|
Arestarea liderului PSDM - un act politic? | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele Partidului Social Democrat din Moldova Eduard Muşuc, a fost arestat joi seara, pe un termen de 10 zile, fiind acuzat de faptul ca ar fi procurat illegal un imobil din Chişinău. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului pentru Combaterea Corupţiei şi a Crimelor Economice, Eduard Muşuc ar fi procurat acest imobil pentru una din firmele sale, diminuând intenţionat preţul acestei clădiri. Eduard Muşuc este acuzat că ar fi prejudiciat firma Mold Itel S.A. din Chişinău, al cărei proprietar este, de 1,988 milioane lei, adică peste 150 mii USD. Liderul PSDM a fost şi acum doi ani într-un conflict cu autorităţile, cu Agenţia pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică, care anulase licenţa companiei Megadat Com, al cărei proprietar era. Afacerea MEGADAT.com
Motivul invocat de agenţie a fost neinformarea la timp despre schimbarea adresei juridice a Megadat.com. Conducerea companie însă l-a acuzat în repetate rânduri pe preşedintele Vladimir Voronin şi ministrul telecomunicaţiilor, Vasile Zgardan că ar urmări distrugerea companiei în pirmul rind din interese economice. Alte motive ar mai fi faptul că MEGADAT.Com este fondator la unei agenţii de ştiri, dar şi că autorităţile comuniste ar avea o atitudine reticientă faţă de businessul privat. După ce MEGADAT.Com a pierdut procesele în instanţele naţionale, cazul a ajuns la CEDO. Politicieni ai opoziţiei trimişi în judecată
Dar Eduard Muşuc nu este singurul politician care ar fi fost învinuit de prejudicieri sau acte de corupţie. Liderul partidului Alianaţ Moldova Noastră, Serafim Urecheanu este cercetat pentru o presupusă deturnare de fonduri la procurarea unui lot de ambulanţe pentru spitalul municipal. În decembrie 2004, aproximativ cu un an înainte de alegerile parlamentare, Serafim Urecheanu pe atunci primar al Chişinăului fusese convocat la Centrul pentru Combaterea Crimelor Organizate şi Corupţiei. În acel an, timp de două luni poliţia arestase şapte funcţionari ai primăriei acuzaţi de corupţie. Cazul Valeriu Pasat
Dosarul lui Serafim Urecheanu se află acum pe rol şi urmează să fie examinat în plenul Curţii Supreme de Justie. Serafim Urecheanu a afirmat de mai multe ori că dacă nu i se va da câştig de cauza în Republica Moldova, va face apel la CEDO. Cazul care a stârnit cel mare ecou este cel al lui Valeriu Pasat, fost ministru al apărării şi fost director al Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova, care a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru prejudicierea bugetului ţării cu 1,8 milioane de dolari. Şi un alt caz din afara sferei politice, dar care a stârnit reacţii virulente în societate, este cel al lui Ghenadie Braghiş, director de vânzări la postul de televiziune PRO TV Chişinău. El a fost arestat pentru o presupusă luare de mită, dar ulterior arestat. Acuzaţii de persecuţie politică
Avocatul lui Eduard Muşuc, Ghenadie Tătar, a declarat ca invinuirile ce i se aduc clientului nu sunt fondate. "Decizia de a-l menţine în stare de arest nu este altceva decât o represiune politică. Comuniştii se pregătesc deja pentru alegerile locale", a spus Ghenadie Tătar. Alegerile locale urmează asă aibă loc în Republica Moldova în primăvara anului 2007. Sorin Şerb a întrebat-o pe Ala Mândâcanu, preşedinta Consiliului Naţional al Femeilor, doctor conferenţiar universitar, dacă arestarea preşedintelui Partidului Social Democrat din Moldova e un act politic? | LEGĂTURI Eduard Muşuc, preşedintele PSDM, a fost arestat 28 Septembrie, 2006 | Ştiri Prezenţa slabă la vot pentru primarul Chişinăului12 Decembrie, 2005 | Ştiri Alegerile pentru funcţia de primar al Chişinăului au eşuat28 Noiembrie, 2005 | Ştiri Candidatul Partidului Social Democrat la primăria Chişinău22 Noiembrie, 2005 | Ştiri Expiră termenul pentru înregistrarea candidaţilor la primărie27 Octombrie, 2005 | Ştiri Partidele parlamentare nu au candidaţi la primărie19 Octombrie, 2005 | Ştiri Alegeri în Republica Moldova05 Martie, 2005 | Ştiri Alegeri în Republica Moldova27 Ianuarie, 2005 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||