Însă una din marile probleme rămâne depistarea ca atare a sursei insurgenţei.

Potrivit revistei americane, se are în vedere constituirea unor comandouri speciale care să-i vâneze pe liderii insurgenţilor.

Planul luat în discuţie este supranumit "Opţiunea Salvador", o referire la campania finanţată de Statele Unite, la începutul anilor 80, împotriva gherilelor de stânga din Salvador.

Michael Hirsch, unul din redactorii şefi ai revistei Newsweek, spune: "se discută despre recurgerea la forţe speciale şi de şoc, care fie ar urma să încerce să-i captureze pe conducătorii insurgenţei, fie să-i ucidă".

Militantul iordanian Abu Musab al Zarqawi

"Opţiunea luată acum în calcul este să se recurgă la irakieni aleşi cu grijă, din rândurile luptătorilor kurzi, peshmerga, şi poate a miliţiilor şiite. Dacă operaţiunile ar avea loc în Siria, atunci cu siguranţă vor avea în frunte forţele speciale americane", spune Michael Hirsch, de la revista Newsweek.

Până să se ajungă însă la prinderea liderilor insurgenţei irakiene, e nevoie să se ştie nu numai în ce zone se ascund, dar cine sunt ei.

Iar această ultimă întrebare nu reuşeşte să depăşească stadiul diverselor ipoteze.

Unii sunt probabil extremişti islamici veniţi de aiurea, în frunte cu militantul iordanian Abu Musab al Zarqawi.

Grosul insurgenţei provine însă din rândurile forţelor lui Saddam Hussein, neîmpăcate nici acum cu gândul căderii dictatorului şi ocupaţiei americane.

Conform şefului comandamentului central al armatei americane, care dirijează războiul din Irak, generalul John Abizaid, au fost indentificaţi un număr de 34 de membri de rang înalt ai fostului partid unic, Baas, care conduc insurgenţa.

Şefului comandamentului central al armatei americane, care dirijează războiul din Irak, generalul John Abizaid

Fără că aceasta să aibă un centru de comandă, ea este totuşi foarte eficientă, operând, se pare, atât din oraşul de la baştină al lui Saddam Hussein, Tikrit, cât şi din Siria, sau cel puţin aşa susţin liderii americani.

Faptul că atacurile sunt bine organizate, arată fără putinţă de tăgadă, că cei ce iau parte la ele sau le organizează au o bună pregătire militară, probabil membri ai fostei Gărzi Republicane.

În orice caz, insurgenţa internă e în mod covârşitor sunită, iar eventuala recurgere la kurzi şi şiiţi împotriva militanţilor suniţi, duşmanii lor tradiţionali, ar aprinde probabil definitiv butoiul de pulbere care e acum Irakul.