BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 13 Septembrie, 2006 - Published 14:00 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Peste 100 de mii de cereri de cetăţenie română într-o lună
Stănică
Viceconsulul României la Chişinău Lucian Stănică
În ultima lună au fost primte la Consulatul României la Chişinău peste 100 de mii de cereri de redobândire a cetăţeniei române de către cetăţeni ai Republicii Moldova.

Viceconsulul României la Chişinău, Lucian Stănică, a declarat la BBC că numărul este însă mai mare, deoarece aceste 100 de mii de cereri sunt scrisori recomandate, dar au fost primite multe altele, care n-au fost înregistrate.

Viceconsulul a ţinut să precizeze că procedura de solicitare a cetăţeniei nu s-a schimbat din anul 2003 şi că oricine are ascendenţi de gradul I (părinţi sau bunici) care au trăit îniante de 1940 pe teritoriul României poate depune cerere de cetăţenie.

Formulare contra bani - păcălirea celor neinformaţi

Astfel de cereri pentru dosarul de redobândire a cetăţeniei se vând la Oficul Poştal 2012 din centrul Chişinăului contra sumei de 50 de bani bucata

La oficiul poştal 2012 de pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău se vând contra sumei de 50 de bani (4 cenţi) formulare pentru depunerea dosarului privind redobândirea cetăţeniei.

Viceconsulul României Lucian Stănică a precizat că cererile pot fi scrise şi pe coli de hârtie albă.

În urma trimiterii acestei solicitări, cetăţenii sunt programaţi să se prezinte la Consulat pentru depunerea dosarului.

Lucian Stănică consideră că mărirea exponenţială a numărului de doritori de redobândire a cetăţeniei se datorează simplificării procedurii de depunere a actelor, dar şi zvonurilor false, cum ar fi acela că România are nevoie de un număr suplimentar de cetăţeni pentru a adera la Uniunea Europeană.

Durata de aşteptare - foarte lungă

Oficiul poştal care vinde credulilor formulare

În momentul de faţă dunt programaţi la audienţă în vederea depunerii dosarului de cetăţenie cei care au depus cere în august 2003.

Viceconulul Lucian Stănică spune că în Parlamentul României se află un proiect de modificare a Legii Cetăţeniei, pe care însă nu-l cunoaşte, dar dacă acest proiect va prevedea înfiinţarea de noi centre de depunere a actelor, atât în Republica Moldova cât şi în România, ar fi posibil ca perioada de timp să fie mult scurtată.

Potrivit viceconsulului, aderarea României la Uniunea Europeană nu va afecta acest proces.

LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>