|
Radu Stroe somează SRI în legătură cu Omar Hayssam | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informaţii, senatorul PNL Radu Stroe, cere SRI să precizeze dacă îi aparţin înregistrările presupuselor convorbiri telefonice dintre Omar Hayssam - condamnat de statul român pentru terorism - şi procurorul Ciprian Nastasiu. Radu Stroe se referă în special la anumite porţiuni din presupusele discuţii. "Indiferent că SRI-ul a interceptat sau nu aceste convorbiri telefonice" domnul Stroe a cerut acestei instituţii să precizeze dacă a luat în discuţie o serie de pasaje din aceste convorbiri. Conform declaraţiilor sale, domnul Stroe doreşte să ştie dacă SRI a discutat pasajele "care vizează ceea ce se numeşte în discuţie 'Profesorul...care ar fi sărit la gâtul lor', plecarea din ţară cu paşaport eventual fals al lui Omar Hayssam sau faptul că comisia SRI, subsemnatul l-am fi 'albit' pe Omar Hayssam". Dacă este cazul - adaugă Radu Stroe - "SRI să se autosesizeze cu privire la aceste convorbiri". De asemenea, preşedintele comisiei de control al SRI cere serviciului să culeagă date despre persoanele din cadrul SRI care ar fi putut să contribuie la fuga lui Omar Hayssam din România. De altfel, Radu Stroe spune că presupusele convorbiri telefonice dintre Omar Hayssam şi procurorul Ciprian Nastasiu ar trebui să intre în atenţia tuturor instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu. El se referă la Ministerul de Interne, Poliţia de Frontieră şi chiar Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Asta pentru că - precizează Radu Stroe - presupusele convorbiri ar putea să facă referire şi la preşedintele Traian Băsescu. | LEGĂTURI Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu12 Ianuarie, 2008 | Ştiri Copiii lui Omar Hayssam pot părăsi România14 Iunie, 2007 | Ştiri Omar Hayssam, condamnat la 20 de ani de închisoare 13 Iunie, 2007 | Ştiri Posibil verdict în cazul Hayssam06 Iunie, 2007 | Ştiri Omar Hayssam monitorizat înainte de a părăsi România24 Octombrie, 2006 | Ştiri Autorităţile se contrazic în privinţa cazului Munaf17 Octombrie, 2006 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||