BBC Romanian

Alegerile din 6 martie sunt considerate cruciale pentru viitorul Republicii Moldova, pentru calea pe care o va alege: către vest şi Uniunea Europeană sau către est şi o relaţie şi mai strânsă cu Federaţia Rusă.

Parlamentul este cheia de boltă a sistemului instituţional în Republica Moldova, mai ales după modificarea Constituţiei din anul 2000, care a introdus sistemul parlamentar.

Republica Moldova este singura ţară din Comunitatea Statelor Independente care alege Preşedintele prin scrutin indirect.

Chiar şi înainte de schimbarea Legii fundamentale, Parlamentul a avut un rol hotărâtor, după cum aveau să constate Preşedintele Mircea Snegur în anii 1995 şi 1996, când majoritatea parlamentară i-a fost ostilă şi primul ministru Ion Sturza, al cărui guvern a fost doborât de o moţiune de cenzură în noiembrie 1999.

Potrivit Constituţiei, Parlamentul este format din 101 deputaţi, aleşi într-o singură circumscripţie care cuprinde întregul teritoriu al Republicii Moldova. Modul de scrutin este cel proporţional de listă.

Pragul de intrare în Parlament este extrem de ridicat – 6 la sută pentru un singur partid (al doilea ca mărime din Europa, după Turcia unde este de 10 la sută), 9 la sută pentru alianţe de două partide şi 12 la sută pentru alianţe de trei sau mai multe partide.

Pentru candidaţii independenţi, pragul de intrare este 3 la sută din totalul voturilor exprimate. Parlamentul, care are un mandat de 4 ani, alege Preşedintele Republicii Moldova, cu o majoritate de 3/5, adică 61 de deputaţi.

Dacă nu se reuşeşte alegerea Preşedintelui după trei tururi de scrutin, atunci Parlamentul se dizolvă şi se organizează noi alegeri. De asemenea, Parlamentul acordă votul de învestitură guvernului propus de candidatul la funcţia de prim- ministru cu voturile a cel puţin 52 de deputaţi – majoritatea absolută în accepţiunea Curţii Constituţionale.

PCRM, câştigătorul detaşat al alegerilor din 2001 (50 la sută din voturi şi 71 de mandate din 101) a monopolizat practic viaţa politică a ultimilor 4 ani.

Preşedintele partidului şi al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a dominat sistemul de guvernare, exercitând practic controlul asupra Guvernului condus de Vasile Tarlev (unde a demis un număr record de miniştri) şi Parlamentul condus de Eugenia Ostapciuc prin intermediul Partidului Comuniştilor.

PCRM se prezintă acum în alegeri, punând accentul pe stabilizarea economică: oprirea scăderii Produsului Intern Brut, crearea a 100 de mii de noi locuri de muncă, plata la timp precum şi majorarea salariilor şi pensiilor, sporirea cheltuielilor bugetare, etc.

Promisiunile sale includ asigurarea până în 2009 a unui salariu mediu pe economie de 300 de dolari (faţă de 100 în prezent), mărirea pensiilor, gazificarea fiecărei locuinţe, telefon pentru orice solicitant, internet în fiecare şcoală, etc. În domeniul politicii naţionale, Comuniştii, care promiseseră acordarea limbii ruse a statutului de a doua limbă de stat, ceea ce nu au făcut, au adoptat o noă Lege a concepţiei naţionale, care defineşte pe români drept „minoritate naţională”.

În domeniul politicii externe, PCRM, care promisese în 2001 examinarea aderării la Uniunea Rusia Belarus, a ajuns în mod paradoxal la relaţii foarte proaste cu Moscova, mai ales în urma refuzului de a semna Memorandumul Kozak – privind federalizarea Republicii Moldova. De asemenea, relaţiile cu regimul separatist de la Tiraspol sunt la un nivel istoric foarte coborât.

În aceste condiţii, Comuniştii s-au reorientat către Occident, fixându-şi ca obiectiv începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în 2007 (obiectiv respins în mod politicos la Bruxelles, unde este prevăzută pentru Republica Moldova „Politica de Vecinătate”) şi implicarea Statelor Unite şi a UE în rezolvarea pe calea negocierilor a conflictului din regiunea Nistreană.

