|
Declaraţie fermă în favoarea unei noi conducte | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cinci ţări din Europa de Est au semnat la Zagreb, în Croaţia, o declaraţie prin care se angajează să participe la construirea unei conducte de transport a ţiţeiului care va uni Europa Occidentală de resursele imense din zona Mării Caspice. Un punct de referinţă al noii rute petroliere este portul Constanţa. Proiectul ar urma să reducă depedenţa energetică a Europei de Rusia şi Orientul Mijlociu. Declaraţia a fost semnată de înalţi oficiali din domeniul energiei din România, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Italia, precum şi de comisarul european pentru energie Andries Piebalgs. Semnatarii se angajează că ţările lor vor demara construcţia conductei de transport, lungă de 1400 de kilometri, care uneşte portul Constanţa cu portul Trieste, din Italia. E un proiect care se estimează că va costa între două şi 3,5 miliarde de dolari. Proiect major Conducta, care ar urma să fie gata până în 2012, va transporta petrol brut din Marea Caspică către rafinăriile din nordul Italiei şi din Europa Centrală, la o capacitate de 1,2 până la 1,8 milioane de barili pe zi. Zona Caspicii se află pe locul trei în lume din punct de vedere al resurselor de gaze naturale şi petrol. Cei mai mari exportatori sunt Kazahstan şi Azerbaijean. Mai multe părţi ale conductei pan-europene sunt deja gata, fiind nevoie doar de interconectarea lor. Este însă necesară construirea integrală a unor porţiuni care vor uni oraşul Piteşti, din România, cu Pancevo, din Serbia, precum şi a rutei care străbate coasta adriatică a Croaţiei şi Slovenia, până la Trieste. Premierul croat Ivo Sanader a afirmat că noul proiect va permite reducerea numărul cargourilor petroliere din Marea Mediterană, considerate o ameninţare ecologică. Declaraţia prevede că noua rută ar putea fi folosită şi pentru transportul gazelor naturale. Documentul a fost adoptat în cursul unei reuniuni mai largi pe probleme de securitate energetică şi investiţii în Europa de Sud-Est. | LEGĂTURI Rusia va livra petrol Greciei şi Bulgariei15 Martie, 2007 | Ştiri Drepturile de exploatare a zăcămintelor marine de petrol22 Ianuarie, 2007 | Ştiri Rusia şi Belarus - 'în război energetic'08 Ianuarie, 2007 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||