BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 31 August, 2006 - Published 00:24 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
California ia măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze
California va lua măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze
California ar urma să devină primul stat american care va impune limite la emisiile de gaze de seră, inclusiv cele provenite de la uzinele industriale.

Guvernatorul statului California, Arnold Schwarzenegger, a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu democraţii din legislativ pe această temă.

Statele Unite sunt unul dintre cei mai mari poluatori ai planetei dar preşedintele George Bush a refuzat să semneze orice acord privind reducerea emisiilor de gaze, spunând că ar afecta economia americană.

Acordul negociat de guvernatorul statului California este în contrast limpede cu poziţia administraţiei Bush pe această temă.

California ar urma să reducă cu un sfert emisiile de dioxid de carbon şi alte gaze de seră care provoacă încălzirea globală până în anul 2020.

Mecanism de comercializare a cotelor de emisii

Înţelegerea este şi o victorie importantă pe tema mediului înconjurător pentru guvernatorul Arnold Schwarzenegger, care doreşte să obţină un nou mandat în această toamnă.

Arnold Schwarzenegger speră ca această măsură să îi îmbunătăţească şansele la alegerile viitoare

Proiectul va trebui însă adoptat de legislativ şi prevede că industriile importante ale Californiei- precum uzine, rafinării de petrol sau gaz sau fabici de ciment ar urma să reducă emisiile de gaze poluante care se crede că sunt responsabile pentru fenomenul încălzirii globale.

Mecanismul cheie care ar urma să reducă emisiile de gaze va fi un program de piaţă, care va permite firmelor să cumpere sau să vândă cotele de emisii unele de la altele.

Acordul de limitare a emisiilor de gaze a fost salutat de ecologişti ca fiind un pas înainte în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Dar unii reprezentanţi ai companiilor au criticat înţelegerea spunând că va creşte costurile şi va determina firmele să-şi reducă operaţiunile în California.

vremeDouă scenarii
Fenomenele meteo extreme vor deveni obişnuite spre finele acestui secol.
Încălzirea globalăTratatul de la Kyoto
Repere esenţiale ale documentului privind reducerea emisiilor de gaze.
cum putem lupta împotriva poluării?Proces împotriva companiilor poluatoare
Începutul unei noi atitudini, mai angajate?
LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>