De asmenea, Partidul Comuniştilor îşi propune ameliorarea relaţiilor cu statele vecine – România şi Ucraina – mai ales după schimbările politice survenite la Bucureşti şi Kiev. De altfel, în timpul recentei vizite la Chişinău a Preşedintelui Traian Băsescu, Vladimir Voronin a afirmat că îngheţul relaţiilor bilaterale a luat sfârşit.

Blocul Moldova Democrată este o alianţă de trei partide: Alianţa Moldova Noastră – AMN – cu trei lideri: Primarul Chişinăului, Serafim Urecheanu, fostul Prim Ministru din perioada 1999 - 2001, Dumitru Braghiş şi Veaceslav Untilă, Partidul Democrat – PD – condus de fostul Preşedinte al Parlamentului din perioada 1998 – 2001, Dumitru Diacov şi Partidul Social Liberal – PSL, condus de fostul diplomat Oleg Serebrian. Cu excepţia lui Oleg Serebrian, ceilalţi lideri au fost în trecut aliaţi politici ai Preşedinţilor Mircea Snegur (1991 – 1996) şi Petru Lucinschi (1997 – 2001). De altfel, formarea BMD reflectă eşecul în alegerile din 2001 al partidelor susţinute de foştii şefi ai statului. Atunci, doar Alianţa Braghiş – 13 la sută şi 19 deputaţi – a intrat în Parlament. De atunci, 7 partide care obţinuseră separat un total de 32 la sută din voturi au fuzionat sau s-au aliat, dând naştere în vara trecută acestui bloc electoral etichetat drept „centrist”.

Serafim Urecheanu, candidatul la Preşedinţie al BMD, se doreşte nu „un secretar de partid” – aluzie la Vladimir Voronin – ci un „tată al naţiunii”, iar candidatul Blocului la funcţia de Prim Ministru este Dumitru Braghiş.

BMD promite „schimbarea regimului politic autoritar, reprezentat de un partid al trecutului, al unei ideologii compromise şi primejdioase pentru societate şi civilizaţia democrată”. În acelaşi timp însă, liderii BMD par a nu se fi pus de accord dacă exclud o coaliţie post-electorală cu Comuniştii (Serafim Urecheanu) sau nu (Dumitru Braghiş, Oleg Serebrian).

În economie, Blocul Moldova Democrată promite crearea, anuală a 100 de mii de noi locuri de muncă; asigurarea, până în anul 2009, a unui salariu mediu pe economie echivalent cu 250–300 de dolari; majorarea anuală, cu 30 %, numărul burselor universitare de la Bugetul de Stat, bursa minimă constituind echivalentul a 50 de dolari; reducerea, până la 10–12%, a impozitului pe venitul persoanelor fizice; reducerea cotei contribuţiilor de asigurări sociale de la 27%, în anul 2005, până la 22%, în anul 2009; majorarea şi indexarea în permanenţă a pensiilor, astfel încât, până în anul 2009, pensia medie să fie de, cel puţin, 120–150 de dolari.

În politica externă, BMD promite ieşirea Republicii Moldova din structurile Comunităţii Statelor Independente şi fixează ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană. În paralel, BMD doreşte ameliorarea relaţiilor cu Rusia, dar şi cu România şi Ucraina.

PPCD, condus de la înfiinţare de Iurie Roşca, se prezintă în alegeri cu un program radical, în care îşi propane eradicarea sărăciei, combaterea corupţiei, încetarea stării de “ocupaţie” a ţării de către trupele ruseşti. Spre deosebire de mijlocul anilor ’90, PPCD nu mai vorbeşte de “Unirea cu România”, ci de “realizarea unui parteneriat special cu România în vederea elaborării unei strategii de preaderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană” şi de “integrarea economică, socială, culturală şi spirituală cu România”. Şi partidul condus de Iurie Roşca fixează ca obiectiv strategic aderarea la Uniunea Europeană, dar propune şi abandonarea statului de neutralitate, prin aderarea la NATO.

