BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 16 Martie, 2006 - Published 01:53 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Comisie americană în căutarea soluţiei pentru Irak
Comisia caută o nouă strategie pentru Irak
Comisia caută o nouă strategie pentru Irak
Fostul ministru american de externe, James Baker, va conduce o comisie bipartizană, creată la cererea Congresului, care va examina cât de eficiente sunt politicile americane în Irak.

James Baker, un republican care a fost secretar de stat în mandatul tatălui actualului preşedinte Bush, a promis o evaluare imparţială şi o posibilă strategie pentru viitor.

Crearea acestui grup de lucru, la cererea Congresului american, ar putea să irite administraţia de la Casa Albă, în condiţiile în care ultimele sondaje de opinie indică o scădere dramatică a suportului popular pentru campania din Irak şi pentru preşedintele Bush, în general.

Totuşi, cel care va conduce comisia, formată din membri ai ambelor partide, este un cunoscut aliat al preşedintelui Bush. Nu numai că a fost ministru de externe în mandatul lui George Bush Senior, dar James Baker a avut şi un rol important în victoria electorală din anul 2000 a actualului preşedinte al Statelor Unite.

Până acum, domnul Baker s-a abţinut să facă aprecieri la adresa politicii americane în Irak.

Privind spre viitor

Din comisie mai face parte fostul congresmen democrat Lee Hamilton, cel care a prezidat comisia de anchetă a evenimentelor din 11 Septembrie 2001. Raportul comisiei respective a evidenţiat deficienţe în activitatea Casei Albe.

Grupul de lucru creat acum spune însă că nu doreşte să mai revină asupra vechii dezbateri legate de invazia americană din Irak, ci să privească spre viitor.

James Baker afirmă că administraţia Bush s-a oferit deja să coopereze, oferind membrilor grupului de lucru acces la documente oficiale şi posibilitatea de a merge în Irak.

Comisia promite să pună interesul naţional american mai presus de interesele partinice.

Ea nu şi-a stabilit nici un termen -limită până la care ar urma să îşi prezinte raportul.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>