|
Preşedintele Voronin optimist în relaţia cu UE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a spus că nici un referendum care se va ţine în Transnistria nu va fi recunoscut nici de Moldova şi nici de alte tări, inclusiv Federaţia Rusă. Domnul Voronin s-a declarat încrezător într-o soluţie apropiată a conflictului, mai ales datorită intervenţiei comunităţii internaţionale, şi a insistat că nu regretă apropierea de Uniunea Europeană. El şi-a exprimat însă îngrijorarea că moldovenii s-ar putea găsi şi mai izolaţi după aderarea României la Uniunea Europeană. Preşedintele a respins orice comparaţie între recentul referendum care a dus la independenţa recunoscută pe plan internaţional a Muntenegrului şi situaţia din Transnistria. Şanse de soluţionare a conflictului nistrean "Astăzi noi, ca niciodată, pe parcursul a paisprezece ani de când are loc această îndepărtare, suntem cel mai aproape de soluţionarea problemei transnistrene", spus Vladimir Voronin.
Optimismul domnului Voronin se bazează pe implicarea mult mai serioasă a Uniunii Europene, a Statelor Unite şi a Organizaţiiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în încercările de a soluţiona conflictul şi de a obţine retragerea trupelor şi muniţiilor ruseşti din Transnistria. Şeful politicii externe europene, Javier Solana, si-a exprimat speranţa că negocierile vor fi reluate cât de cuâind. Dar, în particular, diplomaţii europeni nu văd o ieşire rapidă din blocaj. Ei consideră că Rusia aşteaptă să vadă care va fi soluţia comunităţii internaţionale pentru Kosovo la sfârşitul anului, pentru a o utiliza drept precedent. Atit Javier Solana cât şi Vladimir Voronin au lăudat activitatea monitorilor europeni la graniţa Moldovei cu Ucraina. Preşedintele Voronin apreciază că monitorii pot întrerupe ceea ce el numeşte lanţul de contrabandă care susţine regimul separatist de la Tiraspol. "Acum acest lanţ ori s-a întrerupt definitiv, ori a fost puternic zdruncinat. Anual, între această gaură a corupţiei şi a spălării de bani în Transnistria circulau în jur la două miliarde de dolari", a declarat Preşedintele Voronin. O voinţă politică a Rusiei? "Auzim solicitări de a amâna această monitorizare, alte propuneri de alt gen, dar nu vedem o dorinţă de a hotărî în mod serios şi definitiv problema evacuării trupelor şi armamentului", a spus Vladimir Voronin.
El a mai spus că aceasta este o primejdie nu numai pentru cetăţenii Transnistriei pentru că acolo sunt acumulate cantităţi de muniţii echivalează două bombe ca cea dată la Hiroshima. Potrivit domnului Voronin, aceste trupe şi muniţii joacă rolul unui scut politic pentru autorităţile transnistrene care astfel înţeleg că Federaţia Rusă le sprijină. Vladimir Voronin: 'Nu regret apropierea de UE' "Nici într-un caz nu regretăm. Mai mult decât atât, suntem obligaţi ca în termeni cât mai scurţi să implementăm toate măsurile necesare de a ne onora acele aspiraţii de aderare la Uniunea Europeană".
El a mai spus că dacă ar putea întoarce timpul înapoi, ar proceda la fel, poate chiar mai mai operativ şi mai de calitate. Însă Moldova nu are deocamdata perspectiva aderarii, şi din câte reiese din întâlnirile domnului Voronin cu comisarii europeni pentru energie, agricultură şi securitate, oferta concretă a Uniunii Europene rămâne destul de limitată. În ceea ce priveşte disputa cu Rusia privind preţul gazului, Moldova trebuie mai întâi să prezinte la Bruxelles o strategie energetică, în speranţa ca abia de anul viitor să poată deveni membru deplin al tratatului energetic european, oferind posibilitatea unei cooperari mai strânse cu Ucraina şi România. Gaz rusesc, export de vinuri şi vize Referitor la embargoul rus asupra vinurilor moldoveneşti, Preşedintele Voronin a cerut cote pentru importul de vin în Uniunea Europeană, dar răspunsul nu va fi nici aici prea rapid. Moldova insistă însă pentru încheierea de urgenţă a unui nou acord comercial preferenţial până la sfârşitul anului, când se va încheia acordul de liber schimb cu România odată cu aderarea acesteia la Uniune. Din acel moment, avertizează domnul Voronin, moldovenii riscă să ramână tot mai izolaţi şi în privinţa vizelor - evident, dacă nu au deja cetăţenie românească, rusă sau ucraineană.
"Cetăţenii care deţin alte cetăţenii decât cea a Republicii Moldova, se vor bucura de facilităţi în privinţa vizelor ţărilor respective, prin Federaţia Rusă, prin Ucraina, prin România. Dar acei care au rămas, numai cetăţeni ai Republicii Moldova nu vor avea acces nici la o viză, nici într-o directie", a remarcat Preşedintele Voronin. Moldova a început discuţii tehnice cu Comisia Europeană pentru facilitarea vizelor, dar nu a primit o dată pentru începerea negocierilor propriu-zise. În schimb, Comisia a promis ca va deschide la Chişinau primul centru-pilot de coordonare consulară, astfel încât ambasada Germaniei sau Franţei să poată acorda vize pentru toate statele europene, fără a mai fi nevoie ca solicitantul să se deplaseze în afara Moldovei. Vladimir Voronin reclamă România la Bruxelles "E o propunere care ne satisface şi poate rezolva problema într-o mare măsură. Dar deocamdată sunt doar tratative, hotărâri concrete pe aceste chestiuni foarte importante nu avem", a spus preşedintele Vladimir Voronin. Potrivit unei oficialităţi de la Bruxelles, Vladimir Voronin s-a plâns lui Javier Solana că România întârzie semnarea tratatului de bază cu Republica Moldova. Şeful diplomaţiei europene a declarat după convorbirile cu Preşedintele Voronin că România are obligaţia morală de a avea relaţii normale cu ţările vecine. Uniunea Europeană doreşte la rândul ei ca Republica Moldova să aplice mai hotărât reformele politice, întărind independenţa magistraţilor în lupta împotriva corupţiei şi punând capăt practicilor pe care oficialii europeni le numesc abuzive în domeniul audio-vizual. | LEGĂTURI Frontiera cu Ucraina văzută din elicopter şi de aproape21 Iunie, 2006 | Ştiri Premierul Tarlev reclamă Rusia la Uniunea Europeană11 Aprilie, 2006 | Ştiri Monitori la graniţa Moldova-Ucraina pe segmentul transnistrean20 Septembrie, 2005 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||