BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 25 Iunie, 2007 - Published 11:57 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Vladimir Putin vorbeşte despre livrările de energie

Summit Istanbul
La Istanbul are loc întâlnirea şefilor de state din cel 12 ţări membre ale Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, printre care şi România.

Reuniunea marchează 15 ani de la înfiinţarea organizaţiei care urmăreşte promovarea cooperării economice între statele membre.

Diferitele proiecte ale unor conducte pentru transportul petrolului şi gazelor din zona Caspică spre Europa Occidentală, au stârnit dispute între statele membre.

Proiectele Rusiei nu cuprind ca ţară de tranzit şi România.

Întâlnirea şefilor de state a fost precedată de cea a miniştrilor de externe, care au încercat să depăşească blocajele datorate conflictelor politice şi disputelor teritoriale dintre unele state membre.

Turcia, care deţine la acest moment preşedinţia organizaţiei, a lansat câteva proiecte pentru transportul petrolului şi gazelor din zona Mării Caspice spre Europa Occidentală.

Conducta de la Baku, din Azerbaidjan, prin Georgia până la portul turceasc de la Marea Neagră, Ceyhan, a fost inaugurată anul trecut.

În luna aprilie a început construcţia unei alte conducte dinspre Kazahstan şi Rusia spre Ceyhan, care ar urma să înceapă să funcţioneze în 2009.

News image
 Rusia este interesată în continuarea discuţiilor privind vânzările de gaze naturale şi folosirea pe mai departe a posibilităţilor de tranzit în regiune, precum şi construirea unor instalaţii subterane de depozitare în mai multe state balcanice
Vladimir Putin

Însă Turcia a intrat în competiţie cu Rusia pentru finanţarea acestor proiecte energetice, Moscova ţintind principalul rol în aprovizionarea cu energie a Europei Occidentale.

Proiectele Moscovei ocolesc însă România, conductele de petrol şi gaze dinspre Rusia şi Marea Caspică, spre Europa, trecând prin Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Ungaria.

Aproape 40% din importul de gaze naturale al statelor din Uniunea Europeană provin din Rusia.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus la reuniunea regională la nivel înalt a statelor est-europene, desfăşurată duminică în Croaţia, că ţara sa este dispusă să ajute din punct de vedere energetic statele din zonă.

În unele ţări, deficitul de energie a devenit o problemă majoră, şi există temeri că dependenţa de gazul rusesc le face vulnerabile în faţa unor presiuni din partea Moscovei.

Însă, preşedintele Putin a dat asigurări că Rusia este un partener de încredere şi a făcut un apel la instituirea unui dialog cuprinzător asupra a ceea ce a numit proiecte reciproc avantajoase.

"Rusia este interesată în continuarea discuţiilor privind vânzările de gaze naturale şi folosirea pe mai departe a posibilităţilor de tranzit în regiune, precum şi construirea unor instalaţii subterane de depozitare în mai multe state balcanice. Acest lucru va îmbunătăţi nu numai livrările de energie către regiune, dar o va face mai atractivă şi mai importantă din perspectiva rezolvării problemelor energiei în Europa" a declarat Vladimir Putin.

News image
 Nicio ţară nu poate fi mulţumită că şi-a asigurat propriile resurse, ci resursele pe care şi le asigură o ţară trebuie să devină resurse dschise pentru ţările vecine
Traian Băsescu

La întâlnirea de la Zagreb a participat şi preşedintele României, Traian Băsescu, care a declarat că nu va accepta niciodată ideea utilizării energiei ca instrument de presiune politică.

"Am subliniat nevoia de solidaritate între statele din sud-estul Europei, cu un accent deosebit pe situaţia din Balcanii de vest, iar când vorbim de solidaritate în problema energetică, ne referim la faptul că nicio ţară nu poate fi mulţumită că şi-a asigurat propriile resurse, ci resursele pe care şi le asigură o ţară trebuie să devină resurse dschise pentru ţările vecine", a spus preşedintele Traian Băsescu după reuniunea de la Zagreb.

Preşedintele Traian Băsescu participă luni la summit-ul de la Istanbul. Marţi tot la Istanbul, se va desfăşura o reuniune a miniştrilor energiei din statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, pe problema resurselor de energie în zonă.

Reţele de transport

România, împreună cu Serbia, Croaţia, Slovenia şi Italia promovează aşa numitul proiect Nabucco, de transport al ţiţeiului dinspre Marea Caspică spre Europa Ocidentală.

Proiectul ar urma să reducă depedenţa energetică a Europei de Rusia şi Orientul Mijlociu.

News image
 Consolidarea reţelelor de transport, dezvoltarea energetică şi liberalizarea comerţului, pe lângă faptul că vor contribui la creşterea potenţialului infrastructurii regiunii Marii Negre
Vladimir Voronin

Prezent şi el la summit, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, s-a referit la proiectele strategice din domeniul infrastructurii din zona Mării Negre.

"Vreau să menţionez lansarea celor două proiecte strategice de importanţă majoră pentru regiune: privind dezvoltarea şoselei de Centură a Mării Negre şi privind dezvoltarea transportului pe Marea Neagră. Sunt convins că întregul sistem de coridoare de transport va apropia şi mai mult regiunea Mării Negre de Europa şi va face cooperarea lor şi mai avantajoasă", a spus Vladimir Voronin.

"Consolidarea reţelelor de transport, dezvoltarea energetică şi liberalizarea comerţului, pe lângă faptul că vor contribui la creşterea potenţialului infrastructurii regiunii Marii Negre, vor influenţa pozitiv asupra coeziunii sociale, vor asigura o evoluţie regională echilibrată, consolidând stabilitatea, securitatea şi dezvoltarea durabilă în întreaga regiune", a mai spus preşedintele Republicii Moldova.

LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>