Tratatul asigura limitarea numărului de tancuri, avioane şi armament pe care NATO şi Tratatul de la Varşovia le puteau avea în Europa

Tratatul stabileşte limite asupra numărului armelor convenţionale care pot fi amplasate de cele două părţi, pe continentul european. Unul dintre punctele de divergenţă este legat şi de cererea Occidentului de retragere a Armatei a 14-a din Transnistria.

Soarta tratatului privind forţele convenţionale pare să fie influenţată decisiv de relaţia din ce în ce mai dificilă dintre Rusia, Statele Unite şi NATO.

Stabilirea unor limite pentru armamentul convenţional, plasat între Atlatic şi munţii Ural, de NATO şi de fostul pact de la Varşovia, a fost oricum o sarcină extrem de dificilă, de la bun început. A fost nevoie de ani de negocieri, încheiate odată cu Războiul Rece.

Însă documentul a devenit repede depăşit, în urma evoluţiilor generate de prăbuşirea Pactului de la Varşovia şi a Uniunii Sovietice.

Tratatul a fost renegociat în 1999. Statele Unite şi alţi membri NATO au refuzat însă să îl ratifice, deoarece Rusia nu a retras trupele din Republica Moldova şi din Georgia. Moscova susţine însă că cele două chestiuni nu au legătură una cu alta.

Această întâlnire specială a fost aranjată cu scopul căutării unui compromis, însă, din start, diplomaţii au admis că şansele de succes sunt slabe.

Ce va face Moscova de acum înainte e neclar. Reprezentaţii săi au ameninţat că vor părăsi tratatul, sau pur şi simplu vor suspenda aplicarea sa.

De cealaltă parte, Statele Unite au încercat să sugereze ca menţinerea păcii în Transnistria să fie asigurată de o forţă internaţională, nu una exclusiv rusească, dar se pare că ideea nu a stârnit ecouri la Moscova.