BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 17 Mai, 2007 - Published 17:02 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Estonia blamează Rusia pentru atacuri cibernetice
Au fost atacate computerele mai multor instituţii importante din Estonia
Rusia a negat că ar fi organizat atacurile cibernetice asupra paginilor de internet ale unor instituţii guvernamentale şi de presă din Estonia.

Autorităţile estoniene afirmă însă că primul val de atacuri- cel puţin- ar fi venit dinspre computere ale administraţiei guvernamentale şi prezidenţiale ruse.

Estonia este cea mai avansată ţară între cele foste sovietice în domeniul tehnologiei informaţiei astfel că atacurile cibernetice la multe din paginile de internet importante au provocat pierderi financiare considerabile.

Durata şi intensitatea atacurilor cibernetice asupra Estoniei sunt o indicaţie clară că e vorba de atacuri intenţionate şi bine organizate.

E vorba de atacuri repetate asupra unor pagini de internet, atât de dese încât serverele pe care sunt găzduite paginile nu mai fac faţă.

Conotaţie politică

Între ţintele acestor atacuri cibernetice se numără ministerele apărării şi de externe din Estonia, mai multe ziare importante şi bănci.

În unele cazuri, autorităţile au fost obligate să blocheze accesul la servere celor din afara Estoniei pentru a preveni atacurile.

Directorul departamentului de securitate informatică de la ministerul estonian al apărării afirmă că atacurile cibernetice au evident o conotaţie politică, dat fiind că au fost atacate mai ales pagini de internet guvernamentale.

El spune că atacurile afectează foarte serios Estonia fiindcă ţara este foarte dependentă de internet.

“Estonia depinde în mare parte de internet fiindcă se bazează foarte mult pe soluţii din domeniul tehnologiei informaţiei. În structurile guvernamentale totul e computerizat, nu există documente pe hârtie. Toate serviciile bancare se fac pe internet. Chiar şi Parlamentul e ales prin intermediul internetului. Deci suntem foarte dependenţi de serviciile de internet iar dacă aceste servicii nu funcţionează adecvat, atunci suntem afectaţi economic", a precizat oficialul estonian.

Premierul Estoniei a acuzat franc Rusia pentru aceste atacuri.

Experţii în domeniul tehnologiei informaţiei afirmă că valul iniţial de atacuri cibernetice pare să fi venit din structurile administraţiei ruse dar că va fi greu de stabilit exact cine le-a pus la cale.

Ei afirmă că computerele dinspre care au venit atacurile se pot afla nu doar în ţări diferite ci şi pe continente diferite.

Rusia are o comunitate mare de specialişti abili în crearea de viruşi pentru computere dar oficialii ruşi au respins acuzaţiile Estoniei că s-ar afla în spatele atacurilor recente.

LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>