|
NATO condamnă declaraţiile preşedintelui Putin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Ameninţarea formulată recent de Rusia că ar putea reorienta rachetele sale înspre unele ţinte din Europa continuă să stârnească reacţii aprinse. Purtătorul de cuvânt al NATO, James Apadurai, a dezaprobat declaraţiile preşedintelui Putin, spunând că ele sunt "contraproductive şi deloc binevenite." "Dacă Rusia are anumite îngrijorări, nu doar cu privire la sistemul defensiv american, ci şi la alte chestiuni - de pildă, Federaţia Rusă s-a atrătat preocupată şi de extinderea NATO - ar trebui să ridice aceste chestiuni în cadrul Consiliului NATO-Rusia. Speram că astfel de ameninţări privind îndreptarea rachetelor spre Europa să fie de domeniul trecutului." Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a încercat să atenueze tensiunile create de declaraţiile preşedintelui Putin. Dmitri Peskov, a declarat la BBC că preşedintele Putin n-a făcut altceva decât să dea un răspuns "ipotetic" la o întrebare "ipotetică". Între timp, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a continuat să critice în termeni duri planul american: "Cum încearcă Statele Unite să explice această iniţiativă? Spunând că încearcă să se protejeze împotriva rachetelor iraniene. Iranul nu are însă astfel de rachete, rachete care să atingă distanţe cuprinse între 5000 şi 8000 de kilometri. Ni se spune că sistemul defensiv anti-rachetă ar urma să acţioneze împotriva a ceva ce nu există. Nu credeţi că e amuzant? Ar fi nostim dacă n-ar fi aşa trist", a spus preşedintele Putin. Preşedintele Statelor Unite, George Bush, se află marţi în Cehia, în cadrului unui turneu în Europa de Est, care precede întâlnirea celor mai industrializate 8 state din lume ce va avea loc mâine, în Germania. Domnul Bush va merge şi în Polonia, cel de-al doilea stat în care America plănuieşte să amplaseze un sistem de apărare antirachetă. Chestiunea ar putea figura pe agenda discuţiilor dintre Putin şi Bush, cu prilejul summitului G8 care va avea loc în această săptămână în Germania. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||