|
Parlamentul convoacă referendumul pe 19 mai | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Parlamentarii au votat, marţi, proiectul de hotărâre care stabileşte data de 19 mai pentru organizarea referendumului privind demiterea din funcţie a preşedintelui şi condiţiile desfăşurării referendumului. Senatorii şi deputaţii au adoptat cu 238 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi patru abţineri, proiectul de hotărâre a Parlamentului prin care se stabileşte că referendumul pentru demiterea preşedintelui se va organiza în data de 19 mai. În urma dezbaterilor politice şi a votului pe diferite articole ale acestei propuneri de hotărâri, parlamentarii au mai decis că, în cazul în care Curtea Constituţională va declara că referendumul nu este valabil, Parlamentul va decide care va fi procedura de urmat. Conţinutul acestui amendament, formulat de deputatul PSD Eugen Nicolicea, este următorul: „În situaţia în care Curtea Constituţională constată că nu au fost îndeplinite condiţile prevăzute de lege pentru valabilitatea referendumului, Parlamentul României va lua act de hotărârea Curţii Constituţionale şi va decide asupra procedurii de urmat”. De asemenea, cu votul majorităţii PSD-PNL-PC-PRM, a fost aprobat şi conţinutul întrebării care va fi supusă votului la referendum, fiind introdus şi numele lui Traian Băsescu. Astfel, întrebarea de la referendum va avea următorul conţinut: „Sunteţi de acord cu demiterea din funcţie a preşedintelui României?”. Campania electorală pentru referendumul privind demiterea preşedintelui se va termina cu 24 de ore înaintea organizării referendumului, au mai stabilit deputaţii şi senatorii. Dezbaterile pe marginea detaliilor hotărârii privind organizarea referendumului privind demiterea preşedintelui au provocat tensiuni între parlamentarii PD şi cei ai PLD, pe de o parte, şi cei ai PSD, PNL, PC şi PRM, pe de altă parte. După discuţiile privind lăsarea la latitudinea Parlamentului a căii de urmat în cazul invalidării referendumului, parlamentarii PD au părăsit plenul. Şi reprezentanţii PLD au părăsit plenul ulterior, după ce senatorii şi deputaţii au decis şi înfiinţarea unei comisii parlamentare care să monitorizeze respectarea timpilor de antenă în cadrul campaniei electorale. Cum veţi vota la referendum? | LEGĂTURI Cum veţi vota la referendumul de demitere a Preşedintelui?24 Aprilie, 2007 | Forum Întâlnire Nicolae Văcăroiu - Călin Popescu Tăriceanu23 Aprilie, 2007 | Ştiri Priorităţile partidelor până la referendum23 Aprilie, 2007 | Ştiri Parlamentul decide marţi când va avea loc referendumul23 Aprilie, 2007 | Ştiri Care este procedura referendumului?21 Aprilie, 2007 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||