BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 06 Decembrie, 2006 - Published 06:31 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Raport al Grupului de Studiu pentru Irak
James Baker Lee Hamilton
James Baker şi Lee Hamilton, Grupul de Studiu al Irakului
O comisie americană bi-partizană care a analizat strategia privind Irakul urmează să îşi prezinte miercuri concluziile.

Se aşteaptă ca recomandările Grupului de Studiu pentru Irak să includă o retragere treptată în etape a trupelor americane de-a lungul următoarelor 18 luni.

Se crede de asemenea că este sprijinită ideea unei conferinţe regionale asupra Irakului, care să implice Siria şi Iranul, ţări cu care Washington-ul a refuzat să negocieze direct.

Marţi, ministrul desemnat al apărării, Robert Gates, a fost audiat de comisia de specialitate din Senatul american.

Întrebat de viitorul preşedinte al comisiei, senatorul Democrat Carl Levin, dacă crede că Statele Unite "câştigă în Irak", Robert Gates a răspuns: "Nu, domnule".

Statele Unite "nu câştigă în Irak"

Ulterior, Robert Gates a spus că în opinia lui, "în acest moment", Statele Unite nici nu câştigă, nici nu pierd.

Robert Gates a fost serios angajat în activitatea grupului bi-partizan de studiu asupra Irakului condus de fostul ministru de externe James Baker, al cărui raport e aştepat miecuri.

Robert Gates, desemnat în funcţia de ministru al apărării

"Direcţia noastră de acţiune în următorii ani va aduce popoarelor american şi irakian şi viitorului preşedinte al SUA fie îmbunătăţirea înceată dar sigură a situaţiei în irak, fie confruntarea cu riscul real şi posibilitatea palpabilă a unei conflagraţii regionale", a declarat Robert Gates.

Încă de când a fost desemnat de preşedintele Bush ca viitor ministru al apărării, Robert Gates a declarat că se pronunţă în favoarea unui anume grad de implicare din partea Iranului şi Siriei în rezolvarea problemei violenţelor din Irak.

Robert Gates a subliniat că va adopta o politică diferită de a lui Donald Rumsfeld dar că se opune retragerii rapide a trupelor americane din Irak.

James BakerCe conţine raportul
În media americană au apărut deja pasaje din raportul grupului de studiu pentru Irak.
LEGĂTURI
Irak - posibilă schimbare de tactică
13 Noiembrie, 2006 | Ştiri
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>