|
Mesajul preşedintelui în Parlament | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Deşi solicitarea preşedintelui de a rosti discursul fusese aprobată de birourile permanente ale celor două camere reprezentanţii Partidului Social Democrat, ai Partidului România Mare şi cei ai Partidului Conservator au refuzat să participe la prezentarea mesajului. Preşedintele şi-a început discursul prin a spune că întotdeauna a considerat că relaţia sa cu Parlamentul "este una instituţională şi din punctul meu de vedere am considerat-o corectă." "Stau mărturie sutele de acte normative transmise spre promulgare, precum şi cooperarea bună atunci când solicitând reexaminarea unor legi, Parlamentul a fost receptiv analizând cu deschidere propunerile preşedintelui." "Am luat notă de solicitarea pe care Birourile Permanente ale celor două Camere reunite mi-au transmis-o prin presă." "Cred totuşi că aţi exagerat şi aţi fost excesivi în interpretare. Eu nu m-am referit la Parlament, ci la, citez, “politicieni care fac legi pentru infractori”. Şi acest lucru nu ţine doar de politicieni aflaţi în Parlament, ţine şi de politicieni aflaţi în consiliile locale, în Guvern. Boala este extinsă în tot sistemul nostru politic şi administrativ", a spus Traian Băsescu. Exemplele date de preşedinte Preşedintele a dat câteva exemple pentru a îi convinge pe parlamentari că "de multe ori şi Parlamentul a fost atras în aceste realităţi ale corupţiei, deşi cea mai mare parte a parlamentarilor nu au avut nici informaţiile necesare, dar nici voinţa de a se documenta pentru a vota în cunoştiinţă de cauză", a spus Traian Băsescu. Între exemplele date de preşedintele se numără emiterea între 2000 şi 2007 a unor ordonanţe "prin care agenţi economici sunt scutiţi sau amânaţi de la plata obligaţiilor către stat." "Niciodată nu a existat o explicaţie de ce pentru unele societăţi s-au aplicat aceste scutiri, iar pentru altele nu", a spus preşedintele în mesajul său. "Anul acesta a fost o puternică dezbatere privind privatizarea Petrom, aprobată prin lege de Parlamentul României. Este inacceptabil faptul că parlamentari care votaseră nu ştiau conţinutul legii de privatizare, nici detaliile acestei privatizări", a continuat preşedintele Băsescu lista exemplelor. Traian Băsescu a spus că "legea iniţiată de un parlamentar pentru graţierea a circa 5.000 de infractori", constituie un alt exemplu. La fel şi "legea iniţiată de trei parlamenatri pentru modificarea Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a celor conexe acestora." Domnul Băsescu a precizat în mesajul să că a "returnat Parlamentului această lege pentru că dezincrimina utilizarea pentru altă destinaţie a creditelor angajate şi dezincrimina nerespectarea normelor bancare." "Această lege ar fi anulat practic cercetările penale privind 80 de persoane trimise în judecată şi ar fi anulat pentru totdeauna responsabilitatea celor peste 300 de firme şi persoane fizice care au luat credite de la Bancorex şi Banca Agricolă şi nu le-au mai returnat", a spus preşedintele. Un alt exemplu dat de preşedinte a fost "legea, trimisă înapoi la reexaminare, semnată de 7 parlamentari prin care se creau facilităţi fiscale producătorilor de bere autohtoni." Preşedintele a spus că "doar prin aceste exemplificări este evident că astfel de acte sunt transpartinice şi beneficiază de susţinerea întregului spectru politic de cele mai multe ori." RAPPS "Vorbind despre un sistem mascat de corupţie, aş merge mai departe pronunţând numele aproape magic RAPPS, regia care pune la dispoziţia demnitarilor locuinţe de serviciu", a continuat şeful statului. "Puţini părăsesc aceste locuinţe după ce pleacă din funcţia publică, cei mai mulţi continuând să beneficieze de tratament special, nelegal ceea ce îi face depedenţi de Guvern chiar dacă ei sunt în opoziţie", a spus Traian Băsescu. Informaţii transmise preferenţial Preşedintele crede că "o altă modalitate prin care se manifestă corupţia este transmiterea informaţiilor de interes public în mod preferenţial, respectiv către protejaţii din imediata apropiere a oamenilor politici." "În actuala situaţie, aceştia vor