceşti "şacali". Acum când încă nu este prea târziu. PSD ar trebui să lase vocea mai mică după ce a făcut prăpăd în ţară toţi anii de după revoluţie şi s-au îmbogăţit peste măsură. Ori le este frică să nu cumva să înceapă să se descopere mai multe din măgăriile făcute de ei până acum. Băsescu mi se pare un om care vrea să mai faca ceva şi pentru ţară faţă de cei dinaintea lui care au vrut numai pentru ei. Iliescu ar trebui dacă nu arestat pentru lovitură de stat ori pentru cazul Cozma, cel puţin exclus din orice politică. Iliescu complică tot. Geoana este robotul şi faţa lui Iliescu. O mişcare PSD prin care ei au vrut sa arate o schimbare drastică. Eu personal nu trăiesc în România dar mă mir cum aceşti comunişti tot mai au atâta putere. Băsescu a fost mai mult decât necesar ca să scăpăm de Năstase la preşedinţie; ar trebui însă să-şi revizuiască atribuţiile şi să nu mai vadă în jurul lui numai duşmani politici fapt care-i face pe PSD-işti să jubileze. Şi-i doreşte în mandatul viitor la guvernare? Iniţiativa PSD de a modifica legea referendumului în sensul reducerii numărului cetăţenilor care ar putea susţine demiterea din funcţie a Preşedintelui României este condusă şi orchestrată de Ion Iliescu şi PSD ce este O MINERIADĂ, egală cu o LOVITURĂ DE STAT. Iniţiativa PSD de suspendare a preşedintelui arată, în condiţiile prezente, lipsa de imaginaţie şi de proiect politic. Este exagerată, dovedeşte obtuzitate şi oportunism înfiorător şi este sortită eşecului. E o ruşine pentru România că această procedură este lansată pentru o "Scrisoare pierdută", respectiv ca urmare a unor intrigi lansate şi ţesute de o persoană dornică de publicitate şi care are ruşinea să vrea să decidă soarta unei ţări şi a unui popor. Faptul că instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria conform legii este singurul aspect pozitiv al acestei drame caragialeşti. Ca de obicei la noi, când trebuie luată o măsură radicală se fac discuţii pe lângă subiect şi se aduc acuzaţii celor ce propun ceva. Ce rost au în acest caz referirile la ce a făcut PSD? Cred că trebuie sanctionaţi ambii pentru ce au făcut. Oare a fost în vreo funcţie Băasescu în care să nu provoace conflicte? În percepţia mea, după guvernarea dezastruoasă, PSD nu are calitatea morală să ceară suspendarea Preşedintelui, şi de fapt aplica tactică: "calomniază, calomniază, ceva tot rămâne!". Băsescu a greşit momentul cu biletul, atât. Nu a încălcat cu nimic Constituţia şi de fapt le e teama findcă este cel care se bate, cum poate, informând opina publică, că altă armă n-are! Pregătiţi, doar au cumpărat locuri în Parlament, "băieţii deştepţi" votează. Nu pot însă fără votul "prostimii". Eu voi vota din nou cu Băsescu şi vorba bunicului: "Nu mor caii când vor câinii!" Dacă se va finaliza acţiunea iniţiată de domnul Mircea Geoană, PSD va primi încă o lecţie extrem de dură din partea electoratului. Cred că ceea ce se petrece azi cu iniţierea suspendării preşedintelui este o încercare disperată de răzbunare a PSD. Răzbunarea nu poate aduce nimic bun României în momentul de faţă. PSD iniţiază procedura de suspendare a Preşedintelui României? O furtună într-un pahar cu apă! Nu este prima oară când PSD adopta un stil heirupist. Cred că este mai degrabă un balon de iîcercare, după principiul "plusează ca să ai de unde să scazi". Chiar dacă Parlamentul ar reuşi să-l suspende pe Preşedinte, se va face de râs la referendum (românul nu este atat de naiv pe cât cred mulţi din sferele conducerii). Oricât îl dispreţuiesc pe Călin Tăriceanu pentru gafele sale politice, nu pot să nu observ că acuzaţiile sale privind tentativele preşedintelui de a instaura un regim similar celui din Belarus, sunt fondate. De când premierul a refuzat să demisioneze şi să fie un instrument al voinţei prezidenţiale, d-l Băsescu s-a făcut luntre şi punte să boicoteze activitatea guvernului. Pentru cine cunoaşte cât de cât mecanismul constituţional, vina d-lui Băsescu - nu doar în această chestiune - este dincolo de îndoială. Din nefericire, la noi imaginea preşedintelui nu se construieşte pe modul în care el respectă Constitutia, ci pe gradul de carismă pe care îl are în raport cu populaţia. De aceea cred că nici juridic, nici instituţional, demersul PSD nu va avea nici un efect. Nu există nici un motiv pentru suspendarea preşedintelui. Dl. Geoană se dă, ca de obicei, mare la apă mică. Trebuie sa pară ofensiv şi adept al schimbării. Consultanţii americani plătiţi cu bani grei trebuie să recomande şi ei ceva, nu? Dl Geoană mai bine ar sprijini proiectul legii ANI în forma iniţială, nu fantasmagorii. Nu există motive pentru care preşedintele să fie suspendat. Ştiu asta toţi cei care au citit constituţia ţării, inclusiv PSD. De pe urma acestui circ, PSD câştigă votul celor nemulţumiţi de nivelul de trai şi al celor care nu au citit constituţia şi se lasă influenţaţi uşor. E o mutare câştigătoare de procente pentru PSD, sprijinit necontenit de presă şi televiziune. Din câţi preşedinţi a avut România după revoluţie Traian Băsescu a dat dovadă ca este de partea electoratului. Dar după cum se vede, nu prea este agreat de partidele din opoziţie şi chiar unele din coaliţie şi se vede clar de ce, nu vrea să le facă jocul. Problema e că ar trebui schimbată Constituţia şi a da prerogative sporite preşedintelui României. O altă problemă e aceea că partidele parlamentare odată ce s-au aşezat în parlament duc o luptă surdă si la nesfârşit să pună mâna pe putere lăsând treburile serioase ale ţării pe planul al doilea. Parlamentul să-l suspende din funcţie pe Preşedinte? Pe ce motiv? Nu mi se pare că ar fi încălcat grav Constituţia. Cred că ar fi mai potrivită o DIZOLVARE a Parlamentului, care este o frâna în calea reformelor (vezi proiectul ANI) şi care a încetinit cât a putut aderarea României la UE. Oricum, în cazul unui Referendum, suspendarea nu va avea nici o şansă. NU voi vota demiterea Presedintelui. Prin aceste demersuri, PSD încearcă să-şi îmbunătăţească imaginea şifonată datorită multelor scandaluri de corupţie ale mebrilor săi. În acest fel se doreşte să se creeze impresia că acest partid şi-a schimbat unele mentalităţi, militând pentru respectarea legilor şi a Constituţiei României, încercându-se în acelaşi timp să creeze imaginea unei Alianţe "portocalii" corupte. Cât despre "suspendarea preşedintelui" cred că toata această acţiune se va stinge ştiute fiind legăturile strânse dintre preşedintele Băsescu şi unii membri marcanţi din conducerea PSD. Este regretabil că un partid cu antecedente totalitare a ajuns să joace rolul de arbitru şi judecător, dând sfaturi celor doi principali cârmuitori ai unor partide cu colorit democratic. Prin atribuţiile constituţionale preşedintele stă degeaba şi doar critică munca altora, cum de atfel o declarăa el însuşi. Ce se aşteptă de la un referendum cu un popor care a stat sub tătuc atâţia ani şi care tot aşteaptă să i se dea? De vina e Constituţia care permite acest comportament, făcută pentru Iliescu şi exploatată de Băsescu. Nu Băsescu trebuie schimbat, ci Constituţia. Cât despre Tăriceanu, se poate spune că pacostea cade tot pe ăla care trage. Nu cred că Băsescu sau Tăriceanu merită să fie pedepsiţi în cel mai aspru mod. Trebuie însă traşi de urechi şi treziţi la realitate. Aceast guvern este primul de după '89 care îndrăzneşte nişte reforme reale şi mă doare inima să asist la acest circ, ce îi avantajează pe comuniştii din opoziţie. Domnilor, nu vă mai bateţi joc de cei care v-au ales să le apăraţi interesele. Întoarceţi-vă la treabă, redeveniţi civilizaţi, şi învăţaţi cum să participaţi într-o coaliţie. Primul ministru are o problemă gravă de imagine, aşa că PSD încearcă să lovească şi în imaginea lui Traian Băsescu, pentru a-şi slăbi cel mai redutabil adversar politic. Păstrarea "bileţelului" la dosar nu reprezintă nicidecum o încălcare gravă a Constituţiei. Ce articol şi ce paragraf a fost grav încălcat? Iniţiativa PSD va fi respinsă oricum de parlamentarii care nu sunt de loc interesaţi să-şi