|
Restructurarea guvernului, în discuţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei PNL-PD nu a luat o decizie privind restructurarea guvernului, fiind aşteptată decizia premierului Călin Popescu Tăriceanu cu privire la formula noului guvern: cu sau fără PD. Liderii Alianţei au discutat luni dimineaţă despre restructurare, cerută insistent în ultima perioadă de partidele din opoziţie, care ameninţă cu moţiunea de cenzură. La finalul şedinţei, preşedintele executiv al Partidului Democrat, Adriean Videanu, a declarat că nu s-a ajuns la o decizie, pentru că primul ministru nu a luat o decizie privind viitoarea formulă a guvernului. "Noi ne-am dori ca decizia să se ia cât mai repede cu putinţă. Nu trebuie să ne facem că nu vedem că în ultimele trei luni activitatea Guvernului merge cu motoarele la relanti", a spus Adriean Videanu, la finalul reuniunii. "Aşteptăm decizia primului ministru. Ori se ia o decizie cu PD în interior, ori cu PD în afar guvernului", a mai spus domnul Videanu. La rândul său, vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu a spus că, în condiţiile în care PD exclude retragerea sprijinului politic pentru oricare dintre miniştrii săi, concluzia ar fi că "PD doreşte să se victimizeze, doreşte să împindă PNL spre o soluţie pe care după aceea să o acuze ca fiind trădarea Alianţei, guvern cu PSD ş.a.m.d. Nu putem accepta o asemenea provocare". "Constatăm că toate eforturile noastre de a găsi un partener onest au eşuat". Întrebat dacă PNL intenţionează să restructureze guvernul fără PD, domnul Antonescu a spus că biroul politic al PNL - la care participă astăzi şi premierul Tăriceanu - va căuta o soluţie şi va lua o decizie, însă nu în funcţie de PD, de preşedintele României sau de PSD, ci în raport cu obligaţiile asumate în faţa societăţii. Moţiune de cenzură PSD a anunţat că este gata să depună în Parlament moţiunea de cenzură, dacă guvernul nu va fi restructurat. Iniţiativa va fi sprijinită şi de Partidul Conservator care a declarat, la rândul său, că va începe strângerea de semnături pentru iniţierea unei moţiuni la adresa guvernului. Schimbări în guvern a sugerat şi preşedintele Traian Băsescu, având în vedere că restructurarea presupune cererea unui vot de încredere din partea parlamentului pentru noua componenţă a executivului. "Mingea se află în braţele domnului prim-ministru" Vicepreşedintele PSD, deputatul Mihai Tănăsescu, a declarat că moţiunea de cenzură este definitivată şi că formaţiunea sa este gata să o depună la Parlament dacă premierul Tăriceanu nu se va prezenta în faţa Legislativului cu un guvern restructurat. „Nu este un ultimatum, dar este foarte clar că PSD este pregătit în a pune capăt acestei crize politice care durează de prea mult timp şi cu mult prea multe efecte negative pentru ţară”, a spus Mihai Tănăsescu. El a precizat că moţiunea este structurată pe câteva puncte bine determinate, axate pe agenda post-aderare, pe segmentul social şi pe problemele de risc macroeconomic acumulate. Mihai Tănăsescu afirmă că actuala criză politică a început să îşi arate roadele negative, subliniind că România primind deja avertismente de la Bruxelles, de la FMI şi de la instituţiile de rating, legate de incoerenţa politicilor economice. „Dacă nici acum premierul Tăriceanu nu înţelege că, de fapt, coordonarea politicilor economice este esenţială, este clar că nu mai are ce să caute în fruntea guvernului. PSD este gata să depună moţiunea de cenzură dacă premierul Tăriceanu nu pune punct acestui scandal continuu. Mingea, de fapt, se află în braţele domnului prim-ministru”, a declarat Mihai Tănăsescu. Potrivit vicepreşedintelui PSD, premierul Tăriceanu „trebuie să aibă curajul” să se prezinte în faţa Parlamentului cu un guvern restructurat, care înseamnă, în opinia sa, oameni noi, programe noi şi o reformă instituţională. Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a declarat, duminică, la Botoşani, că PNL va începe, săptămâna viitoare, negocieri cu toate partidele parlamentare pentru a se găsi o soluţie prin care o formulă guvernamentală să fie susţinută în Parlament. Varujan Vosganian a spus că PNL este decis să continue să guverneze "până la capăt”. | LEGĂTURI Premierul asigură intermatul la externe21 Martie, 2007 | Ştiri Restructurarea guvernului creează noi fricţiuni 13 Martie, 2007 | Ştiri Moţiunea simplă pe tema educaţiei a căzut în Senat 20 Martie, 2007 | Ştiri Noi replici între preşedinte şi premier21 Februarie, 2007 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||