BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 07 Mai, 2005 - Published 13:21 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Preşedintele Bush în Letonia
Preşedintele Bush şi preşedinta Letoniei
Preşedintele Bush şi preşedinta Letoniei
Aflat în vizită în Letonia, la începutul unui turneu european, prilejuit de împlinirea a 60 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, preşedintele Bush a declarat că Occidentul nu va uita niciodată că în statele baltice sfârşitul războiului a adus ocupaţie şi asuprire comunistă.

"Recunoaştem că aţi avut o istorie dureroasă", a declarat preşedintele Bush la o conferinţă de presă comună cu liderii celor trei state baltice.

Liderul american a depus sâmbătă dimineaţa o coroană de flori la Monumentul Libertăţii din Riga.

După cum relatează de la Riga corespondentul BBC James Coomarasamy, preşedintele Bush şi-a început turneul european onorând victimele asupririi comuniste, recunoscând că în această parte a lumii sfârşitul celui de-al doilea război mondial a adus o nouă formă de suferinţă.

Dl Bush însuşi a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a Letoniei. 'Ordinul celor Trei Stele", şi şi-a elogiat gazdele pentru curajul şi iubirea lor de libertate.

Preşedintele Bush s-a întâlnit cu liderii tuturor celor trei ţări baltice care cer Kremlinului să-şi exprime regretul pentru anexarea de către Uniunea Sovietică a statelor lor.

În semn de protest faţă de refuzul preşedintelui Putin de a da curs cererii lor, liderii Estoniei şi Lituaniei boicotează parada care va avea loc luni la Moscova, marcând victoria asupra Germaniei naziste.

Preşedintele Putin a spus joi că Rusia nu trebuie să îşi ceară din nou scuze.

Într-un interviu acordat unui post de televiziune german, Vladimir Putin a declarat că în 1989, autorităţile sovietice ale vremii au dat o rezoluţie, în care era criticat pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, ce a dus la ocuparea ţărilor baltice.

În rezoluţie se spunea că a fost "o decizie personală a lui Stalin, în dezacord cu interesele poporului sovietic".

Sâmbătă, preşedintele Putin a salutat rolul Uniunii Sovietice în înfrângerea Germaniei naziste în Europa de est, spunând că forţele sovietice nu numai că şi-au apărat patria, ci şi au eliberat 11 ţări.

Dl Bush a declarat că atunci când se va întâlni cu omologul său rus îi va reaminti că pentru statele baltice înfrângerea nazimului nu a vestit începutul libertăţii.

LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>