scurteze durata mandatelor de dragul PSD. Dacă se va ajunge la referendum (deşi practic este exclus), voi vota cum voi considera eu că e corect. Care sunt încălcările grave ale Constituţiei de către Preşedintele Traian Băsescu? Preşedintele este ales prin vot direct de majoritatea celor prezenţi la urne. Este şi normal ca cei care l-au votat să aştepte rezultate de la el, să acţioneze înspre binele ţării. Sigur că o mică parte din cealaltă jumătate care nu l-a ales să vadă cu ochi duşmănoşi acţiunile preşedintelui. Un alt preşedinte cum va satisface speranţele românilor? Dacă există dovezi că Traian Băsescu a încălcat Constituţia, suspendarea va fi pasul legal pentru demiterea lui de către alegători. Dovezile ar trebui făcute publice. Percepţiile despre lipsa de prestanţă, băutură, golănie şi defecte personale nu sunt motive de suspendare. Dacă Mircea Geoană a început acest circ fără acoperire, va sta în opoziţie pentru restul vieţii sale. Iarăşi se ceartă ca proştii şi iarăşi li s-a urât cu binele. Atât preşedintele Băsescu cât şi premierul Tăriceanu merită să-şi piardă funcţiile pentru greşelile lor politice inaceptabile. Sa se invete minte, o data pentru totdeauna, să-şi mai bată joc de electoratul care i-a ales. Deşi l-am votat pe Băsescu în 2004, acum voi vota ÎMPOTRIVA lui. Voi merge special la consulat, dacă se va ajunge la referendum. NU VOI VOTA DEMITEREA PREŞEDINTELUI BĂSESCU. Sper că după ce va "reveni" să spună precum Lăpuşneanu:"pre mulţi îi voi răspopi!". Mai exact, aş cere demisia lui Tăriceanu în primul rând, urmat de un referendum pentru modificarea Constituţiei. Vot uninominal şi parlament unicameral. Cum am mai spus, Băsescu este, din păcate, cel mai bun pe post de preşedinte. În caz de suspendare, la referendum voi vota pentru Băsescu şi mulţi o vor face (Băsescu este încă f. popular), aşa că însăşi măsura de suspendare o consider o acţiune pripită, nerealistă şi f. periculoasă pentru ţară, mai ales acum, imediat după aderare. Uitaţi că Tăriceanu a fost numit şi Băsescu ales de popor? Sigur că aş prefera ca toţi să facă ce au zis. Asta ar însemna dizolvarea parlamentului şi poate speranţa unui parlament unicameral, adică victoria lui Băsescu. Succes îi doresc preşedintelui, în această bătălie se vor naste şi alţi politicieni de caracter. Trebuie gândit ce se va întâmpla după ce este suspendat. Şi ce se va întâmpla cu Tăriceanu. Cine umple vidul de putere poate fi mai periculos. De asemenea trebuie investigat şi "cuibul" ce s-a strâns şi a crescut lângă Băsescu, atras de concentraţia de putere. În situaţii de genul acesta, este foarte important ca cetăţenii să fie vigilenţi, altfel poate avea loc chiar o lovitură de stat, una subtilă. Fiindcă eu am votat iniţial pentru domnul Băsescu, simt că e responsabilitatea mea să votez împotriva lui în acest posibil referendum. Suspendarea preşedintelui Băsescu este un exerciţiu democratic care nu trebuie ocolit în condiţiile crizei constituţionale în care am intrat datorită infantilismului acestui om care nu se simte bine dacă lucrurile merg spre bine sau în direcţia spre care imaginea lui nu concordă cu a celorlalţi. Linişte este când este plecat dar şi atunci inima mi-e mică ca nu cumva să facă vreo boacănă în defavoarea ţării. Vinovat este el în primul rând dar şi consilierii lui. Dacă PSD vrea să iniţieze procedura de suspendare, trebuie să prezinte dovezi clare în sprijinul acuzaţiei că Preşedintele României a încălcat grav Constituţia, iar parlamentarii trebuie să câtărească foarte bine aceste dovezi. Cetăţenii, dacă se ajunge la referendum, trebuie la rândul lor să decidă un singur lucru: DACĂ PREŞEDINTELE ROMÂNIEI A ÎNCĂLCAT SAU NU GRAV CONSTITUŢIA. Orice alte consideraţii, că nu e altul mai "bun" (cum s-o fi defini "bun"?), că Tăriceanu minte, că PSD-ul ar trebui să tacă, etc, devin IRELEVANTE. Nu văd cum, dacă cineva ajunge la concluzia că Băsescu a încălcat grav Constituţia, mai poate vota pentru menţinerea în funcţia a cuiva care are ca primă atribuţie - "Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice" - Constituţia României art.80,alin.2. PSD face o eroare politică de proporţii. În ochii electoratului, clasa politică este compromisă. PSD, PRM, PC, în mare măsură, PNL le calcă pe urmă, iar PD se situează într-o zonă gri. Rezoluţia Preşedintelui începe cu "Vă rog să analizaţi...". Unde este încălcarea gravă a Constituţiei? Acest comportament ne convinge că singura instituţie care luptă împotriva corupţiei este Preşedinţia. În cazul unui referendum, foarte puţini, numai cei direct interesaţi, vor vota pentru suspendarea Preşedintelui, iar dintre cunoscuţii mei niciunul! Nu trebuie demis Băsescu, dar să fim atenţi că ceea ce vrea el miroase a Putinomanie. Ar fi păcat să ia o astfel de direcţie, am pierde un preşedinte care promite. Stau şi mă gândesc dacă toată această poveste nu este bine regizată pentru a nu da despăgubirile celor jefuiţi de comunişti? Să nu se mai agite atât dl. Geoană, că s-ar putea să-i creasă tensiunea. A uitat când a spus "nici noi n-am fost fete mari cât am fost la guvernare"? Nu sunt de acord cu demiterea lui Traian Băsescu. În toate mediile se recunoaşte că Preşedintele a încălcat în nenumărate rânduri Constituţia, dar, unii spun că încălcările nu ar fi chiar atât de grave. Problema cea mai mare este că nu poţi să ceri celor mai mici în grad ca tine să respecte legile ţării atunci când tu însuţi le încalci sistematic. De aici porneşte un lanţ al slăbiciunilor care nu poate fi oprit decât prin impunerea legii şi celor care se declară “jucători” şi celorlalţi. Drept urmare, începerea procedurii de suspendare este o necesitate a democraţiei noastre, fără de care vom înţelege cu greu de ce legea trebuie respectată. Rezultatul referendumului este lipsit de importanţă. Nu contează dacă suspendarea se va finaliza într-un fel sau în altul. Contează doar faptul că atunci când nu respecţi legea mecanismele de control intră în funcţiune. Costurile organizării referendumului nu vor fi în interesul cetăţeanului, pentru că nu va rezolva problema coşului zilnic, ci doar repunerea în drepturi a lui Băsescu, care a convins mai mult de jumătate din electorat că este încă necesar în fruntea statului. Politicienii se vor menaja între ei în urma onor compensări de dosare, asta dacă alegerea parlamentarilor se va face, ca în trecut, pe liste şi nu uninominal. Consiliul european nu îşi va impune încă un Agamiţă la conducerea României. Traian Băsescu va rămâne în funcţie şi eu îl aleg. Pe ecranele Dâmboviţene rulează filmul Apoclypto, apocalipsă după Ion, Traian şi Călin, următorul pas este apariţia flotei care se lasă aşteptată fiind vândută, iar triburile vor continua să se jupoaie pentru palate, până cine ştie ce tribun o să ia cârma. O altă similitudine şi în film a fost eclipsă. Actualele învinovăţiri reciproce, arată graba ce o au cei doi de a se vedea într-un fel "revanşaţi" pentru eşecul colaborării lor în ultimii doi ani. Ambii nu realizează gravitatea celor scoase pe gură şi consecinţele în plan juridic. ACUM şi numai acum justiţia română are şansa istorică de a ieşi de sub influenţa politicului. Dacă nici aderarea la UE nu o "împinge" acum spre o funcţionare normală, slabe speranţe pentru redresarea acestei puteri într-o societate real democratică. Dacă d-l Băsescu a ajuns la putere pe un val de simpatie populară, n-ar fi normal ca procedurile de suspendare sau demisie sa fie declanşate ca urmare a unei contestaţii masive venite din aceeaşi direcţie? Politicienii să se rezume, ca şi în cazul alegerilor, să ia act sau să dea formă solemnă acestei voinţe populare. De altminteri, remarc după numai două zile, o diluare a vehemenţei discursului antibăsescian la mai toţi actorii politici, semn că totul nu a fost decât o chestiune de imagine pentru uzul public, în nota caragialiană. După ce i-a luat gura pe dinainte, încurcaţi de enormităţile debitate, politicienii bat uşor în retragere. Aşa ceva nu se poate întâmpla într-o ţară de oameni