|
Tariful livrărilor de gaze va fi stabilit pe 19 iunie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Negocierile privind condiţiile de livrare a gazelor naturale din Rusia în Republica Moldova, după 1 iulie, care au început luni la Moscova între reprezentanţii Chişinăului şi cei ai companiei ruse Gazprom, vor continua peste două săptămâni. Aceasta este singura decizie, cel puţin la nivel oficial, la care s-a ajuns în cadrul ultimei runde. Potrivit unui comunicat de presă al „Gazprom”-ului, citat de agenţiile de ştiri de la Moscova, tratativele cu autorităţile Republicii Moldova privind noul preţ la gaze vor fi reluate pe 19 iunie, dată la care ar trebui să fie luată o decizie finală în acest sens. "De asemenea, părţile au convenit să elaboreze, până la 31 iunie, un set de propuneri privind lichidarea datoriilor rămase din anii trecuţi pentru gazele ruseşti consumate de către Republica Moldova", se mai spune în comunicatul Gazprom. Ziarul moscovit "Kommersant" scrie că la ultima rundă de negocieri compania „Gazprom” a insistat asupra unui preţ de 160 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale, faţă de 110 dolari pe care îi plăteşte Republica Moldova în prezent. Gazprom - dispus să acorde o păsuire?
Administraţia Gazprom, mai scrie "Kommersant", pare însă disponibilă să acorde timp de gândire autorităţilor de la Chişinău în speranţa că acestea vor accepta condiţiile sale. Adică, vor ceda cele peste 35 la sută din acţiunile pe care le deţin în cadrul întreprinderii Moldova-gaz. Cu cele 50 procente pe care le are, plus 13 procente şi jumătate ale regiunii nistrene, gestionate de un comitet special, Gazprom ar avea – în cazul în care ar prelua şi partea Chişinăului - controlul total asupra satelitului său din Republica Moldova - Moldova-gaz. Potrivit aceleiaşi publicaţii, furnizorul rus de gaze natural ar putea chiar menţine preţul de 110 dolari pentru o mie de metri cubi pentru următoarele trei luni, până la 1 octombrie, lăsând astfel timp de reflecţie autorităţilor Republicii Moldova. După expirarea acestor trei luni însă, în prag de iarnă, Chişinăul va avea la negocieri un spraţiu de manevră mult mai redus. | LEGĂTURI O delegaţie guvernamentală negociază cu Gazprom 05 Iunie, 2006 | Ştiri Moscova: preţul gazelor livrate Belarus-ului01 Iunie, 2006 | Ştiri Moldova se pregăteşte pentru valul de frig19 Ianuarie, 2006 | Ştiri Gazprom şi Chişinăul încheie un contract pe trei luni17 Ianuarie, 2006 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||