|
CNSAS-cazurile Dan Voiculescu şi Răzvan Theodorescu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Purtătorul de cuvânt al CNSAS, Cazimir Ionescu, a precizat că în şedinţa de luni s-au înregistrat un număr egal de voturi, caz în care decizia este luată prin votul preşedintelui de şedinţă. Cazimir Ionescu a explicat că s-au înregistrat trei voturi împotriva contestaţiei, trei voturi pentru şi trei abţineri. Decizia de respingere a fost luată avându-se în vedere votul preşedintelui CNSAS, Claudiu Secaşiu. Tot luni, CNSAS a decis prin vot că senatorul PSD Răzvan Theodorescu nu a colaborat înainte de 1989 cu Securitatea.
Senatorul PSD Răzvan Theodorescu ceruse pe 14 iunie preşedintelui CNSAS, Claudiu Secaşiu, să se sesizeze din oficiu şi să cerceteze informaţiile deţinute în legătură cu el în arhivele fostei Securităţi, ameninţând în acelaşi timp că va da în judecată cotidianul "România Liberă". În aceeaşi scrisoare, senatorul PSD menţiona că nu a fost niciodată colaborator sau informator al fostei Securităţi. Răzvan Theodorescu a precizat că singurele sale legături cu Securitatea au fost determinate de memoriile şi sesizările semnate de el, prin care critica politicile în domeniul patrimoniului şi al culturii promovate de regimul comunist. | LEGĂTURI Dosarele de securitate ale politicienilor04 August, 2006 | Forum Dan Voiculescu îşi prezintă dosarul 06 Iulie, 2006 | Ştiri Dan Voiculescu a anunţat că a primit decizia CNSAS20 Iunie, 2006 | Ştiri Dan Voiculescu: nu am fost ofiţer de Securitate16 Iunie, 2006 | Ştiri Dan Voiculescu: 'Voi ataca în justiţie decizia CNSAS'16 Iunie, 2006 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||