|
Atacurile împotriva cetăţenilor străini din Arabia Saudită | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Primul atac a avut loc pe data de 12 mai 2003. A fost vorba de un atac cu bombă, coordonat asupra unei zone din centrul capitalei Riad, locuită de mulţi străini. Se crede că în spatele lui s-ar fi aflat organizaţia teroristă al-Qaeda. Atentatul din 12 mai 2003 a fost descris drept "11 septembrie" al regatului saudit. Guvernul saudit a decis ulterior să ia măsuri serioase şi să se alăture guvernului american "în războiul global împotriva terorsimului". Şase luni mai târziu, 17 persoane au fost ucise, de acestă dată într-o zonă locuită de familii arabe. Atacul a fost lansat în apropierea unui palat regal din Riad. În total aproximativ 170 de persoane, printre care cetăţeni străini, militari şi militanţi, au fost ucişi în atentatele sângeroase din Arabia Saudită. Înteţirea atacurilor Cele mai intense atacuri au început în 21 aprilie 2004. Atunci o secţie de poliţie din capitala ţării a fost atacată, lăsând în urmă patru victime.
A urmat un alt atac asupra unei companii petro-chimice, în data de 1 mai. Atacul a avut loc în oraşul Yanbu, situat pe malul Mării Roşii. Şase cetăţeni oocidentali şi saudiţi au fost ucişi. Se pare că trei dintre atacatori lucrau la compania respectivă şi şi-au folosit permisul de intrare pentru a lansa atentatul. Într-un alt incident, un cetăţean german a fost împuşcat mortal în plină stradă, în capitala ţării. A urmat apoi unul din cele mai sângeroase atacuri, cel din Khobar, în care au fost ucişi 22 de civili. Atacatorii au reuşit să fugă. În ultimele luni au mai fost incidente dar nu de proporţia atacului din Khobar. Într-unul din atacuri, un cameraman BBC a fost împuşcat mortal iar corespondentul BBC pe probleme de securitate a fost rănit grav. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||