|
Noi replici între preşedinte şi premier | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Un nou episod din seria de replici între preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu s-a desfăşurat marţi seară, în timpul unei emisiuni la televiziunea publică. Domnul Tăriceanu a vorbit încă o dată despre mesajele scrise ale preşedintelui către diverse ministere, documente care, susţine premierul, ar depăşi limitele constituţionale între care poate acţiona preşedintele. Exemplul folosit a fost cel al rezoluţiei puse de Traian Băsescu pe un memoriu al companiei ALRO Slatina, trimis apoi Ministerului Economiei. Intervenţie telefonică a preşedintelui După această declaraţie, preşedintele Băsescu a intervenit telefonic în emisiune: “Vreau să spun că aţi fost incorect invocând rezoluţia pe care am pus-o. A fost o rezoluţie corectă, care atragea atenţia unui ministru, despre care dvs ştiaţi că a intrat în combinaţii incorecte pentru statutul unui ministru, încă din anul 2005." "Nu merg mai departe. Am rugămintea să nu mai faceţi uz de faptul că sunteţi la televizor şi puteţi vorbi ce doriţi despre preşedinte”.
Domnul Băsescu a mai spus că una dintre îndatoririle sale este "să nu las agenţii economici la cheremul unor mafii. Iar în energie avem o mafie şi de doi ani nu faceţi nimic". În replică, premierul Tăriceanu a spus că firma în chestiune şi-ar fi rezolvat problemele legate de alimentarea cu electricitate la presiunile lui Traian Băsescu şi ale fostului consilier Theodor Stolojan: “Sunt consternat de felul în care preşedintele încearcă să ne ia de proşti pe toţi, să ne mintă în faţă şi să ne spună că intervenţia pe care a făcut-o prin intermediul consilierului său prezidenţial Stolojan era corectă, pentru că era în beneficiul unei firme care nu ştiu ce făcea, se ocupa cu producţia de aluminiu." "Şi stau şi mă întreb dacă în acest fel preşedintele apără interesul naţional.” Primul ministru a mai afirmat că în urma intervenţiei preşedintelui, compania ALRO Slatina ar fi obţinut curent electric la un preţ scăzut, iar acest lucru ar duce la costuri mari pentru populaţie. "Motivare" de patru milioane de dolari Ulterior, într-o emisiune difuzată de Realitatea TV, fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş a vorbit despre posibila acordare de către ALRO a unor comisioane unor membri ai administraţiei prezidenţiale: “Eu m-aş fi aşteptat ca acele servicii să-i transmită cel puţin domnului preşedinte şi alte lucruri care se vorbesc în piaţa de energie." "Cum că cei de la ALRO au susţinut, sau au motivat, pe cineva de pe la administraţia prezidenţială ca să le mijlocească toate aceste intervenţii, iar suma de care se vorbeşte în piaţa de energie este de vreo patru milioane de dolari, sau euro." "M-aş fi aşteptat ca serviciile să informeze şi asupra acestui lucru.” În contextul discuţiilor despre cazul ALRO, Codruţ Şereş a amintit şi de numele lui Theodor Stolojan, fost consilier în probleme economice al preşedintelui Băsescu . Theodor Stolojan a negat categoric la BBC posibilitatea primirii unui comision din partea firmei ALRO. | LEGĂTURI Preşedintele despre relaţia sa cu Parlamentul19 Februarie, 2007 | Ştiri Două cotidiene dau publicităţii un nou aşa-numit 'bileţel'16 Februarie, 2007 | Ştiri Traian Băsescu a participat la conferinţa SAR15 Februarie, 2007 | Ştiri Mesajul preşedintelui în Parlament14 Februarie, 2007 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||