|
Adjunctul liderului al-Qaeda în Irak ‘a fost ucis’ | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Armata americană şi autorităţile irakiene au anunţat uciderea adjunctului lui liderului al-Qaeda în Irak în cadrul unei operaţiuni la Bagdad. Numele lui este Abdullah Abu Azzam iar autorităţile americane şi irakiene afirmă că el ar fi adjunctul lui Abu Musab al-Zarqawi, căutat pentru organizarea mai multor atentate sângeroase. Dar cât de importantă este această victorie anunţată de trupele americane şi irakiene? Dacă americanii şi autorităţile irakiene chiar l-au ucis pe adjunctul liderului al-Qaeda în Irak, atunci ar fi o lovitură extrem de importantă, măcar pentru beneficiile pe care le-ar aduce imaginii coliţiei conduse de americani în Irak. În luptele din Irak, şi mai ales în luptele cu insurgenţii, victoriile clare sunt greu de obţinut dar foarte importante pentru a obţine încrederea opiniei publice. Or, dacă americanii şi forţele irakiene chiar au reuşit să omoare un lider al-Qaeda, imaginea lor ar avea mult de câştigat de pe urma unei asemenea victorii. În căutarea lui Zarqawi Deocamdată însă, nu e clar cât de important era Abdullah Abu Azzam în structura al-Qaeda.
Şi o altă întrebare care se ridică e dacă localizarea şi uciderea lui e un semn că americanii au acum acces la informaţii mai bune în zonă. Fiindcă lipsa de informaţii este una din marile probleme cu care se confruntă trupele americane şi cele irakiene. Faptul că nu suficiente informaţii a ridicat obstacole mari în lupta împotriva insurgenţilor din Irak. Americanii fac eforturi imense să îl găsească pe Abu Musab al-Zarqawi, liderul al-Qaeda în Irak, dar nu doar pe el ci şi pe cei care îi sunt apropiaţi. A fost un moment în care americanii au crezut chiar că au reuşit să îl prindă dar acest lucru nu s-a întâmplat. E limpede că armata americană consideră că o eventuală capturare a lui Abu Musab al-Zarqawi ar crea probleme mari insurgenţilor. De-a lungul ultimelor luni, americanii au anunţat prinderea sau uciderea mai multor asociaţi ai lui al-Zarqawi dar cu toate astea insurgenţii îşi continuă neabătuţi campania. Însă americanii înşişi îşi dau seama că victoriile tactice, precum cele în ciocnirile armate cu insurgenţii, şi chiar uciderea unor indivizi importanţi, nu vor avea prea mare importanţă dacă nu sunt urmare şi de progrese reale în plan politic şi economic. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||