Ca şi ceilalţi doi principali concurenţi electorali – PCRM şi BMD – şi PPCD promite sporirea nivelului de trai: “restabilirea a 148.000 de locuri de muncă desfiinţate din 2001 până în prezent şi deschiderea a 50 000 de locuri de muncă noi; acordarea de reduceri şi facilităţi fiscale întreprinderilor care vor mări anual numărul de locuri de muncă; majorarea salariului minim până la echivalentul a 100 euro, a salariului mediu - până la echivalentul a 250 euro, a pensiei minime - până la echivalentul a 90 euro”.

De asemenea, PPCD îşi propune să democratizeze societatea prin: “aşezarea Parlamentului în centrul construcţiei instituţionale a statului în corespundere cu Constituţia; consolidarea şi aplicarea principiului separaţiei puterilor în stat; restabilirea independenţei puterii judecătoreşti şi ajustarea statutului procuraturii la normele statului de drept; realizarea reformei administraţiei centrale şi reducerea numărului de ministere şi funcţionari în structurile guvernamentale; asigurarea libertăţii de exprimare şi a independenţei mass-media; reorganizarea
Companiei “Teleradio Moldova” şi constituirea a două instituţii publice ale audiovizualului, de radio şi televiziune, libere de orice amestec în politica lor editorială; garantarea libertăţii întrunirilor”.

PPCD este singurul partid care asigură pe liste egalitatea dintre sexe, candidaţii bărbaţi alternând strict cu femeile, premieră în politica din Republica Moldova.

Problema potenţială a PPCD este aceea a alianţelor post-electorale. Iurie Roşca şi colegii săi practică atacuri dure la adresa liderilor BMD, pe care îi taxează drept “foşti nomenklaturişti” şi “corupţi”. PPCD se expune acuzaţiei că în 1999 a votat alături de Comunişti moţiunea de cenzură care a doborât guvernul Sturza, deschizând astfel calea câştigării de către Comunişti a puterii în 2001.

Liderii PPCD replică prin faptul că ei au fost singurii care în legislatura 2001 – 2005 s-au opus, uneori cu succes, intenţiilor PCRM de “moldovenizare” a statului.

În 2001, PPCD a obţinut 8,2 la sută din voturi şi 11 mandate de deputat din 101

Partidul Social Democrat din Moldova – PSDM – condus de Ion Muşuc, a candidat la fiecare scrutin parlamentar din 1994 încoace, eşuând de fiecare dată să treacă pragul electoral, şi de data aceasta fiind creditat cu puţine şanse de a intra în Parlament.

Patria – Rodina este o alianţă între Partidul Socialist şi Partidul Socialiştilor şi se adresează în special electoratului rusofon şi nostalgicilor fostei URSS, ca dealtfel şi Mişcarea Ravnopravie sau Uniunea Muncii Patria-Rodina.

Toate trei au puţine şanse de a trece pragul electoral, dat fiind că se află în competiţie directă cu Partidul Comuniştilor, care atrage în mod regulat majoritatea votului cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi lingvistice.

În cursă s-au mai înscris Uniunea Centristă, condusă de deputatul Mihai Petrache, ales în 2001 pe listele Alianţei Braghiş, Partidul Ţărănesc Creştin Democrat, condus de fostul vicepremier din perioada 1998 - 2001, Nicolae Andronic, Partidul Dreptăţii Social-Economice, condus de fostul şef al Departamentului Anti-Corupţie, Nicolae Alexei, ales deputat pe listele PPCD în 2001, precum şi candidaţii independenţi Silvia Chirilov, Alexandru Buşmachiu, Ştefan Matei, Maia Laguta, Andrei Ivanţoc (deţinut politic în Transnistria din 1992, membru al grupului Ilaşcu), Alexandru Arsenii, Alexei Busuioc, Tudor Tătaru, Fiodor Ghelici Victor Slivinschi, Anatolii Soloviov şi Mircea Tiron.

În total, pe buletinul de vot vor apărea 11 partide şi blocuri electorale şi 12 candidaţi independenţi.

Totalul de 23 de concurenţi este cel mai redus de la organizarea primelor alegeri pluripartite în Republica Moldova în 1994.