cinstiţi. Probabil că se au reciproc la mână cu câte ceva. Deci se vor linişti, cu atât mai mult cu cât UE este co ochii pe noi. PSD va face foarte bine dacă acţionează, dar nu ştiu câtă putere are. Oricum, să nu facă nimic, este sinucidere politică. Amândoi au mers prea departe cu bâlciul! Este o mare greşeală a Preşedintelui că dă ocazia PSD să-i analizeze acţiunile, dar cred că este bine să fie tras de mânecă şi să revină la realitatea momentană şi să termine cu lupta de punere în prim loc a lui Stolojan cu orice mijloace. N-aş vota pentru demisia sa dar a început să mă dezamăgească. În orice caz nu dau doi bani pe parlamentul actual, iar Văcăroiu ca înlocuitor ar fi un alt dezastru. Crasă incultură politică şi naivitate. Dl Băsescu are reflexe dictatoriale şi e cârcotaş şi şantajist. El nu va putea colabora cu nici-un guvern în mod civilizat. Are un permanent spirit beligerant. De fapt, el nici nu prea are de lucru, de aceea pregăteşte tot felul de statageme de răsturnare a guvernului. Dacă ar avea o minimă decenţă, ar înţelege că e sinucigaş să demolezi un guvern care a făcut să meargă bine economia,a stabilizat moneda naţională,a a făcut un sir de reforme care au adus ţara in U.E etc. Din cei doi în cauză, Tăriceanu e singurul care lucrează cu adevărat , dar din păcate oamenii au încă rflexe comuniste în aprecierea oamenilor. Voi vota împotriva demiterii preşedintelui. Nu mă aştept la efecte juridice şi instituţionale în urma scandalului. În nici un caz Parlamentul nu va vota (fie şi din autoconservare!) pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui. (Am văzut deja un mesaj - şi pare să nu fie singurul - în care se spune că demonstranţii ar putea avea de a face cu Parlamentul însuşi (!) în caz de demitere a Preşedintelui....) Oricum, la un extrem de improbabil referendum de demitere, eu aş vota ÎMPOTRIVĂ. Votez cu Preşedintele Băsescu, măcar că nu este ideal. Altul mai bun nu este sau ceilalţi sunt mai mărunţi. Referendumul îl va confima pe d Basescu în funcţie, dacă va avea loc din nechibzuinţa cuiva. Câinii latră - caravana îşi vede de drum. Ar trebui suspendaţi ambii...deoarece politica desfăşurată de dumnealor a luat sfârşit în lumea largă de foarte mult timp. De fapt doresc a spune că poporul român nu este informat despre drepturile şi îndatoririle lor...iar a fi politician în Rommânia este cel mai simplu de pe tot globul pământesc...deoarece odată ajunşi acolo, sub pretextul că "ne-aţi ales lăsaţi-ne să ne facem treaba", nu mai vin în faţa celor ce i-au ales pentru consultări şi discuţii la onorarea promisiunilor făcute înainte ca cei de rând să pună ştampila pe buletinul lor de vot. Preşedintele Băsescu a fost primul şi sigurul om din România care a dat pe faţă mafia infracţională. Acum corupţia reziduurilor comuniste formată din PSD, PRM, PC şi chiar din PNL vor într-un mod disperat să se unească pentru a-l suspenda pe Preşedintele României Traian Băsescu. Se vede clar existenţa grupurilor de interese peste tot, indiferent de culoarea politică. Trebuie politicieni curaţi, cinstiţi asta trebuie şi asta vrea preşedintele Băsescu. Românii trebuie să înţeleagă jocul murdar şi necinstit a clasei politice şi gupurilor de interese şi să fie alături de preşedintele României. Aceasta era până acum şi părerea mea, că nu există alt candidat pentru funcţia de preşedinte mai bun decât Traian Băsescu. Dar la o analiză mai atentă a acestei idei m-am convins că e complet falsă: poate că nu există alt candidat din eşalonul I politic, dar credeţi-mă că există oameni demni, onorabili care nu vor să se mânjească în această luptă de maidan. Gândiţi-va ca România are, totuşi, 22 de milioane de cetăţeni! O soluţie pentru ieşirea din criza politică actuală şi din crizele politice ce vor urma între preşedinte şi premier este modificarea Constituţiei, cu delimitarea clară, explicită a drepturilor fiecăruia. Trebuie să ne decidem între premier şi preşedinte! Tocmai ei, adică PSD s-au găsit să vorbească? Ar tebui să se gândească la ceea ce au făcut ei când erau la guvernare, căci nu au fost mai corecţi şi nici mai cinstiţi. Un Parlament în care se fac legi pentru furat românul de rând şi unde primează avantajele personale şi de grup, e puţin credibil că ar şti şi ar avea instrumentarul legislativ necesar pentru a fi justiţiari infailibili. Aşa că s-ar putea să rămână în coadă de rândunică. Voi vota contra demiterii Preşedintelui, pentru că există riscul să ne întoarcem la hăul economic şi social pe care ni le-au oferit PSD-ul cât a fost la putere. Cred că la fel ca şi pentru fostul ministru al apărării şi premierul Tăriceanu interesele de partid sunt mai importante decât democraţia din România. La tupeul pe care îl are trebuia să fie demis demult. Nu sunt fan Băsescu, dar în momentul de faţă cred că este cel mai aproape de realitatea din România. Nu cred că va fi demis pentru că nu merită. Cu privire la iniţiatorii suspendării preşedintelui, ar trebui mai întâi să se uite în curtea proprie; paiul şi bârna; cine dă cu piatra? Preşedintele este sperietoarea celor cu musca pe căciulă. Nu sunt de acord cu suspendarea preşedintelui. Este un mod imatur de a reacţiona politic. Mi se pare că politicienii nostri au trecut la a se întrece în a da tot mai tare cu bâta în baltă, în dorinţa neghioabă de a-i împroşca mai bine cu noroi pe ceilalţi. Nu înţeleg de ce, atât "principialii" noştri politicieni, cât şi "vigilentele" medii, vor neapărat să afle tâlcul enigmatic al bileţelului colorat, în loc să ceară dezvăluirea integrală a conţinutului memoriului de la Petromidia. Acolo se află desigur cuiul lui Pepelea. Personal prefer o relaţie preşedinte - premier plină de controverse (nu trebuie să ne fie frică de controverse, ci de lipsa lor), dar care controverse să ţină de administrarea ţării, nu de propriile lor persoane şi nici de interpretările "literare" ale documentelor (mai mult sau mai puţin oficiale).Ioan Manuel Ciumaşu, Franţa Sunt de acord şi susţin demersul domnului Geoană în legătură cu suspendarea preşedintelui. Voi fi de acord şi cu modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte atribuţiunile preşedintelui în România. Avem o experienţă negativă cu privire la puterile preşedinţilor după 1948 şi până acum. Preşedintele în România se poate transforma foarte repede într-un dictator. Părerea mea: demisia, destituirea preşedintelui, premierului, guvernului, a parlamentului, reformarea Constituţiei României, aplicarea (cu întarziere) punctului 8 de la Timişoara, votarea şi aplicarea legilor care permit verificarea averilor demnitarilor. Lucrurile au mers prea departe, iar cele două părţi beligerante îşi vor da mâna în Parlament pentru ca nici preşedintele şi nici cabinetul Tăriceanu să nu cadă. În astfel de situaţii "corb la corb nu-şi scoate ochii". 1. Efectele juridice ar trebui să fie nule, eventual Premierul să deschidă un proces de calomnie împotriva lui Băsescu şi Udrea. 2. Parlamentul nu ar trebui să meargă până la capăt cu suspendarea Preşedintelui, pentru ca să nu facă din el o victimă în faţa populaţiei. 3. Dacă ar fi să votez, aş vota pentru demiterea Preşedintelui, pentru că Băsescu a dezamăgit, toată lupta lui s-a dus prin mass-media împotriva lui Tăriceanu ca apropiat al lui Patriciu, iar PSD-ul, RAFO şi alte afaceri murdare au intrat în umbră. Luaţi de valul disputei dintre ei (aidoma a 2 motani), ambii au exagerat prea mult şi au stârnit toată tărăşenia asta. Efecte: 1. ne-am făcut încă odată de râs (ca să mă exprim decent) în faţa UE 2. într-o ţară cu o democraţie stabilă, o asemenea derapare (dacă exista) ar trebui sancţionată aşa cum cere PSD, dar la noi, mai ales acum, ar trebui doar sever criticaţi de UE şi atât, deoarece orice altceva ar arunca ţara în haos. Poate cel mult sancţionat premierul (în cazul în care nu se adevereşte ce-a spus Orban). Băsescu trebuie să-şi termine mandatul (să-şi ducă crucea) şi ar fi cazul să fie ceva mai prudent. Oricum votez cu el, deoarece, cu părere de rău, nu-i altul mai bun ca el... "Efectul" este întărirea situaţiei de facto în care actorii politici sunt atât de tragic dependenţi de presă, încât îşi pierd cumpătul şi alunecă într-un circ fantasmagoric care are ca efect situaţia regretabilă în care jurnaliştii jubilează, iar lucrătorii din meseriile productive se întreabă dacă munca lor mai are rost. Şi asta când mai avem atâtea de construit (şi reconstruit) .... Efecte juridice: Accelerarea anchetei Patriciu şi demisia fără onoare a lui Tăriceanu. Parlamentul ar trebui să-i ceara scuze lui Băsescu pentru Decembrie 2006 - PRM şi, totodată, să-şi recunoasca propria ne-reprezentativitate. Dacă Parlamentul va încerca să-l suspende pe Traian Băsescu (care nu e eroul meu preferat) ies în stradă şi Parlamentul va avea o problemă de rezolvat cu mine personal. 