BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 01 August, 2007 - Published 10:06 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Ajutoare pentru agricultori
Cele mai multe suprafeţe agricole sunt afectate de secetă
Cele mai multe suprafeţe agricole sunt afectate de secetă
Guvernul discută, în şedinţa de miercuri, finanţarea unor programe de dezvoltare a fermelor agricole.

Este o propunere a Ministerului Agriculturii şi vizează proiecte aprobate anul trecut în cadrul aşa-numitului program “Fermierul”.

Tot luna aceasta agricultorii ar urma să primească şi alte ajutoare de la stat.

Fermierii români vor primi anul acesta mai multe tipuri de subvenţii.

Pe lângă cele de la Uniunea Europeană şi de la stat, vor fi acordate şi ajutoare din cauza secetei: bani şi hrană pentru animale.

“Cei care au până în trei vaci nu primesc sprijin financiar din partea statului şi atunci ei trebuie ajutaţi. Deja din Suceava şi Neamţ au plecat către judeţele Vaslui şi Iaşi furaje sub această formă, a unui ajutor pe care nu-l plăteşte nimeni”, spune Gheorghe Albu, secretar de stat în ministerul Agriculturii.

Fermierii din judeţele afectate de secetă şi care au mai puţin de 3 vaci primesc aşadar furaje pentru animale, prin intermediul Direcţiilor Agricole din ţară.

Alte ajutoare de la stat de la Uniunea Europeană

Pot primi şi despăgubiri pentru culturile afectate, dar numai dacă au încheiat poliţe de asigurare.

Alte fonduri sunt destinate celor care şi-au înregistrat anul acesta gospodăriile la sediile Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.

Dacă au respectat această obligaţie, vor primi şi ajutoarele din partea Uniunii Europene, respectiv 50 de euro pe hectar, la care se adaugă banii din partea statului român.

În fine, Ministerul Agriculturii mai pregăteşte un proiect care prevede acordarea unor subvenţii pentru însămânţarea culturilor de toamnă.

Vor fi acordate de data aceasta bonuri valorice, nu bani, pe baza cărora ţăranii pot achiziţiona seminţe.

LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>