|
Mesajul directorului BBC România | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
În loc de rămas bun La începutul anilor '90, mă aflam într-o excursie de promovare a programelor noastre în ţară. Călătoream împreună cu mai mulţi colegi într-un autobuz londonez roşu, cu etaj. Oriunde ne opream se formau cozi şi lumea abia aştepta să ne vorbească. Unii erau pur şi simplu curioşi, alţii parcă trăiau o mult aşteptată regăsire de familie. Într-o zi, am ajuns cu întârziere într-un oraş şi m-am dus să le cer scuze celor care aşteptau. „Nu-i nimic, a spus un domn mai în vârstă. Aştept de 40 de ani să vă văd. Ce mai contează câteva minute în plus ?” De-a lungul timpului, BBC în limba română a însemnat enorm pentru cei care ne ascultau. Redacţia luase fiinţă în perioada premergătoare celui de al doilea război mondial cu scopul iniţial de a informa o naţiune prinsă în jocul necruţător al istoriei. Pedepsele pentru cei care “ascultau Londra” aveau să devină drastice zeci de ani de atunci încolo. În perioada comunistă, BBC s-a aflat printre puţinele voci independente care difuzau ştiri pentru românii sufocaţi de propaganda comunistă. Unii dintre marii exilaţi ai comunismului au vorbit de la microfonul BBC. Prin simpla sa existenţă, BBC în limba română le reamintea ascultătorilor că ceea ce trăiau trebuia să aibă un sfârşit şi le reda speranţa demult pierdută. Când Ceauşescu a fost îndepărtat de la putere, redacţia în limba română a reacţionat imediat trimiţând reporteri la Bucureşti. Entuziasmul popular din decembrie 1989 s-a stins curând şi începutul anilor '90 avea să fie marcat de confuzie, tensiuni şi dezamăgiri. Reporterii noştri s-au aflat pe teren la venirea minerilor care aveau misiunea să intimideze opoziţia. Am scris şi am vorbit cu toţii, de la microfonul BBC, despre prăbuşirea fostei industrii comuniste, despre controversele şi greutăţile privatizărilor, despre corupţie şi felul în care foşti nomenclaturişti au devenit oameni importanţi în realităţile complicate, politice şi economice, ale tranziţiei, cu sprijinul prietenilor lor foşti angajaţi ai Securităţii. Poate că despre aceste subiecte am mai fi avut multe de spus… Când data aderării României la Uniunea Europeană s-a apropiat, am încercat să evităm căile bătute şi clişeele despre instituţiile europene, explicându-le ascultătorilor avantajele şi dificultăţile aderării, cât şi impactul acestei decizii politice asupra vieţii de fiecare zi. BBC în limba română nu a fost doar o sursă de ştiri, ci şi o pepinieră de talente şi o şcoală a profesionalismului journalistic. Mulţi dintre cei care au lucrat vreodată la BBC în limba română au păstrat totdeauna, indiferent de angajamentele lor ulterioare, multe “reflexe” de seriozitate şi corectitudine învăţate la BBC. Privind acum în urmă, la tot ce a realizat redacţia în limba română în cei 68 de ani de existenţă, ştiu că ascultătorii noştri vor fi dezamăgiţi că încetăm să mai fim alături de ei. Valorile profesionale şi cetăţeneşti pe care le-am apărat vor rămâne însă mult timp după închiderea secţiei romăne. Răzvan Scorţea |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||