|
Tuşe finale la raportul privind aderarea României şi Bulgariei | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Comisia Europeană va finaliza luni raportul privind aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, înainte de adoptarea acestuia marţi de către cei 25 de comisari europeni. Proiectul de raport, văzut de BBC, confirmă că cele două ţări vor adera la 1 ianuarie 2007, fără amânare, dar cu riscul unor sancţiuni în mai multe domenii. Romania va avea încă de la aderare o clauză de salvgardare privind pesta porcină, menţinând interdicţia exporturilor de porci vii, produse şi carne de porc. Ambele ţări riscă să piardă un sfert din subvenţiile pentru fermieri dacă nu pun la punct agenţiile de plăţi şi vor fi monitorizate în domeniul corupţiei şi reformei justiţiei. Multe modificări, altele încă posibile Ultimul raport al Comisiei Europene privind România şi Bulgaria a suferit multe modificări în ultimele zile, şi altele sunt încă posibile. Dar înalţii oficiali europeni exclud surprize în esenţa recomandării. Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a declarat vineri într-un discurs că aderarea României şi Bulgariei va avea loc foarte repede. Nu mai încape nici o îndoială - conchide un oficial - că aderarea se va face în 2007, dar cu posibilitatea unor clauze de salvgardare. Suntem mulţumiţi, pentru că amânarea cu un an n-ar fi încurajat reformele, adaugă un diplomat dintr-o ţară mai curând sceptică privind România. E clar, pe de altă parte, că România a înregistrat mai multe progrese decât Bulgaria, în special în domeniul-cheie al luptei împotriva corupţiei. Ce are de făcut România ? Bulgaria va avea de îndeplinit şase obiective, iar România doar patru, pentru a evita activarea clauzei de salvgardare care ar duce le nerecunoaşterea deciziilor judecătoreşti şi mandatelor emise în cele două ţări în restul Europei. România trebuie să îmbunătaţească totuşi transparenţa şi eficienţa Consiliului Suprem al Magistraturii; să stabilească, aşa acum a promis, Agenţia pentru Integritate; să continue anchete profesionale şi ne-partizane în cazurile de corupţie la nivel înalt; şi să continue lupta împotriva corupţiei la nivelul autorităţilor locale. Ambele ţări vor trebuie să facă rapoarte odată la şase luni, cu un prim bilanţ până la 31 martie 2007, urmat de un raport al Comisiei Europene în iunie. 31 martie 2007 e momentul adevărului şi pentru agenţiile de plăţi a subvenţiilor în agricultură. Dacă ele nu sunt acreditate până atunci, un sfert din plăţi poate fi îngheţat. Subvenţiile agricole - în pericol E prima dată când Comisia Europeană propune aşa-ceva, mi-a spus un demnitar, e un stimulent serios. E vorba într-adevăr de sume importante, căci doar în 2007, România şi Bulgaria ar urma să primească împreuna 640 de milioane de euro pentru fermieri. Ar fi şi o lovitură psihologică, pentru că în Polonia, de exemplu, fermierii au devenit cei mai entuziaşti suporteri ai aderării după ce au început să-şi primească subvenţiile la timp. O clauză de salvgardare care ar fi putut fi evitată probabil este cea pentru pesta porcină, care afectează aproape toate exporturile de carne de porc din România, dar numai parţial pe cele din Bulgaria. Industria de carne românească pierde, câştigă firmele care produc vaccinul împotriva pestei porcine. Altfel, oficialii români au de ce să fie multumiţi de raport, care arată clar ce mai trebuie făcut în următoarele luni pentru a evita introducerea altor sancţiuni. Nimeni nu vrea să pedepsească România şi Bulgaria, spunea un oficial european, vrem să muncească mai energic pentru a termina ce mai e de făcut. | LEGĂTURI România şi Bulgaria - 'membre UE la 1 ianuarie 2007' 23 Septembrie, 2006 | Ştiri Premierul Tăriceanu aşteaptă un raport pozitiv21 Septembrie, 2006 | Ştiri UE: Romania cere fonduri pe care nu le poate cheltui 21 Septembrie, 2006 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||