|
Nicolas Sarkozy va fi învestit în funcţie pe 16 mai | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele ales al Franţei, Nicolas Sarkozy, va fi învestit în funcţie pe data de 16 mai, ziua în care expiră mandatul actualului şef al statului, Jacques Chirac. Între timp, liderul partidului de centru dreapta, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), s-a retras pentru câteva zile din viaţa publică pentru a pregăti instalarea noului guvern. Presa franceză este aproape unanimă în a-i acorda cele mai mari şanse de a fi numit prim ministru lui Francois Fillon, şeful de campanie al lui Nicolas Sarkozy. În următoarele zile, guvernul condus de Dominique de Villepin îşi va înainta demisia, iar noul cabinet va fi instalat, potrivit lui Francois Fillon, pe 19 sau 20 mai. Va fi un cabinet de tranziţie, a cărui unică misiune va fi organizarea alegerilor parlamentare din 10 şi 17 iunie. Aceste alegeri se vor desfăşura în două tururi de scrutin, prin scrutin majoritar uninominal în 577 de circumscripţii. Primul sondaj de opinie, realizat duminică seara, plasează UMP pe primul loc în intenţiile de vot, cu 35%, urmat de Partidul Socialist, cu 30%, Mişcarea Democrată, a candidatului centrist Francois Bayrou, clasat al treilea în primul tur al prezidenţialelor, cu 15%, şi Frontul Naţional (dreapta radicală), cu 8%. În turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de duminică, Nicolas Sarkozy a obţinut 53,06% din voturi, faţă de 46,94%, cât a obţinut candidata Partidului Socialist, Segolene Royal. | LEGĂTURI Nicolas Sarkozy - ales preşedinte al Franţei07 Mai, 2007 | Ştiri Cine este noul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy06 Mai, 2007 | Ştiri Cine va face parte din echipa lui Nicolas Sarkozy?06 Mai, 2007 | Ştiri La Bordeaux, Royal l-a învins pe Sarkozy 06 Mai, 2007 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||