1.Nu este nici primul, nici ultimul scandal preşedinte/premier în Romania şi nu numai. 2.Efectele juridice şi instituţionale vor fi nule, doar dacă premierul, cu o minimă urmă de onorabilitate, nu se va retrage. 3.Prilej nesperat pentru PSD care gândeşte la formarea unui guvern PSD sub provizoratul lui Văcăroiu. 4.Opţiunile electoratului nu se schimbă peste noapte - NU VOI VOTA PENTRU DEMITEREA PRESEDINTELUI. Premierul, Călin Popescu Tăriceanu, a mai minţit în trecut, minte şi acum şi va mai minţi. Chiar dacă PSD-ul îşi dă mâna cu PNL-ul şi cu PRM-ul (cine se aseamănă se adună) şi îl va suspenda pe Băsescu (ca să-i ia locul Văcăroiu), nu vor reuşi să prostească poporul decât într-un procent infim. Călin Popescu Tăriceanu ar trebui, dacă ar avea bun simţ, să demisioneze. Vor ajunge la referendum şi.... surpriză. NU VOI VOTA DEMITEREA LUI BĂSESCU. Dacă aş fi posibil candidat aş ţipa, Nu ne aşteptam să fie aşa de rău, "Să-l suspendăm!" Întrebarea rezultantă este: Pe cine alegem preşedinte? Din păcate nu există cineva mai bun. Cei care au fost la guvernare să se gândească unde au adus ţara înainte să critice. Nu au fost mai buni şi nici mai corecţi. Mafia politica ei au inventat-o şi dezvoltat-o. În locul lor mi-ar fi ruşine să deschid gura. În special lui Geoană ar trebui să îi fie. Părea un om integru şi corect pe vremea când era ambasador, dar se pare că are mai multe feţe. Ceva e în neregulă cu această coaliţie de partide anti-Băsescu. În condiţiile în care peste 50 la sută din populaţie este pro-Băsescu. Să se înşele o întreagă naţie? Sau gestul Preşedintelui rupe un legământ al tăcerii care pune în dificultate o întreagă clasă politică? În aceste condiţii, chiar dacă Băsescu este şi el corupt, hotărârea de a rupe tăcerea îl absolvă parţial. Marea strategie PSD legată de afacerea "bileţele" pare inspirată de banala zicere: "Când doi se bat, al treilea câştigă". Să ignore ei, că atunci când un al treilea se bagă între doi care se bat, se întâmplă câteodată ca cei doi să înceteze a se mai lovi şi-l iau la bătaie pe noul venit? Consider că din doi trebuie să ramână Tăriceanu, căci prezenţa lui Băsescu în politica română ar putea grav afecta relatiile ţării cu cu ceilalţi membri ai UE!Credeţi că ei nu se uită la ce se întâmplă în România? Până acum se părea că în sfârşit situaţia politică s-a stabilizat, dar iată că criza se relansează, lumea e distrasă de la problemele reale ale ţării asupra unei controverse politice! Sincer nu înţeleg ce fel de Alianţă Dreptate şi Adevăr poate exista între PD şi PNL? Relaţia ar putea supravieţui, deşi a ajuns în starea de moarte clinică, numai cu un suport foarte costisitor, iar costul (politic) nu cred că e dispus să-l plătească nici PD, nici PNL. Un efect juridic ar trebui să fie anchetarea completă a lui Dinu Patriciu şi evidenţierea unor eventuale contribuţii ilegale la finanţarea PNL sau a altor partide. Un efect instituţional ar trebui să fie o mai clară separare a puterilor în stat. Situaţia politică este foarte fluidă. Dacă în seara aparitiei "biletului" doamnei Udrea am avut impresia că domnul Tăriceanu şi PNL-ul sunt "terminaţi", astăzi situaţia mi se pare complet schimbată. Premierul, ştiind că nu mai are ce pierde a ieşit la atac şi l-a demis pe domnul Bodu, semn că ce-a fost n-o să mai fie, în treacăt fie spus nu văd ce căuta acolo sus. Doamna Udrea a făcut un imens deserviciu PD-ului, contribuind practic la izolarea acestui partid în parlament, mai mult l-a dus şi pe preşedente în pragul unei posibile suspendări pe o perioadă de 30 de zile, timp în care s-ar putea schimba. Tot în pierdere a ieşit si noul partid PLD, acest partid nu va mai părea atat de atrăgător pentru mulţi. Doamna Udrea a mai reuşit un lucru, a relansat partidul domnului Voiculescu. Dacă Băsescu nu făcea afirmaţia citată şi de dvs. cu grupurile de interese, filozof rămânea... Marea "scrisoare pierdută" nu era altceva decât reclamaţiile unor abuzuri făcute lui Patriciu de către justiţie, abuzuri remediate ulterior (poate chiar graţie acestui bilet). Partea proastă este că Tăriceanu se cam ia luat de val şi reacţionează uneori ca un om obişnuit, apelând la relaţiile sale uitând însă că în calitate de premier anumite acţiuni, altminteri fireşti şi nevinovate, pot lăsa loc de interpretări şî (de)genera (în) adevărate momente caragialeşti. Toate puse cap la cap nu demonstrează decât amatorismul politicienilor români... Şi că, din păcate, conu' Iancu avea şi mai are perfectă dreptate. Curat-murdar !!! Atât timp cât dl Băsescu va fi în politică, nu vom avea stabilitate. Aduceţi-vă aminte de perioada când la guvernare a fost coaliţia CDR cu PD tot de la dl Băsescu s-a declanşat instabilitatea politică urmată de demisia premierului Ciorbea. Acelaşi lucru se va întâmpla şi acum. Povestea asta îi va discredita pe toţi cei implicaţi. Naivii se vor lăsa înşelaţi de intriga cuplului Udrea-Băsescu, iar ceilalţi vor recunoaşte josnicia demersului preşedintelui. Tăriceanu i-a transmis lui Băsescu un raport redactat de conducerea Rompetrol privind (pretinse) ilegalităţi şi abuzuri ale procurorilor. Acestea puteau afecta grav una dintre cele mai mari companii româneşti, deci problema interesa direct guvernul şi presedintele (indiferent de relaţiile personale dintre Tăriceanu, Patriciu şi Băsescu). Raportul era însoţit de o notă explicativă - faimosul bilet. Unde este influenţarea justiţiei? Conţinutul biletului şi al raportului sunt disponibile pe Internet. Ce se întâmplă acum este implementarea strategiei post aderare. Băsescu este primul politician care şi-a luat în serios aceasta misiune. Este mai profitabil pentru noi ca "la vârf" să se instaleze o prietenie durabilă şi o cooperare strânsă în producerea abuzurilor, pe spinarea ţării, sau o luptă deschisă cu "bileţele pe masă"? Este pentru prima dată (de când mă ştiu) când se discută deschis despre demolarea corupţiei. De fapt, preşedintele ne-a informat cu mult timp în urmă că există grupuri de interese în jurul guvernului, şi nimeni nu l-a luat în seamă. Acum, "a venit şi rândul lor". Eu doresc succes preşedintelui şi echipei sale în lucrarea de a da de pământ cu demnitarii penali. Pentru a putea deconspira mafia infracţională şi stopa acest flagel (adus deliberat de neocomunismul lui Iliescu pe capul ţării noastre) domnul Băsescu are vital nevoie de informaţii şi dovezi juridice. De aici poate deduce imediat oricine de ce are dumnealui nevoie de o poliţie secretă eficientă. Devine deasemeni evident şi de ce patronii lui Tăriceanu (nu numai îmbogăţitul peste noapte Patriciu) au nevoie de trecerea poliţiilor secrete sub comanda marionetelor infractorilor. Este deci de înţeles de ce interesul acestor infractori este a paraliza activitatea justiţiei. Este deasemeni evident că acelaşi tip de oameni fac aceleaşi tip de fapte şi la PNL ca şi la PSD: Ei fac pomeni cu banii îmbogăţiţilor peste noapte daţi la pensionari, la grevişti, fac intimidarea cu înscenări juridice a oamenilor cinstiţi şi inteligenţi, a opinii publice, a societăţilor civile, cresc artificial economia (şi deci şi numărul locurilor de muncă) aflată în ghiarele lor etc. Pe parcursul ultimilor ani, dl.Băsescu a intrat de mai multe ori în coliziune cu