|
Varujan Vosganian a cerut să îi fie retrasă candidatura | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Varujan Vosganian a anunţat că i-a cerut premierului Tăriceanu să îi retragă candidatura pentru postul de comisar european. "Am solicitat primului ministru retragerea candidaturii mele", a declarat domnul Vosganian. El a spus că a luat această decizie deoarce consideră că prelungirea audierilor în cazul său ar fi adus deservicii României. Varujan Vosganian a explicat că retragerea sa nu are nici o legătură cu acuzaţiile care i-au fost aduse, acuzaţii pe care le-a calificat drept nefondate. Reacţia premierului Tăriceanu Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că a luat act de decizia lui Varujan Vosganian de a renunţa la nominalizarea pentru postul de comisar european din partea României. Purtătorul de Cuvânt al Guvernului, Oana Marinescu a declarat: „Premierul Tăriceanu salută gestul domnului Vosganian, prin care acesta doreşte să împiedice transferul în plan european al unor campanii politice şi de presă interne, care ar putea afecta imaginea şi interesele României”- Premierul Tăriceanu îşi reiterează „convingerea că aspectele controversate semnalate de mass-media în legătură cu activitatea senatorului Varujan Vosganian nu au nicio bază reală şi că toate acestea vor fi clarificate fără nicio urmă de îndoială”, a mai declarat Oana Marinescu. Purtătorul de Cuvânt al Guvernului a declarat că şeful Executivului a decis să facă o altă propunere pentru postul de comisar ce revine României. Agenţiile de presă internaţionale remarcau deja faptul că la Bruxelles domneşte îndoiala cu privire la candidatura lui Varujan Vosganian, având în vedere că persoana desemnată de Bulgaria, în persoana ministrului integrării, Meglena Kuneva, a primit deja confirmarea şefului Comisiei Europene. La momentul desemnării lui Varujan Vosganian de către primul ministru, pe lista persoanelor care ar fi putut candida din partea României la postul de comisar european mai apăreau ministrul justiţiei, Monica Macovei, ministrul de externe, Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul integrării, Anca Boagiu sau fostul negociator şef cu Uniunea Europeană, Leonard Orban. | LEGĂTURI Varujan Vosganian respinge toate acuzaţiile27 Octombrie, 2006 | Ştiri Cine ar trebui propus Comisar european?26 Octombrie, 2006 | Forum Bucureştiul şi-a început drumul în Europa cu stângul26 Octombrie, 2006 | Ştiri Reacţiile principalelor grupuri din Parlamentul European 26 Octombrie, 2006 | Ştiri Profil: Varujan Vosganian26 Octombrie, 2006 | Ştiri Ce face şi ce este de fapt un comisar european?25 Octombrie, 2006 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||