BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 08 Iulie, 2006 - Published 12:57 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
7 suspecţi de terorism ‘au scăpat din închisoare’
Ministerul de interne afirmă că suspecţii sunt extremişti religioşi
Se relatează că şapte persoane suspectate de terorism au scăpat dintr-o închisoare din Arabia Saudită.

Potrivit televiziunii saudite Al Arabiya, fugarii- şase saudiţi şi un yemenit- ar avea legături cu organizaţia al-Qaeda.

Arabia Saudită este ţinta unei campanii de violenţe din partea al-Qaeda, care urmăreşte să îndepărteze de la putere actuala familie regală saudită cu vederi pro-americane.

Suspecţii au reuşit să fugă din închisoarea Malaz aflată la Riad, capitala Arabiei Saudite, unde fuseseră reţinuţi “pe probleme legate de securitate”, se precizează într-un comunicat al ministerului de interne.

Expresia este folosită de autorităţile arabe pentru a descrie acuzaţiile de terorism.

Extremişti

Un purtător de cuvânt al ministerului de interne saudit a declarat că suspecţii sunt extremişti religioşi şi că fuseseră arestaţi în incidente separate de-a lungul anului trecut.

El a refuzat însă să comenteze pe marginea relatărilor de presă potrivit cărora fugarii au legături cu al-Qaeda.

Ministerul de interne saudit le-a cerut fugarilor să se predea autorităţilor ca să evite amânarea unui proces şi să beneficieze de “generozitatea regelui”.

În comunicat nu se spune cum au reuşit să scape cei şapte suspecţi.

Regele Abdullah a decis recent să repună în vigoare o amnistie pe care a introdus-o prima dată acum doi ani şi care îi vizează pe militanţii islamişti care se predau.

Luna trecută, oficialii saudiţi au precizat că forţele de securitate au arestat 42 de presupuşi militanţi islamişti în mai multe raiduri prin ţară desfăşurate în ultimele luni.

Simbolul Arabiei SauditeAtacurile împotriva străinilor din Arabia Saudită
Regatul a devenit o zonă periculoasă.
Prinţul AbdullahCriza casei regale saudite
Îmbătrânirea şi dezbinarea o pun în pericol.
LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>