legea. Să ne amintim de dosarul flota, de dosarul casei primite fără drept, dosarul de Securitate etc...De fiecare dată dl.preşedinte şi-a strigat sus şi tare cinstea, poate că acum am fi aflat adevărul dacă funcţia nu i-ar fi dat imunitate. Prin urmare dl.Băsescu se consideră în drept să acuze pe alţii, atâata vreme câat n-are clarificate propriile dosare. Presupun că ar fi bine să renunţe la imunitate şi să se pună la dispoziţia justiţiei. După clarificarea situaţiei sale, este în drept să ne ţină discursuri despre multele hoţii ce se petrec în draga noastră ţărişoară. Sper să fie numai alegeri anticipate, pentru că Nostradamus de România, adică IL Caragiale a prevăzut această situaţie comică de acum 100 de ani, cu câteva mici erori, Zoe - Udrea, Tăriceanu - Trahanache, Băsescu - Dandanache, Turmentatul - Văcăroiu, se mai miră şi alţii în afară de japonezi că Scrisorica pierduta este de actualitate şi Patriciu să fie oare Pristanda? Economia a început să meargă, moneda naţională se prezintă bine, iar inflaţia este ţinută în frâu. Cred că domnul preşedinte Băsescu ar trebui să-şi înfrâneze orgoliile şi să-l lase pe Tăriceanu să-şi termine mandatul. Ceea ce trebuie să facă domnul preşedinte este ca în limitele Constituţiei să impulsioneze justiţia. Bileţelul declanşează unificarea pe faţă a corupţiei şi a reziduurilor comuniste. PSD, PC şi PRM militează disperat pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu. Nici PNL nu pare departe de această opţiune. Toata lumea vorbeşte despre "circ, Caragiale, războiul palatelor, etc", dar nimeni nu vorbeşte cum ar fi normal despre "Interesul cetăţeanului". Personal cred că aceste dispute politice sunt în "interesul cetăţeanului" deoarece pe de o parte aflăm despre diversele combinaţii şi interese ale ambelor palate şi pe de altă parte "oligarhii" vor fi mai rezervaţi pe viitor cu combinaţiile dubioase. Să nu uităm că pe vremea regimului Iliescu era o linişte şi armonie desăvârşită între palate, oligarhii unuia dându-şi mâinile cu cei ai altuia în folosul amândurora. Firavele poziţii publice ale lui Iliescu contra "afaceriştilor" având loc numai când ii ameninţau influenţa în partid şi bineînţeles cu rezultate zero în lupta anticorupţie. Este evident, din punctul meu de vedere, că rezistenţa la reformă în România este tot mai virulentă. Trist este că o parte importantă a presei întreţine scandalul politic şi creează confuzie. De fapt, situaţia politică din România în ultimii 2 ani se poate sintetiza astfel: 1. Prin anticipate Traian Basescu a dorit majoritate pentru Alianţa DA nu pentru PD, în scopul implementării programului de guvernare; 2. C.P.Tăriceanu doreşte puterea numai pentru PNL, condus de el însuşi şi grupul economic de petroliberali; 3. C.P.Tariceanu a intervenit repetat în favoarea unui inculpat penal. Ruşine; nu există posibilitatea de a se întâlni şi lămuri sau nu în mod normal în "casă", nu să iasa la televizoare şi să îşi spele rufele murdare în public? Ruşine să le fie, suferă toţi oamenii care nu sunt la putere. Lor nu le pasă de oamenii care i-au ales şi din munca cărora iau salariile de lux. Ruşine, dar este un strigăt în gol, nu se aude, aşa că ei sunt bine mersi. Şi Preşedintele şi Premierul vor trebui să dea cu "subsemnatul " la Parchet. Premierul pentru că a încercat să-l corupă pe Preşedinte, iar Preşedintele pentru tăinuire. Cred că România merita un preşedinte şi un premier mai buni şi mai demni de funcţiile ocupate. Este o situaţie ce nu mai poate continua. Onorabil, Tăriceanu trebuie să demisioneze, dacă ţine la prestigiul ţării. Tăriceanu a făcut numai prostii ca premier. A sosit vremea să plătească pentru ele şi să plece din fruntea guvernului României şi să lase pe unul mai capabil decât el să conduca guvernul. Stolojan ar fi premierul perfect; de aceea cred că el va fi noul premier şi asta cât mai curând. În toate "menajele" politice există fricţiuni. Rezon! Dar ca într-o căsnicie, într-un fel sunt percepute când se petrec într-o familie aristocratică, altfel într-o casă de mahala şi altfel la cort. În primul caz apari la cronica mondenă, în al doilea la diverse şi în al treilea, cel mai sigur, la ştirile de la ora 17. Diferenţele sunt de motivaţie, ţinută, intensitate emoţională, ş.a.m.d. Regret că l-am votat pe Traian Băsescu să ajungă preşedintele României. El poartă în mod fals emblema de preşedinte jucător. Din contră, joaca rolul jenant de demolator! Pe cât de civilizat e dl.Tăriceanu, pe atât de bădăran şi şantajist e dl.Băsescu! Dl.Băsescu şi Partidul Democrat repetă exact acelaşi scenariu prin care CDR-ul a fost ruinat! Chiar îl rog pe dl.Tăriceanu să nu facă prostia lui Victor Ciorbea să demisioneze din fruntea Guvernului! Băsescu va intra în istorie ca un abil manipulator, insinuator şi speculant al luptei dintre fracţiuni, cu scopul de a fi reales. Bileţelul nu este o dovadă şi nu va fi folosit în nici o instanţă ci numai în propagandă. Premierul nu ne poate convinge că un act oficial pleacă de la palatul Victoria scris pe un colţ de hârtie, pe un şerveţel sau pe un bilet de troleu. Este clar că este trafic de influenţă aici. Dacă treaba ar fi fost curată, ar fi fost normal să fie trimisă de un secretar de la Guvern, la registratura Cotrocenilor, nu aşa aiurea, lăsată pe un colţ de masă. Dacă Năstase nu ne-a convins cu mătuşa Tamara, nici Tăriceanu nu o face cu bunele lui intenţii scrise pe bileţele. Dar ne poate convinge că oamenii politici sunt toţi o apă şi-un pământ. Într-o lume normală cei doi ar trebui să-şi dea demisia. Lume normală este aceea în care fiecare om are o doză de ruşine. Mai mică sau mai mare nu contează, important este să existe puţină ruşine. De ceva timp, trăiesc într-un vis urât în care degeaba mă ciupesc ca nu mă mai trezesc: văd politicieni cu poalele în cap, aud ca un laitmotiv expresia "Pupat Piaţa Independenţi'". În care poate supravieţui relaţia dintre preşedinte şi premier ca şi cea dintre doi soţi care acum se bat, acum se sărută. Dacă stau să mă gândesc bine coşmarul meu ţine cam de când am început să-mi pun întrebări mai serioase la care părinţii nu aveau curajul să-mi mai răspundă. Şi îmi doresc atât de mult să mă trezesc. Intâiul Liberal al Ţării de profesie premier, Liberalii, au o PROBLEMĂ. Mare. De credibilitate. Poliţa se va plăti în voturi. Lipsă. Apariţia "bileţelului" este, cred, cireaşă de pe tort, punctul de pe "i" de la iresponsabil, ipocrit şi altele. Electoratul însa nu este stupid! Nu domnilor! El, electoratul va pune punctul (punct). Cu biletele de vot. Asta va efectul: cuantificarea valorii guvernării Liberale prin vot. Să fim serioşi, ce fac vedetele de muzică pop când vor să se mai audă ceva de ele? Aşa şi şefii noştri! Părerea mea este că au tot spus minciuni despre post aderare şi când a venit timpul nu ştiu ce să facă! Aceasta este doar spălare de ochi! Ruşine lor, căci toţi se hrănesc din aceeaşi farfurie mare ai lui "Dinu Patriciu". Este ruşinos pentru ambii demnitari să apară cu astfel de probleme care se prelungesc atâta timp. Acum ar trebui realizate programe în toată ţara pentru absorbţia fondurilor comunităţii europene, iar “domniile” lor dau un aspect de mahala dâmboviţeană de cea mai joasă speţă. Obsesia Dlui Băsescu de a-l utiliza ca prim ministru pe Dl. Stolojan nu ştiu dacă este mai bună. Nu am încredere în acest personaj care a “jucat” cu toţi şi care poate nici el nu-i “curat”. Curat murdar Coane Fănică!!! Relaţia poate să "reziste" în funcţie de cât poate să se mai agreeze fiecare...Premierul intrat în criză de credibilitate a apelat la presă, dar expilcaţiile uneori sumare sau cu multe omisiuni, îl pune într-o lumină nefavorabilă. După mine mesajul este clar: "fă-ţi bagajele şi pleacă singur până nu este prea târziu". Problema este că ajuns în vârful piramidei, dl. Tăriceanu nu prea RECUNOAŞTE că a făcut destule greşeli şi încearcă din răsputeri să convingă cât de "PUR" este. Cred că cei care nu s-au declarat de partea vreunui palat, vorbesc de oamenii simpli, au un