|
Drepturile de exploatare a zăcămintelor marine de petrol | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Rusia va acorda companiilor Gazprom şi Rosneft drepturi egale la exploatarea zăcămintelor marine de petrol şi gaze, reprezentând o nouă decizie care limitează accesul firmelor private ruse şi al celor străine la rezervele energetice ale statului. Surse guvernamentale, citate de publicaţia Vedomosti, au declarat că decizia a fost luată săptămâna trecută, la o întâlnire a preşedintelui Vladimir Putin cu membri ai Executivului rus. Reprezentanţii celor două companii au refuzat să comenteze. Toate zăcămintele marine care nu au fost încă alocate vor fi oferite numai prin licitaţii închise, fapt care reduce şansele de a obţine câştiguri bugetare semnificative, dar garantează că nu va apărea un câştigător surpriză, a relatat publicaţia. Măsura, care face parte din planul autorităţilor de a spori controlul statului asupra resurselor naturale ale Rusiei, nu reprezintă o supriză pentru analişti. Autorităţile ruse au anunţat în repetate rânduri că preferă ca zăcămintele din largul coastelor ruse să fie alocate firmelor de stat, care să contribuie la creşterea producţiei de petrol şi gaze a Rusiei. Recent, Gazprom a preluat o participaţie de 50% la proiectul Sahalin 2, de la grupul Royal Dutch/Shell şi partenerii japonezi ai acestuia, pentru 7,45 miliarde de dolari, după mai multe luni de presiuni exercitate de instituţiile ruse din domeniul protecţiei mediului. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||