|
Moldova: situaţia consulatelor româneşti | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Concluziile vizitei lui Traian Băsescu la Consulatul României de la Chişinău arată că România nu a fost pregătită pentru a face faţă solicitărilor de viză, începând cu 1 ianuarie, din partea cetăţenilor Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei Românei, şeful statului a afirmat că începând cu 25 ianuarie la Chişinău va fi detaşat un consul general cu experienţă pentru o evaluare continuă a creşterii capacităţii de eliberare a vizelor. Iar personalul Consulatului va fi suplimentat cu încă zece funcţionari şi diplomaţi specializaţi în eliberarea de vize. De asemenea, săptămânal, alte 600 de cereri de viză vor fi procesate la sediul Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, de către direcţia specializată şi vor fi trimise spre aplicare la Chişinău, se mai spune în comunicatul Preşedinţiei României. Specialiştii Ministerului de Externe care l-au însoţit pe Traian Băsescu au constatat că nici măcar capacitatea de procesare a cererilor de viză nu este la parametrii declaraţi. "O creştere de 20 de cereri procesate, în condiţiile în care personalul Consulatului are 22 de salariaţi în acest moment. Practic, dacă ne uităm la data de 15 ianuarie au fost procesate mai puţin de 3 vize de salariat în medie, iar la data de 16 ianuarie au fost procesate 3 vize jumătate de salariat ceea ce este inadmisibil”, a declarat Traian Băsescu. După cum se spune în comunicat, “Traian Băsescu a arătat că Ambasada României la Chişinău are o capacitate redusă de procesare a solicitărilor de viză, [...] în condiţiile în care există numai sistemul de vize on-line care nu este utilizabil de către cetăţenii din zona rurală.” “Practic erau foarte mulţi cetăţeni pentru care nu există o formulă de depunere a solicitării de viză la Ambasada României la Chişinău”, a afirmat preşedintele Băsescu. “Acestea sunt doar nişte măsuri imediate, dar evident Guvernul trebuie să aprobe imediat achiziţionarea unei clădiri corespunzătoare pentru consulatul de la Chişinău, care va fi probabil cel mai mare ca activitate dintre toate consulatele pe care România le are în străinătate”, a mai afirmat preşedintele României.
În acest context, preşedintele ţării a precizat că numărul de cereri de cetăţenie este de fapt mai mare decât numărul de solicitări de programare, iar capacitatea administrativă este foarte redusă: “V-aş putea spune că mai sunt 530 de mii de solicitări de vize de programare pentru cetăţenie, iar cea mai mare parte din solicitările de programare pentru cetăţenie adresate Ambasadei de la Chişinău cuprind minim 2, alteori 3 sau 4 persoane„. ”Ceea ce ne duce la evaluarea că sunt în mod real circa 700-800 de mii de cereri de cetăţenie. Număr de programări pentru depunerea dosarelor zero, ceea ce înseamnă o capacitate administrativă extrem de redusă şi arată că nu am fost pregătiţi pentru a face faţă solicitărilor legitime adresate statului român prin Ambasada de la Chişinău”, a mai spus şeful statului. | LEGĂTURI Moldova acceptă deschiderea consulatelor la Bălţi şi Cahul16 Ianuarie, 2007 | Ştiri Traian Băsescu în vizită la Chişinău15 Ianuarie, 2007 | Ştiri Ce efect va avea vizita lui Traian Băsescu?03 Ianuarie, 2007 | Forum Unirea Republicii Moldova cu România - o iluzie?11 Iulie, 2006 | Forum | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||