sentiment de confuzie totală, neîncredere şi jenă teribilă. Tăriceanu a minţit cu sânge incredibil de rece spunând "nu există biletul", nu seamănă oare cu premierul Ungariei? Băsescu, la rândul lui, e irecuperabil şi parcă ar vrea să dărâme totul. Cred că adevărul este ca întotdeauna undeva la mijloc. Dacă preşedintele a făcut într-adevăr cum a declarat el, atunci a acţionat în conformitate cu interesul naţional (aderarea la UE), dar întrebarea firească ar fi de ce şi-a adus tocmai acum aminte că a primit acel bilet? Totuşi cred că adevărul este mai mult în partea preşedintelui, pentru că au fost prea multe dezminţiri din partea premierului şi care apoi au fost confirmate. Dacă ar fi să mă hazardez să găsesc o motivare preşedintelui ar fi aceea că nimeni în România, dintre partidele politice, nu mai doreşte alegeri anticipate, iar el încearcă să le forţeze prin determinarea premierului de a-şi da demisia. Este o situaţie penibilă pentru clasa politică din România. Se confirmă faptul că corupţia nu are culoare politică. Se constată existenţa grupurilor de interese peste tot. A venit ora demisiilor în bloc, lansarea alegerilor anticipate, pe formula "vot uninominal" prin care să se elimine leprele şi să se relansează politicieni "curaţi". După alegeri să se verifice la sânge toate "furturile" din privatizări, retrocedări ilegale, contracte preferenţiale, etc. A sosit timpul promovării cinstei, competenţei, bunului simţ la toate nivelele. Nu ştiu cum face d-l Băsescu, dar cel puţin pentru mine are perfectă dreptate. D-l Tăriceanu a fost prins până acum de câteva ori cu minciuna. Oare câtă credibilitate mai are el în faţa electoratului? Preşedintele nu are prestanţa premierului, nu suportă aceasta idee, este avid de putere şi din păcate îşi consumă energia şi timpul pentru a-şi compromite rivalul. Nu ştim oare cum se desfăşoară anchetele când se dau ordine politice? Clinton nu a fost găsit corupt, dar i-au gasit defectele ca să-l termine politic şi l-au încolţit până a greşit. Domnul Tăriceanu a declarat ce s-a întâmplat, dar jocurile police sunt murdare, România nefăcând excepţie. Bileţelul există şi o copie a fost deja publicată. În orice ţară civilizată, orice politician cât de cât decent ar fi demisionat deja. Domnul premier e la a treia intervenţie notorie în favoarea lui Patriciu: a încercat la preşedinţie şi nu i-a mers, apoi a încercat la procurorul general şi nici asta n-a ţinut, aşa că a încercat şi la ministrul justiţiei care şi ea i-a dat cu tifla. Ar fi mult mai frumos şi sănătos dacă în schimb ar încerca să demisioneze! Tipic pentru Băsescu şi Udrea! Nu cred că Tăriceanu a fost atât de naiv încât să aibă încredere în Băsescu! După guvernarea PSD, nu s-au făcut prea multe în privinţa corupţiei şi acest lucru mă face să cred că Tăriceanu nu este bun pentru funcţia de prim ministru. Cred că Tăriceanu trebuie să-şi dea demisia. Nu mă surprinde atitudinea d-lui Prim Ministru, care îl ia pe "nu" în braţe, precum predecesorul său de la PSD. Măcar să-l aud vreodată spunând "îmi cer scuze" sau "asta e, am greşit". De fapt, în spatele domniei sale se află "băieţii deştepţi" care gândesc în locul dânsului. Daca Dl. Presedinte va avea inspiratia sa aplice principiul "câinii latră, ursul merge", va avea anticipate în vara aceasta, pe care le-a ratat acum doi ani din cauza implicării prea accentuate în criza ostaticilor romani din Irak. Astfel de "accidente" se întâmplă şi la case mai mari. Nu este nevoie de nicio expertiză grafologică, Tăriceanu nu neagă trimiterea biletului. În cele mai multe cazuri, problema intervenţiilor se aplanează de la sine. Doar dacă apar "interese" speciale se face caz. Băsescu cam îşi forţează norocul, oligarhiile din spatele celor doi sunt lucruri reale, dor puterea lor diferă. Efecte directe ar putea fi demisia de onoare a lui Tăriceanu şi sancţionarea constituţională a lui Băsescu. Problema este dacă există voinţă politică sau totul este iar un joc de imagine pentru Preşedintele jucator şi "aghiotantul" său!? Este vorba despre o acţiune inteligentă şi destul de transparentă din partea preşedintelui. El împiedică ancorarea la putere a unei noi oligarhii, a aliantei, si atrage atentia asupra nevoii de echidistanta politica a guvernului. Va duce la alegeri anticipate. Preşedintele T. Băsescu face bine denunţând politica "Acum a venit şi timpul nostru" înrădăcinată în mod rău la români. Ultima catastrofă generată de astfel de gândire a fost rezultatul global al guvernării CDR 1996-2000. Gestul preşedintelui Băsescu spune multe, referitor la performanţa lui intelectuală, morală şi educaţie. Colaborarea cu Elena Udrea, pentru a dărâma un prim ministru, arată perfect caracterul barbatului de stat român. Să ne aducem aminte, de felul cum l-a dat jos pe Roman, de la conducerea Partidului Democrat. Adevăraţii oameni politici ai României se nasc rar, iar pentru mine, gesturile actualului preşedinte seamănă mult de tot (la o scara minimală) cu gesturile unui dictator. Are ca efect senzaţia de scârbă. Cum de e posibil aşa ceva, nu pricep. Simt că şefii din palate ne fac de râsul pământului. Mi se pare absurd ca guvernul României să folosească hârtii oficiale (cu antet, după cum susţine Elena Udrea) de culoare pastelată, roz sau galben. Eu ştiu că oficialităţile care se respectă folosesc hârtie albă. Oare nimeni nu a sesizat absurditatea declaraţiilor Elenei Udrea? Şi ciudat că nu-şi aminteşte culoarea propriu-zisă: este galbenă sau roz? Cred că au dreptate cei care cer expertizarea grafologică a bileţelului, în cazul că apare. Iar cei care l-au "făcut" în laboratoare să răspundă penal. Adevărul îl spune Tăriceanu. Nu cred că dacă Băsescu ar fi avut acest bilet nu l-ar fi folosit. Dacă ar fi avut acest bilet eu cred că l-ar fi folosit în vara lui 2005 atunci când premierul şi-a anunţat demisia (Băsescu dorind alegeri anticipate, la fel şi PD-ul lui boc). Cât de prost este un om să poată crede că Băsescu a citit acel bilet şi a aşteptat momentul potrivit care ar fi acum. De ce nu atunci, când îşi dorea cel mai mult anticipate. Relaţiile dintre preşedinte şi premier nu se pot deteriora mai mult, pentru că ele nu există. Efectele juridice ar trebui să ducă la un proces de calomnie intentat de Tăriceanu lui Băsescu şi Elenei Udrea. Nu ştiu cine minte în chestiunea biletelului roz, dar mă revolta sistemul scoaterii unor presupuse dovezi la mare distanţă în timp de la presupusa producere a faptei incriminate. Oare de ce bileţelul nu a fost publicat atunci de către bunul nostru preşedinte? De ce s-a produs reclamaţia abia în preziua congresului PNL? Dar dacă d-na Udrea nu şi-ar fi amintit? E clar că relaţia preşedinte-premier se află la cel mai jos nivel şi nu stiu ce ar putea să-i reconcilieze. Efectele acestei afaceri sunt evident nefaste pentru ţară, atâta timp cât primii oameni în stat pierd timpul cu astfel de practici. E greu de crezut ca la un asemenea nivel să se apeleze la bileţele. De ce spuneţi tocmai acum, doamnă Udrea? Jenant este că românului i se serveşte acelaşi circ ieftin, de mahala, în loc să vedem care sunt cu adevărat problemele post aderare ale ţării. "Bileţelul de intervenţie" este încă un bun prilej de a scoate la lumina jocurile care se fac în spatele uşilor închise de către politicieni şi de marile grupuri economice. Este încă un prilej la fel de bun cum a fost cel ocazionat de cazul "mătuşa Tamara", sau situaţia legiferării "A.N.I." sau problema neclarificată a relaţiilor dintre dl. fost ministru Şereş şi consultanţii care roiau prin minister, etc. Clasa politica românească trebuie să ia în discuţie, la masa rotundă cu societatea civilă, odată şi odată, dacă ia în serios datoria sa de a servi cetăţeanului şi numai cetăţeanului şi nu intereselor, luate în parte, în grup sau în altă formă de coagulare. Să fie într-adevăr servitorii naţiunii şi să nu aibă legături cu nimeni dintre cei care ar avea avantaje din poziţia lor. Eu cred că existenţa biletului nu mai este importantă. Important este dacă alegatorul îl crede (sau nu) capabil pe Premier să trimita aşa ceva! 1. Să ne gândim: dacă un elev îşi crede capabil dirigintele de minciuni (sau şpagă), dacă un soldat îşi crede capabil comandantul de laşitate sau trădare, etc....există o PROBLEMĂ! 