fi beneficiarii fondurilor de la UE." "Mergeţi în comunele din circumscripţiile dvs. şi vedeţi câţi primari, câţi cetăţeni cunosc la această oră modalitatea şi condiţiile de accesare a fondurilor europene", le-a spus preşedintele parlamentarilor. "În lipsa informării, se prefigurează, aş spune, accesarea acestor fonduri de către clientela politică." Legătura oameni politici - oameni de afaceri Preşedintele a menţionat în discursul său în faţa parlamentarilor "legătura strânsă între unii oameni de afaceri şi parte din oamenii politici, tandem prin care s-a reuşit un transfer de putere politică dinspre politicieni spre respectivii oameni de afaceri." "Sunt aceeaşi oameni de afaceri pe care îi găsim la putere continuu prin influenţa pe care au dobândit-o asupra oamenilor politicii la vârf", a spus Traian Băsescu. "În plus", a spus preşedintele, "oamenii de afaceri sunt aceia care declanşează şi opresc campanii de presă." Traian Băsescu crede că "este esenţial ca politicienii să se decupleze din acest tandem şi să lucreze pentru interesul general şi nu pentru interesele acestei clientele." Soluţia: votul uninominal "La începutul mandatului m-am consultat cu partidele stabilind că se vor forma comisii pentru analiza modificărilor care trebuie aduse Constituţiei în asa fel încât sistemul politic românesc să devină mai flexibil, capabil să răspundă exigenţelor populaţiei şi adaptat nevoii de a funcţiona în interiorul UE", a spus domnul Băsescu. "Din păcate, partidele parlamentare nu au pus în aplicare angajamentul de a forma Comisia pentru revizuirea Constituţiei cum nu s-au făcut nici progrese în ceea ce priveşte introducerea unui sistem de vot care să ducă la reformarea reală a clasei politice." "Din acest punct de vedere posibilităţile preşedintelui de a împinge reformele constituţionale şi politice sunt limitate de prevederile Constituţionale", a spus preşedintele. "Voi face însă ceea ce pot să fac, şi anume voi declanşa un Referendum prin care să solicit românilor să opteze pentru introducerea votului uninominal", a spus şeful statului care sper în acelaşi timp că Parlamentul României va declanşa procedurile pentru modificarea Constituţiei. "Este evident că societatea românească evoluează, dar nu putem spune acelaşi lucru despre clasa politică", a spus preşedintele Băsescu. Traian Băsescu crede că în domeniul politicii, nu există aquis comunitar. "Nu există reglementări care să stabilească nivelul necesar de moralitate în viaţa politică, nu există nici măsuri care să oblige clasa politică la o reprezentare autentică a intereselor comunităţilor locale", mai crede preşedintele. "România a atins un punct critic, de la care reforma clasei politice devine crucială pentru sănătatea vieţii publice şi eficienţa instituţiilor statului." "Votul uninominal va inversa raporturile de putere în cadrul partidelor – ajungându-se la situaţia în care conducerea partidului va depinde de sprijinul parlamentarilor, nu parlamentarii de sprijinul conducerii", a spus preşedintele îm mesajul său. Preşedintele spune că un alt avantaj al votului uninominal este "inversarea raporturile de putere în cadrul politicii româneşti – printr-un transfer de putere de la conducerea partidelor catre electoratul de la nivel local." "În baza art 90 din Constituţia României şi a art 11 şi 12 din Legea 3/2000 privind organizarea si desfăşurarea referendumului, precum şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr 567/2006, vă consult cu privire la organizarea unui referendum cu privire la introducerea votului uninominal la Senat si Camera Deputaţilor începând cu următoarele alegeri parlamentare", a spus Traian Băsescu în încheierea mesajului său. Preşedintele speră ca acest referendum "să fie proiectul de reformare al clasei politice după aderarea la Uniunea Europeană, proiect la capătul căruia, să existe mai multă responsabilitate din partea clasei politice şi o mai bună reprezentare la nivel central a cetătenilor din comunităţile locale." |
LEGĂTURI Contradicţii asupra votului uninominal şi a migraţiei politice 15 August, 2005 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||