|
Ordonanţa de urgenţă stârneşte controverse în justiţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Ordonanţa de urgenţă prin care este desfiinţată comisia de la Cotroceni - care dădea aviz pentru urmărirea penală a demnitarilor – şi care duce la înfiinţarea alteia, ai cărei membri vor fi propuşi de CSM, a stârnit deja reacţii critice. Vocile împotriva ordonanţei spun că prin această decizie se acordă puteri discreţionare Guvernului şi ministrului Justiţiei, că lasă DNA fără pârghii de a lupta împotriva corupţiei şi i se îngrădesc prerogativele preşedintelui şi pe deasupra dosarele aflate în curs sunt blocate. Ordonanţa de urgenţă dată joi de Guvern şi intrată în vigoare tot joi, prevede că în 30 de zile Consiliul Superior al Magistraturii va înainta preşedintelui României propunerile pentru numirea a cinci judecători care vor fi viitorii membri ai Comisiei speciale. Aceeaşi ordonanţă spune însă că precedenta comisie îşi încetează imediat activitatea şi că cererile aflate în curs de soluţionare vor fi preluate de viitoarea comisie. Asta înseamnă că practic, cel puţin o lună de zile, dosarele de la Cotroceni nu le va mai răsfoi nimeni. Membrii CSM, surprinşi de ordonanţă Caracterul de urgenţă al Ordonanţei i-a surprins şi pe membrii CSM. Vicepreşedintele instituţiei, Dan Chiujdea, spune că nici unul dintre membrii CSM nu a fost informat şi cu atât mai puţin consultat cu privire la apariţia acestei ordonanţe. “Acest act normativ nu a trecut pe la Consiliul Superior al Magistraturii şi nu ne-am exprimat vreun aviz într-un sens sau altul asupra acestui act. Nu este prima dată când noi nu suntem consultaţi vizavi de un act normativ care se referă la activitatea judiciară." "S-a şi făcut o analiză pe parcursul ultimilor trei sau patru ani, conform căreia cam 140 de acte normative nu au fost supuse avizării CSM. Eu ce o să am de spus o să spun probabil în viitorul plen al CSM”, a spus la BBC Dan Chiujdea. Sesizările nu vor mai fi făcute de DNA Ordonanţa aduce şi alte modificări, în special privind modul în care se fac sesizările către preşedinţie şi rolul preşedintelui în această chestiune. Preşedintele va fi de-acum sesizat pentru a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului de către primul-ministru sau procurorul general, căci DNA nu mai are această prerogativă. Dacă sesizarea este făcută de procurorul general, se mai arată în Ordonanţă, acesta trebuie să-l informeze concomitent şi pe premier. Pe de altă parte, actul prevede că după avizul Comisiei, preşedintele ţării nu mai poate să-şi dea el acordul de cercetare penală, ci trebuie să se adreseze cu o cerere în acest sens ministrului Justiţiei sau, după caz, primului ministru. Dacă este vorba de cercetarea unui senator sau deputat, premierul va fi cel care va solicita Camerei competente să declanşeze procedura de adoptare a cererii de urmărire penală. Şi tot premierul va fi cel care va decide dacă e de acord cu urmărirea penală în situaţia în care sesizarea îl priveşte pe ministrul Justiţiei. Premierul ar proteja miniştri de cercetarea penală Prevederile sunt considerate abuzive de către vicepreşedintele PLD, Cristian Boureanu, care-l acuză pe premier că schimbă regulile jocului pentru a-i proteja pe membrii cabinetului său de o eventuală cercetare penală.
“Sunt dezgustat. Prin desfinţarea comisiei de la Cotroceni şi diminuarea prerogativelor DNA, Călin Popescu Tăriceanu a încetat să mai fie premierul României şi a devenit premierul infractorilor. Eu cred că este inadmisibil ca urmăriţii penal – căci despre asta este vorba – să se organiezeze într-un grup să modifice legislaţia care îi vizează direct”. “Domnul Tăriceanu, împreună cu colegii dânsului de partid, se organizează pentru obstrucţionarea justiţiei, folosind puterea legislativă dată de capacitatea de a emite ordonanţe. Pentru aşa ceva, în Statele Unite probabil primul ministru şi ministrul Justiţiei ar fi fost arestaţi imediat pentru obstrucţionarea justiţiei”, a spus Cristian Boureanu la BBC. Cristian Boureanu spune că va contesta la Curtea Constituţională caracterul de urgenţă al Ordonanţei. Acest lucru nu poate fi însă făcut decât după ce ordonanţa va trece prin Parlament, ceea ce poate dura şi luni de zile, timp în care însă actul contestat se aplică şi poate produce şi efecte. | LEGĂTURI Traian Băsescu critică atitudinea ministrului justiţiei25 Septembrie, 2007 | Ştiri Ministrul muncii, Paul Păcuraru, acuzat de luare de mită24 Septembrie, 2007 | Ştiri DNA publică observaţiile la raportul CSM21 Septembrie, 2007 | Ştiri DNA cere urmărirea penală a ministrului justiţiei18 Septembrie, 2007 | Ştiri Băsescu cere un ritm mai alert în reforma justiţiei09 Iulie, 2007 | Ştiri Tudor Chiuariu despre referirile la DNA din raport29 Iunie, 2007 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||