2. Să ne amintim: Petrolistul cercetat fuge la Premier - ştire infirmată apoi confirmată; Premierul "cheamă la raport" Ministrul Justiţiei - ştire infirmată apoi confirmată; Se dă un anume telefon la Preşedinte - ştire infirmată, apoi confirmată; Premierul scrie un anume bileţel - ştire infirmată, dar...acum deja neimportantă! Cineva a spus odată "...credibilitatea unui politician este precum virginitatea - se poate pierde numai o dată..." Adevărul cred că-l spune Tăriceanu - dacă apare vreun bilet, sigur e fals şi ar fi cea mai mare mârşăvie dupa '89. Tăriceanu ştie şi ştia şi atunci că Băsescu se înfurie numai când aude numele lui Patriciu. Relaţiile dintre preşedinte şi premier oricum nu există şi nu vor exista niciodată. Juridic cred că niciunul. Dacă bileţelul nu există va fi un proces al lui Tăriceanu împotriva Elenei Udrea (civil), Băsescu spunând că există "ceva" şi nu ştie ce scrie în el, nu prea poate fi tras la răspundere. Chiar dacă să zicem că Tăriceanu a fost sedat şi a scris biletul, (altfel nu văd cum ar fi putut să-l scrie) nu ştiu dacă ar fi comis vreo faptă penală. Datorită educaţiei politice comuniste şi a inerţiei în procesul de reeducare politică a celor din elita ţării, confruntarea se va rezuma numai la lupta pentru ocuparea funcţiilor din stat şi acapararea fondurilor europene, deci nu are importanţă cine are dreptate. Efectul va fi permanent acelaşi, convieţuirea sub acelaşi acoperiş a doi politicieni, spre satisfacţia demnitarilor europeni, care după ce se vor sătura de mizeria celor doi îi vor schimba cu alţii. "Bileţelul de intervenţie" este posibil echivalentul scris al "telefonului de intervenţie" al dlui Tăriceanu. Şi să nu uităm că dl Tăriceanu şi PNL-ul sunt foarte indulgenţi cu dl Patriciu şi foarte radicali cu cine nu le convine. Chiar dacă dl. Băsescu nu are eleganţa de salon a dlui Tăriceanu, totuşi, cel de-al doilea este mai puţin credibil moral decât primul. Dl. Băsescu ştie când să tulbure apele ca să poată obţine măcar un strop de apă limpede în malul corupţiei politice româneşti. Să nu uităm cazul A. Năstase, care pe căi ortodoxe şi acum ar fi fost în funcţie şi cu aceeaşi imagine falsă de mare om politic. Istoria asta îmi aminteşte de "O scrisoare pierdută" a lui Caragiale. Încă nu ştiu cine e Zoe, dar miza este aceeaşi. Să vedem cine va fi aclamat ca nou prim-ministru. Ori să se revizuiască primesc, dar atunci să nu se shimbe nimica...Cosmin Patulea, Statele Unite Băsescu pică oricum mult mai bine decât Tăriceanu prin simplul fapt că n-a intervenit (asta se ştie şi e uşor verificabil), iar dacă Tăriceanu a cerut intervenţie sau nu va trebui dovedit. Iar preşedintele nu are dreptul să intervină în actul justiţiei, cel mult poate aduce noi probe sau să conteste, într-un proces independent, un anumit act de justiţie. Dacă biletul a fost arhivat înseamnă că i s-a trimis un răspuns oficial, conform legii. Care a fost acest răspuns? În cazul de faţă, adevărul nu poate fi stabilit în vreun fel sau aparţinând vreunei părţi. Cert este că avem de a face cu încercări din ce în ce mai ample ale "laboratorului de luptă" de la Cotroceni de a destabiliza PNL şi implicit de a forţa ieşirea din joc a lui Călin Popescu Tăriceanu. Relaţia premier-preşedinte, deja glacială, va rămâne sub cota zero grade. Într-o ţară cu o cultură civică mai bună a populaţiei şi cu un grad de responsabilitate mai mare a eşalonului politic, această afacere ar fi atras după sine din punct de vedere juridic atât demisia Premierului, cât mai ales răspunderea penală pentru divulgarea secretului de serviciu şi tăinuire pentru doamna Udrea. Cât despre instituţia prezidenţială, şi aceasta ar fi trebuit să aibă partea ei de răspundere juridică. România are de a face cu un sistem mafiot fără precedent...avându-l în frunte pe Traian Băsescu. Singura forţă politică ce nu a fost la putere este PRM. Sunt apolitic, dar dacă nici ei nu vor face nimic pentru ţară...atunci Europa trebuie să preia conducerea ţării, că altfel acest sistem politic mafiot nu va fi stârpit niciodată. Atitudinea dlui Băsescu este incopatibilă cu funcţia sa: şantajul şi minciuna au devenit modus vivendi al clasei politice româneşti. Nu mai contează adevărul, ci cât de puternic e cineva la capitolul imagine, câţi prieteni are prin redacţiile televiziunilor pentru a transforma un zvon într-o criză de stat. De fapt dl Băsescu nici nu ştie altceva, dar românii l-au răsplătit pe cel care a fost ministrul transporturilor şi nu a construit nici o autostradă, cu funcţia supremă în stat. Ce contează e să ai gura mare şi să ştii să-i sapi pe ceilalţi. Acum am înţeles foarte bine metodele domnului preşedinte. Eram confuz în legătură cu "războiul dintre palate", dar acum sunt sigur ce se întâmplă: domnul Băsescu încearcă prin toate metodele să "termine" PNL-ul. La început nu am crezut, eram de fapt un susţinător al preşedintelui Băsescu, dar acum cu această măgărie a pierdut un alegător: pe mine. Aceasta acţiune total mârşavă nu mă reprezintă. Dacă era corect, domnul preşedinte ar fi publicat atunci acel bileţel, nu acum după atât de mult timp şi mai ales în timpul Congresului PNL. Cred că dl.Băsescu greşeşte teribil pentru că intră în jocul imoral al Elenei Udrea. Declaratia lui de vineri de la Cluj, cu joaca de-a bileţelul, este demagogie curată. Cred că dl.Tăriceanu spune adevărul, iar dl.Băsescu împreuna cu Elena Udrea, mint de îngheaţă apele! Mai întâi de toate domnul preşedinte, va tebui să prezinte documentul. Dar eu nu cred ca domnul prim ministru Tăriceanu, a comis o asemenea greşeală. De ce? Toţi cunoaştem comportamentul domnului Băsescu în timpul guvernării Ciorbea, cum a căutat să-l compromită şi a reuşit datorită faptului că domnul Ciorbea nu avea o experienţă în domeniul respectiv. La alegerile din 2004 ştie toată ţara că domnul Stolojan a renunţat să mai candideze la preşedinţie în favoarea domnului Băsescu, fără vreo motivare serioasă, fiindcă nu a reieşit că a fost bolnav. Dar după ce a fost susţinut de PNL şi a ajuns la putere, domnul preşedinte Băsescu, care a promis că va fi un preşedinte jucător, a început să joace împotriva domnului Tăriceanu, căutând pe orice cale să scoată de pe arena politica PNL. Mi-am dat seama ce fel de om e domnul Băsescu...din moment ce a ţinut secret acest lucru...de domnul Tăriceanu nu mai spun nimic...El şi-a făcut "treaba"...dar să ţii ascuns acest lucru şi să mai spui că tu eşti corect iar Tăriceanu a greşit mi se pare patetic. Nu cred că premierul ar fi putut face o asemenea greşeală. Chiar dacă ar fi intervenit, acest lucru nu se cerea în scris pe un bilet, mai ales să ajungă pe mâna consilierei Udrea. Preşedintele Băsescu, dacă lucrurile se dovedesc adevărate, poate fi acuzat de tăinuire. De ce nu a făcut public în acel moment conţinutul biletului? Domnul Băsescu este un jucător care joacă urât. Greu de spus în momentul de faţă cine spune adevărul...Dacă biletul există sub forma descrisă de d-na Udrea şi tinand seama că Premierul a negat public existenţa lui, atunci Prim Ministrul îşi poate pierde scaunul de care ţine cu dinţii. Oricum, de când Romania este în UE, epilogul tip "pupat Piata Independenţei" îşi pierde actualitatea. Felicitări D-lui Presedinte, ştie să joace tare! Într-un stat în care legea are cu adevărat valoare, aceste acuzaţii sunt forate grave. Cum nu e posibil ca toţi cei implicaţi să aibă dreptate, cel puţin unul dintre ei ar trebui sa răspundă în faţa legii. Dar aici vorbim de neamul lui Caragiale care a mai experimentat şi comunismul. În concluzie, politica e doar un circ ieftin, pe bani şi privilegii multe. Probabil nu se va întâmpla nimic, ca în multe alte cazuri. Chiar s-a uitat de scandalul telefonul dat de Tăriceanu lui Băsescu? Păi bileţelul ăla îl termina politic