BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 23 Aprilie, 2007 - Published 12:39 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Priorităţile partidelor până la referendum
Traian Băsescu
Traian Băsescu la un miting al susţinătorilor săi
Conducerile PD, PNL şi PSD s-au întrunit pentru a-şi stabili strategia în vederea campaniei electorale pentru referendum.

Partidul Social Democrat pare să fi intrat deja în campanie electorală. Priorităţile PSD, anunţate de preşedintele Mircea Geoană, sunt legate de adoptarea urgenţă a unor legi care până acum au fost amânate.

"Partidul nostru a reconfirmat decizia de a sprijini adoptarea în Parlament a Legii Agenţiei Naţionale de Integritate în această săptămână", a spus Mircea Geonă.

El a mai adăugat că "E momentul să deblocăm aceastp lege şi să dăm ţării o Agenţie de Integritate eficientă şi coerentă".

Vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că - pentru PNL - prioritară este guvernarea ţării.

"Răspunderea pe care ne-am asumat-o la recenta formare a noului Guvern ne obligă să ne concentrăm atenţia şi resursele în direcţia aceasta şi a purtării angajamentului către bune rezultate", a mai spus Crin Antonescu.

Vicepreşedintele PNL a reluat atacurile la adresa preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, şi la adresa fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei, care s-a aflat duminică la mitingul de susţinere a preşedintelui suspendat.

Conducerea PD şi-a reafirmat sprijinul pentru Traian Băsescu. Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a precizat că PD va avea o campanie separată de cea a preşedintelui suspendat.

"Partidul Democrat îşi va face propria agendă în această campanie electorală", a anunţat preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu.

El a adăugat că PD va colabora cu toate partidele sau organizaţiile care îl sprijină pe Traian Băsescu.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>