|
Întâlnire George Bush - Vladimir Putin la Moscova | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedinţii George Bush şi Vladimir Putin au convenit semnarea săptămâna viitoare a unui acord bilateral privind aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Liderii Statelor Unite şi Rusiei s-au întâlnit în timpul unei escale pe care George Bush a făcut-o la Moscova în drum spre Vitenam, unde are loc duminică un summit economic al statelor de la Oceanul Pacific. Semnarea acordului bilateral îndepărtează un obstacol important în calea aderării Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului. Programul nuclear al Iranului Pe agendia discuţiilor de pe aeroportul Vnukovo s-a aflat şi criza legată de programul nuclear al Iranului. Washingtonul şi Moscova se situează pe poziţii divergente cu privire la atitudinea faţă de Teheran: Statele Unite doresc impunerea de sancţiuni, pe când Rusia nu a sprijinit până acum la Consiliul de Securitate ONU poziţia americană. Un purtător de cuvânt al Preşedintelui Putin a descris întâlnirea drept "extrem de pozitivă şi prietenească", fără să dea detalii suplimentare. Întâlnirea a fost mai puţin obişnuită pentru că preşedintele Bush s-a oprit pe aeroportul din Moscova pe timpul cât avionul său era realimentat, o operaţiune care nu era necesară din punct de de vedere tehnic. | LEGĂTURI Întâlnire Condoleezza Rice - Vladimir Putin20 Aprilie, 2005 | Ştiri Bush i-a cerut lui Putin să respecte democraţia24 Februarie, 2005 | Ştiri George Bush: o nouă era de cooperare transatlantică21 Februarie, 2005 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||