pe Tăriceanu de atunci dacă ar fi existat. Efect nul. Ambii se scaldă în toate apele. Domnul Tăriceanu a mai fost prins cu "ocaua mica", aşa că, după părerea mea minte. El este pentru PNL ce a fost Ciorbea pentru PNŢCD - groparul PNL. Ce n-are Băsescu de a ajuns să se servească de asemnea procedee? Am asistat la TV Antena 3 la lansarea dezvăluirii. Părerea mea este că tema este foarte gravă şi dacă se confirmă, ar fi normal ca Tăriceanu să-şi dea demisia. La acest nivel, acest tip de intervenţie nu se poate justifica. Poate ar fi cazul să terminăm cu acest circ mediatic. Ar fi normal să ne ocupăm de finalizarea Programului Postaderare în UE. Băsescu spune adevărul, dar de ce aşa târziu? Efectul va fi nul, căci relaţia dintre cei doi e deja la încordată la maxim. Nu ar fi în interesul nici unuia să explodeze la aşa puţin timp după sărbătorirea intrării oficiale în Europa. Nu va avea nici un efect. Subiectul este total lipsit de importanţă. El este "analizat" de o armată de pseudo-specialişti în nesfârşite emisiuni în direct pentru a umple spaţiul de emisie. Asta face ca din păcate subiecte importante legate să fie date deoparte sau anulate. Este greu de spus cine spune adevărul în această chestiune. Timpul va arăta. Cât despre relaţia preşedinte-premier se ştie că nu este prea bună. Nu cred că va avea nici un efect la cum ştiu pe d-l Tăriceanu. Oricum a declarat că va fi premier pentru mulţi ani de acum înainte. Cred că pentru oameni acest bileţel nu va avea niciun efect, susţinătorii lui Tăriceanu sprijinându-l chiar dacă mâine se va „răzgândi” şi va admite existenţa bileţelului în timp ce susţinătorii lui Băsescu îl sprijină tocmai pentru aceste acţiuni şi nu pentru că tace sau face. E jucătorul care joacă. Nu cred că raportul dintre susţinăţorii fiecăruia se va schimba atâta timp cât niciunul nu face o mare gafă în funcţia pe care o deţine, „bileţelele” şi „telefoanele” fiind trecute uşor cu vederea de către oamenii care poate au aceleaşi probleme minore în viaţa lor sau a celor din jurul lor. Indiferent dacă biletul există sau nu, apare sau nu, Tăriceanu iese prost. În lipsa biletului e cuvântul lui Băsescu contra cuvântului lui Tăriceanu, care nu atârnă foarte greu (în percepţia publică, inclusiv a mea). Dacă bileţelul apare, pagubele de imagine pentru Tăriceanu sunt de 2 ori mai mari. "Scrisorica pierdută" trimite la uzanţa "pac la războiu'". Protagonistul minte şi face uz de imunitate, altfel ar fi ajuns la judecată. Băsescu şantajează, dacă era sincer ieşea imediat cu scrisorica. Concluzia este că cei doi nu au ce face şi o caută cu tot dinadinsul. Ce caută? Putere, bani şi dacă se poate, dictatură. Cred că preşedintele a greşit din nou. Dacă biletul există, trebuie dovedit, adică arătat. În plus, daca el există, atunci trebuia să se spună acest lucru în 2005, nu acum. Deci Băsescu făcea mai bine sa tacă, daca era corect. Indiferent dacă există sau nu această "scrisoare pierdută", gafa făcută de D-na Udrea l-a pus în mare încurcătură pe Preşedinte. Oricum, avem ocazia să vedem cât de dibaci este preşedintele nostru în dezamorsarea acestei veritabile bombe. Dacă scopul ar scuza mijloacele problema viciilor de procedură din justiţie nu ar mai exista şi orice ar fi permis. Cu numai o zi înaintea scandalului Preşedintele a afirmat la CSM că are impresia că unele dosare au greşeli intenţionate de procedură şi a calificat acest aspect ca fiind deosebit de grav. Este grav doar pentru procurori? Politicienii cu funcţii deosebit de înalte nu au a respecta procedurile functiilor pe care le detin? Dacă a existat un astfel de bileţel a fost procedural corect să fie arhivat? Ce încredere mai putem avea în persoanele care îşi aduc aminte de bileţele doar când se enervează? Să ni-i dorim permanent nervoşi? Să nu ne grăbim să dăm un răspuns tranşant. Chiar întrebarea este pusa pe grabă. Preşedintele jucător şi Premierul fac parte din aceeaşi echipă. Aceste aşa zise conflicte sunt doar în mintea publicului, motiv pentru care se dau pe piaţă din când în când, să nu se piardă "interesul" votanţilor. Dacă am fi avut ceva precedente în "materie" ar fi fost ceva de comentat. Asa însă, jocul lor pentru imagine continuă! Nu trăiesc în Anglia, dar aş vrea să aflu dacă şi acolo viaţa politică e tot aşa ca în România. Acum mi-am dat seama ce înseamnă să ai un preşedinte mediocru şi incompetent. Nu uitaţi ce a declarat cu privire la alegerile CSM-ului. Ne-a declarat pe faţă incompetenţa sa! E strigător la cer! Cine a scos-o iarăşi din ceaţă pe această nulitate politică, pe nume Elena Udrea? Şi cu ce scop? Din declaraţiile de până acum se poate deduce că premierul a trimis preşedintelui nu o adresă oficială, ci un bileţel, probabil olograf, crezând că astfel de hârtii nu se înregistrează, ci se aruncă. Preşedintele a lăsat să se înţeleagă că, la Cotroceni, astfel de hârtii nu se înregistrează, dar se păstrează. Şi chiar ar putea fi scoase la iveală, dacă... Urât joc. Categoriile de justiţie şi onoare neoperând pe plai mioritic, lupta politică se rezumă la contre şi bălăcăreli care frizează deriziunea şi patima de mahala. Ştim din tradiţia naţională că totul se sfârşeşte cu "pupat Piata Independenţei". La noi disputele au mize materiale sau pasiuni meschine care, se ştie, se pot tranzacţiona. Numai disputa de idei naşte ireductibilităţi de măreţie tragică. Ideile par a fi inaccesibile politicienilor noştri. Eroarea vine de la refuzul anticipatelor. D-l Tăriceanu este pus în situaţia de a guverna împreună cu o coaliţie minoritară. Astfel a fost nevoit să accepte modificarea şi tergiversarea legilor anticorupţie şi să intre în divergenţă cu UE, Preşedinţie şi Ministrul Justiţiei. Importanţa lui Dinu Patriciu ca prieten, finanţator şi proprietar mass-media este foarte mare. Deci, intervenţii au fost de toate felurile. Întrebarea este: până când ne bălăcărim în această mocirlă? Concret: nu va avea nici un efect. În România nu e justiţie şi nici o grupare politică actuala sau fostă nu-şi doreşte şi nu ţi-a dorit JUSTIŢIE. România nu poate să progreseze în UE până când nu clarifică public, prin justiţie, procesele de mare corupţie. Aparent, ministrul Macovei şi preşedintele Băsescu înţeleg acest lucru şi acţionează ca atare. Tot aparent, prim ministrul Tăriceanu şi alţi membri ai Guvernului produc întârzieri sau se opun clarificării chestiunilor de justiţie cunoscute publicului. Doamna Elena Udrea are o moralitate îndoielnică, aşa că eu nu aş ţine cont de părerea ei. Cred că este ruşine ca unei astfel de persoane să i se dea o aşa de mare atenţie. Este o făcătură ca toate făcăturile pe care domnul Băsescu le-a facut cu doamna Udrea, cu care cred că are multe în comun. Este foarte clar că primul ministru are dreptate. Preşedintele de la început a avut o poziţie curioasă criticând permanent guvernul, pe primul ministru şi miniştrii PNL pentru a-i sălta în sondaje Partidul Democrat. Concluzia: preşedintele şi PD au parazitat PNL "trezindu-l" din somnul de consilier pe Stolojan pentru a crea o himeră liberala, PLD. Relaţiile vor fi tensionate marca "Băsescu". Biletul de Adio. Ddeclaraţia preşedintelui poate fi semnalul că mandatul actualului premier este la final. Deşi are o gură slobodă, preşedintele a dovedit ca ştie şi să tacă, când TREBUIE sa tacă. Este evident, că delaraţia sa despre acest bilet, în acest moment, nu poate fi în favoarea lui Tariceanu. Nu mă bucur pentru actualul premier, a dovedit că este un tip tare, totuşi preşedintele probabil a găsit o varianta mai buna pentru România. Cu cât pleacă, mai repede, din funcţie cu atât mai bine îşi salvează viitorul politic şi mai ales pe cel al PNL. | LEGĂTURI Ce este suspendarea din funcţie a Preşedintelui României21 Ianuarie, 2007 | Ştiri Preşedinte contra premier - România nu este "originală"18 Ianuarie, 2007 | Ştiri Cuplul preşedinte - premier după 1989 18 Ianuarie, 2007 | Ştiri Preşedintele, premierul şi 'biletul de intervenţie' 12 Ianuarie, 2007 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||