BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 19 Decembrie, 2006 - Published 13:45 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Avertizare europeană privind ANI
Olli Rehn Călin Popescu Tăriceanu
Conform lui Olli Rehn, înfiinţarea agenţiei de verificare a averilor demnitarilor va fi urmărită de Comisia Europeană
Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, avertizează România - într-un interviu la BBC - că riscă să fie sancţionată dacă legea privind controlul averilor demnitarilor nu va întruni standardele europene.

Documentul a fost adoptat de Camera Deputaţilor într-o formă pe care ministrul justiţiei, Monica Macovei, o consideră "inutilă":

Olli Rehn a spus că înfiinţarea viitoarei Agenţii de Integritate este una dintre deciziile-cheie pe care Comisia Europeană le va urmări anul viitor.

"Vom raporta Consiliului de Miniştri, deci ţărilor membre", a spus demnitarul european, "iar dacă agenţia nu e în conformitate cu standardele europene, s-ar putea ajunge la activarea clauzei de salvgardare, care ar limita cooperarea dintre judecătorii şi poliţiştii români şi colegii lor din restul Uniunii".

Potrivit domnului Olli Rehn, depinde acum de România şi de Bulgaria dacă aşa-numitele clauze de salvgardare vor constitui capitole majore sau doar note de subsol în istoria lor.

Forma iniţială a agenţiei a fost modificată în Parlament

Legea de înfiinţare a Agenţiei de Integritate a fost votată favorabil în plenul Camerei Deputaţilor, la sfârşitul lunii octombrie, însă într-o formă modificată de către Comisia Juridică, faţă de varianta iniţială propusă de Ministerul Justiţiei.

News image
 Modul în care va trece acest proiect prin Parlament, respectiv prin Senat, şi forma finală în care va fi adoptat va arăta, practic, dacă într-adevăr există voinţă reală de luptă cu corupţia
Monica Macovei

Acest fapt a făcut-o pe Monica Macovei, ministrul Justiţiei, să afirme că actuala formă a legii este departe de cerinţele Uniunii Europene.

Monica Macovei a recunoscut că a luat în calcul varianta retragerii proiectului din Parlament, dar că s-a răzgândit pentru că - spunea ministrul Justiţiei într-un comunicat - "este momentul să vedem care este adevărata voinţă a partidelor din Parlament în lupta împotriva corupţiei, care a fost şi promisiune electorală pentru toate partidele."

"Modul în care va trece acest proiect prin Parlament, respectiv prin Senat, şi forma finală în care va fi adoptat va arăta, practic, dacă într-adevăr există voinţă reală de luptă cu corupţia şi este un test de responsabilitate pentru fiecare parlamentar în parte şi fiecare partid politic", a mai spus Monica Macovei.

Modificările suferite în Camera Deputaţilor

În forma iniţială, cea propusă de ministrul Justiţiei, Agenţia Naţională de Integritate urma să fie o instituţie autonomă, cu buget propriu care să controleze averile, iar cu ajutorul unor inspectori independenţi să sesizeze conflictele de interese şi incompatibilităţile.

Însă, în urma modificărilor aduse de deputaţi, Agenţia nu va mai verifica averile, ci doar declaraţiile de avere, adică nu vor fi controlate decât nişte formulare.

O altă modificare este că agenţia va putea fi sesizată numai dacă se prezintă şi dovezi. În plus, nu vor mai fi verificate şi conflictele de interese sau incompatibilităţile. Adică nu se va mai controla dacă un demnitar sau rude ale sale sunt acţionari la firme interesate de legi pe care acesta urmează să le voteze.

Mai mult, un alt articol modificat face imposibilă consultarea de date bancare, financiare sau fiscale referitoare la demnitar, în afară de cele care au caracter public.

Dacă, în cele din urmă proiectul va fi adoptat şi de Senat în forma modificată, preşedintele Traian Băsescu - pe masa căruia va ajunge apoi legea, pentru promulgare - ar fi singurul care mai are posibilitatea de a retrimite actul normativ înapoi în Parlament, pentru rediscutare. Însă doar o singură dată.

Legea a ajuns la Comisia Juridică a Senatului, unde însă dezbaterea ei ar urma să aibă loc cel mai devreme peste două luni.

Ultima soluţie: Senatul

Aşadar, doar în Senat s-ar mai putea îndrepta lucrurile în sensul dorit de Uniunea Europeană. Dar e posibil, de vreme ce Guvernul avea parte de o majoritate fragilă în această cameră chiar şi înainte de retragerea PC din cabinet?

Mihai Voicu, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul este optimist:

 Obiectivul nostru acum este aducerea legii cât mai aproape de varianta promovată de guvern.
Mihai Voicu

“Atât votul la procedura de investire a domnului Varujan Vosganian în funcţia de ministru al Economiei, cât şi votul recent încheiat cu privire la aprobarea bugetului, au demonstrat că în parlament există o majoritate pentru continuarea reformelor".

"Nu sunt pesimist cu privire la majoritatea parlamentară în acest moment", a spus la BBC Mihai Voicu.

"Dacă vom eşua în tentativa noastră de a promova în Senat varianta de lege a guvernului pentru Agenţia Naţională de Integritate, atunci desigur se va impune o decizie politică, care o va lua alianţa PNL-PD şi coaliţia guvernamentală la momentul respectiv.”

"Obiectivul nostru acum este aducerea legii cât mai aproape de varianta promovată de guvern", a spus Mihai Voicu.

LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>