BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 07 Noiembrie, 2006 - Published 08:23 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Saddam Hussein, acuzat într-un alt proces
Măsura urmăreşte reducerea tensiunii în rândurile minorităţii sunite
Se urmăreşte reconcilierea între şiiţi şi suniţi
Marţi se reia procesul în care fostul preşedinte irakian, Saddam Hussein, este acuzat de genocid împotriva kurzilor din nordul Irakului, la sfârşitul anilor '80, în aşa numita "campanie Anfal". Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului estimează că între 50.000 şi 100.000 de kurzi ar fi fost omorâţi în încercarea trupelor guvernamentale de a restabili ordinea în nordul lrakului, după revolta populaţiei kurde.

Un purtător de cuvânt al kurzilor, Khaled Saleh, a declarat că acest proces ar trebui să se termine înainte de a se lua o decizie definitivă în privinţa condamnării la moarte a lui Saddam Hussein într-un alt proces, cel al masacrului de la Dujail.

Între timp, un oficial de la Bagdad a anunţat că a fost pus la punct un plan pentru ca foştii membri ai Partidului Baas al lui Saddam Hussein, să poată ajunge din nou în funcţii guvernamentale.

Cei aproape 1 milion de funcţionari care erau membri ai partidului, au fost daţi afară după căderea regimului lui Saddam Hussein, în urma invaziei trupelor coaliţiei conduse de Statele Unite din 2003.

Ali al Lamy, un oficial irakian, declară că în acest fel se speră să se detensioneze situaţia în rândul minorităţii sunite, în urma condamnării la moarte a fostului lideri irakian.

Însă foştii lideri ai partidului Baas, apropiaţi ai lui Saddam Hussein, nu vor putea reveni la putere.

Elemente teroriste

Ali al Lamy a declarat că proiectul de lege prevede posibilitatea ca foştii membri ai partidului de guvernământ să fie reangajaţi sau cei care au îndeplinit vârsta, să poată primi pensii. De noua lege nu vor beneficia însă cei implicaţi în atentate în Irak.

 Nu poate fi vorba de reconciliere cu aceia care au mâinile pătate de sânge.
Nuseer al Ani

Există temeri că suniţii, care sunt minoritari, ar putea provoca acte de violenţă, după ce duminică, Saddam Hussein a fost condamnat la moarte, în procesul legat de masacrul de la Dujail, din 1982, când 148 de şiiţi au fost ucişi în urma unui atentat eşuat la viaţa fostului preşedinte irakian.

LEGĂTURI
Saddam Hussein condamnat la moarte
05 Noiembrie, 2006 | Ştiri
Impactul internaţional al verdictului
05 Noiembrie, 2006 | Ştiri
Avocaţii lui Saddam Hussein fac apel
06 Noiembrie, 2006 | Ştiri
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>